| |
 SITUAȚIUNEA |
|
Mircea VASILESCU | Europa dumitale
Noul antiintelectualism român
Dl Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii, a declarat recent într-o emisiune la Realitatea TV că uniunile de creație ar trebui să ceară de la CNSAS dosarele membrilor lor și să-i "demaște" pe scriitorii și artiștii colaboraționiști (cei care au scris, compus, pictat despre PCR, despre "tovarășul și tovarășa"). În concepția domniei sale, un asemenea act ar face parte din procesul de curățenie morală a societății românești.
N-am nici un motiv să mă îndoiesc de bunele intenții ale dlui ministru. Nici nu sînt un oengist fervent, astfel încît să-i amintesc, eventual, că respectivele uniuni sînt organizații non-guvernamentale, deci nu se cuvine ca un reprezentant al Puterii să le "sugereze" ce au de făcut. Nici măcar nu mai iau în seamă că dl ministru însuși a fost, destulă vreme, președintele unei astfel de uniuni (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor) și a ratat ocazia (nu era momentul?) de a cere publicarea dosarelor compozitorilor, ori de a "curăța" breasla de cei care ne-au împuiat auzul cu cîntece dedicate "eroului între eroi".
Mai semnificativ pentru confuzia în care trăim - și pe care dl ministru, cu siguranță fără să vrea, a sporit-o - mi se pare impulsul de a cere dosarele pe categorii sociale: într-o chestiune complicată precum colaborarea cu Securitatea, în care vinovățiile sînt individuale, dl Iorgulescu (liberal!) s-a alăturat corului care, trădînd un substrat marxist încă viu, solicită o curățenie morală "pe clase sociale" și țintește, cu prioritate, spre persoanele publice: jurnaliștii, scriitorii, artiștii, sportivii. Dacă în cazul politicienilor tratarea "colectivă" are sens - pentru că ei, prin deciziile lor, ne influențează viața, deci e important să știm dacă și în ce forme au colaborat cu Poliția politică în trecut - în rest, solicitările de a face ordine în diverse categorii socio-profesionale exprimă o viziune cam "clasistă" asupra societății și alimentează marxism-leninismul rezidual care încă dă tîrcoale prin spațiul public. Mă străduiesc să înțeleg logica solicitărilor cu care a fost bombardat CNSAS-ul în ultima vreme: poporul își face modele dintre personajele publice (precum artiștii, sportivii, scriitorii etc.), deci ca să facem curățenie, trebuie să arătăm care sînt adevăratele modele și să le demascăm pe cele false. Deocamdată însă, poporul suveran pare insensibil la așa ceva, din moment ce i-a votat de mai multe ori pe Adrian Păunescu și pe Corneliu Vadim Tudor și i-a făcut demnitari ai statului democratic, fără să țină cont de cariera lor de poeți de curte ai regimului comunist. Nici cei care îi comandă ample fresce lui Sabin Bălașa - inclusiv pe bani publici - nu par deranjați de activitatea lui anterioară, cînd îi "înfrumuseța" plastic pe Nicolae și Elena Ceaușescu. După cum nici cei care îi asigură audiența TV lui Ion Cristoiu nu se mai întreabă la ce ziar a lucrat înainte de 89 și ce scria acolo. Fatalitate: poporul suveran, cu buletinul de vot sau cu telecomanda, "face ordine" într-o manieră în care "curățenia morală" nu are loc. Cei care au colaborat pe față, deschis, cu vechiul regim, prin ceea ce au scris, sînt cunoscuți, dar asta nu ajută la nimic.
Cererile insistente de a dezvălui dosarele de colaboratori ai Securității pe categorii le dă însă apă la moară tocmai celor care au interesul să facă uitate manifestările lor publice de dinainte de 1989. Echipa de zgomote și scenarii încă funcționează, din fosta secție de propagandă comunistă a mai rămas cîte ceva, astfel încît, pe fondul solicitărilor de a-i dezvălui pe scriitorii și artiștii care au fost informatori ai Securității, se inventează povești otrăvite: disidenții ar fi fost creați de Securitate, iar membrii societății civile de azi fac pe democrații tocmai pentru că au ceva de ascuns. Pe scurt: elitele în curs de reconstrucție în România de azi sînt pline de păcătoși, nu sînt cu nimic mai prejos decît - să zicem - un fost redactor-șef la Scînteia tineretului, ori un autor de poezii dedicate partidului. Individualitățile nu mai contează, din moment ce categoria e pătată. După logica perversă utilizată masiv de propaganda comunistă, dacă un intelectual a călcat strîmb, atunci îi putem bănui și pe alții și sfîrșim prin a-i blama pe toți, la grămadă, cu perspectiva marxist-leninistă la îndemînă. Cei care livrează, prin ziare și pe la televiziuni, asemenea construcții ideologice, țintesc nu atît "discreditarea societății civile", ci ponegrirea unor individualități care au știut, și înainte de 1989, și după aceea, să se respecte pe sine ca indivizi și să îi respecte și pe ceilalți, ca oameni; au știut și știu să nu cînte în corurile de toate felurile, ci să aibă voci personale și distincte; au știut, pe scurt, să-și păstreze demnitatea și umanitatea.
Din toată această peltea în care dorința de senzaționalism a presei se combină cu abilitatea unora de a "strecura" subiecte pe agenda publică rezultă un fel de nou antiintelectualism. După ce aiureala tranziției a marginalizat ideea de intelectual și a desconsiderat valorile intelectuale, felul haotic în care ne jucăm de-a dosarele face restul: le dă apă la moară celor care, din frustrări sau din interese nu tocmai curate, vor să acrediteze ideea că în ansamblu intelectualii sînt niște mincinoși și niște lepre, de care trebuie să ne lipsim, așa cum la începutul anilor 90 discursul oficial era că intelectualii sînt plătiți de străinătate, deci trădători. În timp ce noi înghițim toate aceste zgomote, despărțirea de comunism e ratată din nou: nu sîntem capabili să demontăm mecanismul perfid prin care sistemul comunist a supus, vreme de decenii, o țară întreagă.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
