| |
 TÎLC-SHOW |
|
Dan GOANȚĂ | medalia de abur
Oriana, eu și gemenii
E prima referință care m-a trimis la Oriana Fallaci. Era titlul unei nuvele de Adrian Rogoz din "Colecția de povestiri științifico-fantastice". Autorul o diviniza pe ziarista italiană, drept care i-am căutat cărțile. În românește se tradusese doar Dacă moare soarele. O carte puternică și senzuală, Oriana mișcîndu-se cu grație și inteligență felină printre astronauții de la Cape Canaveral, elevi îndrăgostiți de profesoara care nu-i bagă-n seamă. Dar care-i întreabă obsesiv cine sînt ei, cine e Dumnezeu, ce caută pe lună, de ce tocmai ei? Părea nițel altceva decît Brunea-Fox! În mijlocul unui interviu aparent calm cu Henry Kissinger (puternicul, voluminosul și afemeiatul secretar de stat), chiar în timpul războiului din Vietnam, Oriana l-a executat brusc: "Să vorbim și despre război. Sînteți cumva pacifist?". Indiferent cine era în fața ei, șefi de stat sau lideri religioși, interviul lua întotdeauna forma unui portret de autor. De multe ori al interlocutorului (Khomeini, Castro, Neil Armstrong, Duvalier, Fellini), dar întotdeauna al ei înseși: "orice interviu mă reprezintă întîi pe mine, cu ideile mele, cu temerile mele, cu temperamentul meu și toate astea mă fac să pun întrebări". I s-a reproșat adesea că nu e ziaristă, ci mai degrabă o activistă a partidului condus de Robin Hood.
Din 1958 pînă în 1976 a publicat eseuri, romane, interviuri. Despre Hollywood, NASA, avort sau rasism, dar, cumva, de fiecare dată, subiectele, care oricum au viața lor, se răsturnau în albia fierbinte a uneia și aceleiași teme: moartea. Moartea nemachiată, inevitabilă și totuși absurdă. Lipsită de fanfară sau onoruri. O moarte cu care conviețuise din copilărie, cînd intrase la Florența în mișcarea antifascistă, alături de tatăl său, politician liberal. În 1967 politica a reapărut în fața ei, de data asta sub chipul marcat funest al unui insurgent grec. Alekos Panagoulis era un comunist care alesese soluția teroristă pentru alungarea dreptei de la putere. În 1967 organizase o serie de atentate împotriva premierului de dreapta Papadopoulos. Atentatele au eșuat, iar el a fost închis de regimul coloneilor. A-ncercat să evadeze de atîtea ori încît a avut onoarea unei celule special construite. În 1973, a fost eliberat în urma unei amnistii generale. După două zile a fost intervievat de Oriana Fallaci și a urmat o dragoste eternă. A durat trei ani - în 76, Panagoulis a fost strivit într-un regizat accident de mașină. Fallaci a scris atunci Un uomo, romanul despre care avea să spună întotdeauna că e cartea ei favorită. I s-au făcut oferte de la Hollywood, dar a refuzat ideea unei ecranizări ce putea trăda esențele, doar de ea știute, ale acelui revoluționar, amant, erou, activist, terorist, martir și cine mai știe cîte. După asta, a evadat din lumea scrisului. Nu mult. În 1992 publica Inshallah, un roman semidocumentar despre atentatele sinucigașe, oficializate de arabi în războiul libanez. Da, fusese reporter de război și în Vietnam, și în revoltele din Mexic din 1968, și în Războiul din Golf. Scrisese, dar lumea rămînea surdă și oarbă. Pentru signiora Fallaci, prăbușirea gemenilor din 11 septembrie 2001 a fost prea mult. Deși îi învinuise adesea pe americani de naivitate culturală (sau poate tocmai de aia), "tigroaica mașinii de scris" s-a aruncat în prima linie a războiului lumilor. Cu maximă virulență. Cartea rezultată, Mînia și Orgoliul, a stîrnit o epidemie de psoriazis mental. Și printre musulmanii culpabilizați, și printre creștinii care-și așteaptă corecți sfîrșitul, într-un Occident epuizat moral, pe care Oriana-l numea "Eurabia". Ultimul ei volum, Forța rațiunii, încearcă să pătrundă sensul agresivității islamice, dar și rădăcinile devitalizării Europei. Fiind o expertă, a citat și aforismele pe care i le destăinuise de mult însuși ayatollahul Khomeini. Iată unul: "Bărbatul care a avut relații sexuale cu un animal, de exemplu cu o oaie, nu trebuie să-l mănînce. Ar comite un mare păcat." Pe 15 septembrie, la Florența, Oriana a mutat bătălia cu cancerul în alt teren. Pe 16, Asociația Musulmanilor Italieni a comunicat că se bucură. Una donna!
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
