| |
 TÎLC-SHOW |
|
Andrei CODRESCU | scrisoare din New Orleans
Intimitate
Nu am pretenția că am inventat eu Internetul, dar să știți că am prezis creșterea bloggingului încă din 1973, chiar înainte de apariția computerului personal. Am scris atunci o poezie numită "Noua Gazetă" care spunea, printre altele: "Vreau să fiu redactorul unui ziar rău și luminat la minte. / Ziarul va apărea de două ori pe zi, de patru ori pe noapte. / Cititorii vor fi afurisiți, nervoși și gata să ucidă pentru cauză. / O să fie un belșug de cauze, cîte una pe ceas, iar în edițiile de seară, una în fiecare minută. / Cauzele vor fi biologice și spirituale și vor incita la război pentru diferențe moleculare. / Teroriști moleculari aflați în ascunzișuri vor scrie scrisori redacției. / Două persoane, bărbat și femeie, pe nume Toleranță și Intoleranță, / vor avea în sarcină iubirea și luminile".
Am citat pe larg din acest poem de tinerețe nu numai pentru că el face dovada faptului că sînt profet, ci și pentru că scriam poezie a dracului de bună. Nu este recomandabil să îți recitești operele de tinerețe, așa cum nu este recomandabil să privești în trecut, cînd erai plin de viață, puternic, fălos și strălucitor. Opusul lui "strălucitor" este "să n-ai habar". Pe bune, ăștia strică tinerețea pe tineri, dar asta numai dacă privești retrospectiv. Iar acesta este un lux căruia nu trebuie să i te dedai, dacă ai norocul să ajungi la bătrînețe, pentru că trecutul este o oglindă care străluce și îți suge sufletul. În orice zi dată pe pămînt, mai mulți sînt cei care mor din cauza căderii în oglinda trecutului, decît cei care cad de pe cal sau sînt striviți în accidente rutiere.
Cînd am scris poezia aceea habar nu aveam că în 2006, orice persoană trăitoare pe lume va avea putința de a-și transmite, zi de zi, cele mai intime gînduri către un nou sistem nervos public care-i unește pe toți oamenii. În 1973, încă mai sufeream de trauma guvernelor totalitariste care urmăreau fiecare gînd al supușilor lor și foloseau cele aflate pentru a-i îngrozi și a-i îngenunchea. Urmărirea era un lucru rău, intimitatea era sacrosanctă. În 2006, încă mai credem că intimitatea este un drept al omului și îi aducem osanale prefăcute. Orice companie care folosește date personale, trebuie să trimită spre lume tone de angajamente inutile despre oh, vai, cît de scrupuloasă va fi în protejarea informațiilor tale. În realitate, aceste angajamente nu sînt decît încă și mai mulți copaci uciși doar pentru a respecta litera unor legi fără sens. Intimitatea înseamnă prea puțin în această epocă a computerelor personale. Oricine poate afla, în doar cîteva minute, tot ce vrea să afle despre tine și cu toții sînt gata să transmită oricui tot ce se vrea știut. De fapt, chiar mai mult decît se vrea știut.
Dorința de a expune în fața lumii tot ce simte sau trăiește cineva și dorința de a tranforma acestea într-un buletin de știri urgent reprezintă un proces inexorabil, o boală care progresează și duce la ștergerea oricărei diferențe. Orice gînd embrionar sau incident trecător îmbracă o personalitate, un trup destinat consumului. Bloggerii produc trupuri moleculare umplute cu sentimente exacerbate, umflate de semnificații ca niște baloane. Acest gen de comunicare nu este prietenos, este mai degrabă o amenințare. Fluxul permanent de informații este o formă de viol. Evident, nu te silește nimeni să citești bloggurile tuturor sau să te lași prins de clipocirea tot mai epileptică a televiziunii, dar ești oricum prizonier, fără de scăpare. Tu - și prin asta înțeleg "toți" - ești luat cu arcanul de înadată ce pășești în secolul XXI. Dacă te-ai născut înainte ca această comunicare să fi devenit obligatorie, te poți simți ademenit să privești în urmă, la un trecut oarecum mai nevinovat. Și apoi poți să cazi în el, ca o păsăruică orbită.
Mare răsfăț să fii comentator săptămînal, și nu unul minut-cu-minut!
traducere de Ioana AVĂDANI
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
