| |
 TÎLC-SHOW |
|
Vintilă MIHĂILESCU | ...hai-hui.ro
Mari români, mici turnători
- tot o scrisoare deschisă -
Dragi concetățeni,
Vă mai aduceți aminte de bancul acela cu Ștrul care, handicapat din naștere, se duce, în cărucior, la centrul NASA de recrutare a cosmonauților, doar pentru a le spune că pe el să nu conteze? Ei bine, în această avalanșă de expertiză moral-civică din ultima vreme, mă simt și eu dator să vă scriu pentru a vă spune că pe mine să nu contați: n-am fost informator (poate pentru că nu m-a racolat nimeni) și nu am fost disident (probabil pentru că nu mi-a trecut prin cap așa ceva). Și nu voi fi comentator - și cu atît mai puțin judecător - al celor care au fost și una, și alta (cazul cel mai răspîndit, se pare...) pentru simplul motiv că îmi lipsesc criteriile publice de a aprecia aceste fapte publice. Despre aspectul lor personal am și eu, ca tot omul, părerile, sentimentele și umorile mele - ba chiar și propriile criterii morale - pe care le păstrez însă pentru discuțiile de taină cu soția mea.
Nu mă interesează? Nu trebuie judecat? E prea tîrziu și, ca atare, inutil? Nici una din toate acestea. Este - ce-i drept - suspect de tîrziu, dar niciodată prea tîrziu și cîtuși de puțin inutil. Iar acești oameni trebuie judecați, iar această judecare (judecată?) ne privește pe toți! Nu în asta constă - cred eu - problema, ci tocmai în faptul că ne privește pe toți, că este deci o problemă publică (un "rău public", ce are deci același regim cu "binele public"), ce se cere discutată și judecată, în consecință, după criterii univoce și comune. Or, instituțiile legii nu au ajuns (încă) la o definiție univocă a vinei incriminate, iar "societatea civilă" nu a avut și nu are (încă) nici o viziune comună asupra problemei în discuție.
În aceste condiții, dosariada, cu ai săi (mai mult sau mai puțin) mari turnători, face o concurență neloaială - și total nepotrivită! - "Marilor români" de la TVR. Vă mai aduceți aminte, presupun, că toată lumea bună a criticat lipsa de criterii, mai exact totala bulibășeală a criteriilor de comparare și ierarhizare a acestor "mari români". Doar că, ceea ce era spus explicit, de la început, a devenit clar, și pentru lumea bună, pe parcurs: "topul" nu era un scop, ci un mijloc, o modalitate de marketing pentru a vinde "maselor" o marfă greu vandabilă: puțină cultură. Din acest punct de vedere, emisiunea și-a atins scopul. Dan C. Mihăilescu relata astfel o scenă de genul următor, petrecută undeva peste gard: Iese Ștefan cel Mare! Ba nu, Carol I e mai tare! Tudor Giurgiu este probabil încîntat: ce-și putea dori mai mult decît ca oameni care, cu siguranță, nu citiseră prea mult în viața lor despre Ștefan cel Mare sau Carol I, să se dispute acum în stradă care e mai tare dintre ei doi? Același lucru se întîmplă și în cazul "dosariadei". "Frizerul meu dezbate intens cazul Mona Muscă, taximetristul care m-a dus ieri la mall m-a abordat locvace în problema dosarului dlui Meleșcanu" - povestește Sever Voinescu. Foarte bine! Problema este însă dacă, în acest caz, asta s-a dorit? Oare e suficient sau necesar sau bine ca oameni care nu auziseră în viața lor despre părintele Marchiș sau despre Sorin Antohi să se dispute în stradă care e mai păcătos dintre ei? Există, într-adevăr, un registru în care cele două "competiții" se întîlnesc: toată lumea vorbește atît despre "mari români", cît și despre "mici turnători". Dar asta este ceea ce se urmărea?
Dacă aparenta bulibășeală a criteriilor era o strategie în cazul "Marilor români", ea riscă să fie o imensă gafă în cazul "Micilor (sau marilor!) turnători". Și, ciudat, nimeni nu pare a mai fi scandalizat de data aceasta, fiecare în parte și toți laolaltă fiind convinși - s-ar zice - că se află în posesia adevăratelor criterii și procedează așa cum trebuie să procedeze. Iar ceea ce Sever Voinescu consideră, entuziast, o "recrudescență a moralei" nu este - mi-e teamă - decît o alimentare a mult prea umanei bîrfe. Dacă problema este însă a noastră, este publică, este națională, ea nu poate fi tratată decît public și național și nu de la caz la caz, individual și umoral: azi, Mona Muscă este pusă la zid fără drept de apel, dar peste cîteva zile, în cazul părintelui Marchiș, se suspendă judecata și rămîn doar "întrebările"; pe Carol Sebastian l-au cam lichidat "colegii", dar în cazul lui Sorin Antohi "colegii" sînt mai degrabă reținuți; iar cînd se ajunge la incriminarea unui triunghi fatidic Vadim-Teoctist-Muscă, mie începe să-mi scape ceva, îmi iau criteriile și mă duc să mă culc.
Și totuși, într-un fel este simplu: pentru a putea judeca, pentru a avea criterii adecvate de judecare, trebuie să știi mai întîi ceea ce vrei. Or, aici revine marea noastră problemă: nu știm ce vrem ca națiune, nu avem un "proiect de societate". Este valabil și în acest caz: ce vrem, de fapt, cu această lustrație tîrzie ce se transformă într-o "dosariadă" precoce? Ca sistemul comunist să nu se repete? Ca, după atîția ani de postcomunism, să nu ne mai conducă tot "ăia"? - normal, dar, mai exact, cine sîntem "noi" și cine sînt "ăia"? Să-i pedepsim pe vinovați? - de acord, dar trebuie definită noțiunea de vină în acest caz, precum și modalitatea de pedeapsă. Să înțelegem ce a fost comunismul ca să nu se mai repete și să ne eliberăm de el? - foarte bine, dar atunci trebuie început în amonte de lustrație. Toate aceste întrebări - și alte cîteva - sînt legitime și fiecare în parte poate sta - și a stat în diferite țări - la baza unui proiect de viitor și a unor strategii sociale corespunzătoare și (mai mult sau mai puțin) distincte. Toate acestea sînt probleme sociale, comune adică societății noastre ca societate și nu doar dileme morale ale unora sau altora. Sînt probleme ce pot fi discutate și ar fi trebuit dezbătute în spațiul public. În aceasta constă "societatea civilă"!
Din păcate, problemele comune ale lustrației se destramă astfel sub ochii noștri într-o competiție de cazuri particulare și individuale, iar viziunea politică ia chipul psihologiei individuale, utilizată de fiecare după fire și oportunități. Societatea civilă începe să semene astfel și ea cu un fel de top de "mari civili", dosariada devenind și o bună ocazie de primenire de toamnă a componenței acestei societăți selecte: ia să vedem, pe cine mai băgăm, pe cine mai scoatem?
După cum spuneam, pe mine să nu contați!
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
