| |
 REGIMUL ARTELOR ȘI MUNIȚIILOR |
|
Simona SORA | puzzlecturi
Festinul (din biblioteca) Babettei
○ Adriana Babeți, Ultimul sufleu la Paris. 69 de rețete culinare, Cuvînt înainte de Silviu Lupescu, Editura Polirom, 2006.
Ospățul Babettei e filmul cu schepsis al lui Gabriel Axel din 1987 (oscarizat în 1988 drept cel mai bun film străin) care la noi e știut mai mult din scris decît din văzut. Adriana Babeți (în Suplimentul de cultură) și Sanda Nițescu (în Dilema veche) au scris despre ideea de-a face din "redeșteptarea gustului" o miză de-a dreptul filozofică. În savuroasa sa rubrică din Suplimentul... ieșean, adunată acum în volum, Adriana Babeți lasă acest film, antologic în multe privințe, să facă și sinteza. Dacă punctul de plecare fusese cea mai veche carte de bucate, Ars coquinaria a lui Apicius, care a împrumutat și titlul rubricii, filmul lui Axel încheie partea aplicată a încercării gastronomicești în care scriitoarea pune laolaltă nu doar povești, oameni, întîmplări fabuloase, povestite cu talentul (și nonșalanța) unei prozatoare de mare clasă, ci și convingerea (în final molipsitoare) că arta culinară nu este cu nimic mai prejos față de celelalte arte. "Cursul scurt", cum își numește Adriana Babeți itinerarul local și global prin bucătăriile (literare) ale lumii, este o minunată călătorie în care protagonista este însoțită de personajele gurmande ale literaturii și vieții - de la Ulise la coana Lucsița a lui Caragiale, de la Pantagruel la des Esseintes, de la Eugeniu de Savoia, eliberatorul Timișoarei, la maestrul cofetar Rosenauer -, de personaje reale (cîțiva heteronimi?) sau prieteni scriitori aflați te miri unde.
La fel ca Babette Hersand, eroina (la propriu) a filmului pomenit, Adriana Babeți organizează, cu umor, ironie și mare poftă, un ospăț internautic între Timișoara, Iași și "Bucale", alături de un dialog savuros cu o bibliotecă însuflețită de bunătățile, mirodeniile și combinațiile evocate. Descendentă (livrescă) a contelui Cristofor Nitzky, cel care organizase în 1779, la castelul său de pe malurile Begăi, un experiment (probabil) unic în analele artei culinare, Adriana Babeți se identifică (ironic) mai degrabă cu amicul acestuia, Gottfried von Brettschneider, "mare latinist al vremii, prieten cu însuși Lessing", convocat la Timișoara pentru a prepara și degusta (timp de 14 zile) 67 dintre rețetele lui Apicius. Ce-au mîncat cei doi, într-o izolare mai mult decît erotică? Aflăm doar un fel principal, cît să căutăm neapărat cartea: "uger de scroafă umplut cu arici de mare sărați, chimen, piper, cusut, fript și mîncat cu hallec..."
Cu un ochi în carte, cu altul în marmită și cu al treilea ochi în sufletul (și stomacul greu încercat) al protagoniștilor, Adriana Babeți reface nu doar "rațiunea gurmandă" a întîmplărilor, ci și o logică a poftei sau (în bună tradiție șeherezadică) a punerii poftei în cui. Totul e dozat în povestirile acestea cu pretext gourmet, de la captatio-ul retoric (ce mai scriem/gătim săptămîna aceasta) la luptele amazonice cu analfabeții "artei cochinărelii", de la evocări nostalgice (cofetarul ieșean Felix Barla) sau enervate (foietarea revistelor de femei) la bestiariile caragialești sau rabelaisiene. Cînd Adriana Babeți ne povestește ce mănîncă personajele literare sau scriitorii preferați, textul se întinde ca o masă între convivi ce se văd, schimbă o vorbă, degustă. Amfitrioana are ceva pentru fiecare: cui îi place Cărtărescu să se înfrupte din Levantul, cine suferă de nostalgie să guste, cu Ulise, din bucatele cam grețoase pregătite de porcarul Eumen, cine vrea ciocolată să dea o raită prin food movies-urile recente...
Iar cine n-are altă treabă decît să facă o cronică literară la o carte atît de bună de ți se topește pe... pupilă, musai trebuie să urmărească Personajul A. (vă amintiți, cel din Femeia în roșu). Personaj care, în Ultimul sufleu la Paris, mușcă dintr-o roșie lîngă ușa liftului de la Hotel Negoiu, are trăiri mistice degustînd pentru prima dată ciulamaua sudistă, reface (după 20 de ani) "circuitul optim al porcului în cultură", savurează, la Toscana, un Chianti "cu cocoș negru pe tricou", ține gastrojurnal și, ajuns (personajul A.) la Paris, se îneacă fatalmente cu miere. Personajul A., posesorul unei miraculoase insule transportate într-o poșetă (fără exagerări, printre șurubelnițe, bricege, truse de supraviețuire, lipsește doar Vineri) și ale cărui aventuri fac tot deliciul acestei cărți.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
