| |
 LOCURI COMUNE |
|
Constanța VINTILĂ-GHIȚULESCU | ceaslov story
Plastografii
Oare ce-l face pe un individ să persiste în greșeală? Pedeapsa, fie că este vorba de bătaie, pușcărie sau amendă, îl determină să-și controleze comportamentul? Sau năravul din fire n-are lecuire? Și, odată pornit pe o anumită cale, drum de întoarcere nu mai există?
La 1 septembrie 1798, Vasile, fiul lui Mișul simigiul, ajunge pentru a nu-știu-cîta-oară la pușcărie. De fapt, ultimii șapte ani și i-a petrecut mai mult înăuntru decît afară, speriindu-și soția cu nenumăratele fărădelegi comise una după alta, cu îndrăzneală și fără nici un fel de remușcare. De șapte ani - povestește Maria - Vasile, "avînd patima blestemățiilor", a îngrozit toată mahalaua umblînd cu pistolul și pușca la brîu, amenințînd, jefuind și înșelînd pe toată lumea. Mai întîi s-ar fi "atins de lucrurile domnești" și-a fost pedepsit cu "pușcăria și ocna". Apoi de "cele bisericești" și, cum era și firesc, odată prins, ajunge din nou la ocnă. Dar perseverent, Vasile obține iertarea și-și promite probabil să nu se mai lase atît de ușor în mîinile zapciilor. Și, aventurile încep...
Sub Alexandru Moruzi (1793-1796), Vasile, "numindu-se că e diacon" fără a fi însă "hirotonisit", și-a pus patrafir de gît, barba o avea deja, potcap pe cap și mătănii în mîini, și s-a apucat să oficieze slujbe pe la diferite biserici. Într-o seară a citit Sfînta Liturghie la biserica din mahalaua Silvestrului, în altă seară "s-au cutezat" de a ținut slujba de vecernie la biserica de la Curtea Veche. Preoții s-au speriat și l-au dat pe mîna armășeilor. Ridicat la gros, Vasile este certat cu bătaie și scos afară din politia Bucureștiului. Dar asta nu-l împiedică să-și vadă de ale lui treburi.
Ajuns în satele din județul Ilfov, și-a suflecat mînecile și-a trecut la înșelat, mințind cu seninătate, falsificînd răvașe și zapise, plastografiind peceți, pretinzînd că este trimis domnesc, îmbrăcînd haina slujitorului asiduu și neîndurător. Primele victime sînt țăranii: "au luat parale de la cei ce aveau oi și le-au dat răvaș ca să nu se supere dă beilic; prin grai zicea așa, iar în răvaș scrie adeverință de dus la ocnă". Zapciii ajung prea tîrziu și nu mai găsesc decît răvașele mincinoase cu poruncă de dus la ocnă. Iar Vasile merge mai departe și, pentru că tot e slujitor domnesc și are voie orice, oprește în drum un popă, îl aruncă cît colo și-i confiscă calul, spunîndu-i că așa-i porunca domnească și, de vrea să se certe cu cineva, să se certe cu Vodă. Mofluz, popa nu putu decît să privească nătîng cum cal și călăreț se pierd în zare și să povestească apoi zapciilor toate cele întîmplate. Dar nici nu se încheie bine acest episod că o altă grozăvie avea loc în satul următor unde, intrînd într-o cîrciumă și aflînd din vorbă-n vorbă de una, de alta, îi zise cîrciumarului că vine direct de la București cu răvaș de la dumnealui vornicul Golescu, prin care îl face deplin stăpîn pe cîrciumă. Dumnealui cîrciumarul n-are decît să meargă la București și să se răfuiască cu vornicul. Cum n-avea de gînd să stea, făcu ce făcu și păcăli și calfa, află unde sînt ascunși banii și pe aici ți-e drumul, către alt sat, către alți naivi ușor de păcălit. "Făcînd pecetea dumnealui biv vel armaș și cu nume că e om al slujbei armășești", Vasile cutreieră țara în lung și-n lat, ridicînd birul de la țiganii domnești. Doi ani a huzurit Vasile, banii se vărsau în buzunarele sale, iar fraieri de păcălit se găseau pe toate drumurile. Pînă într-o zi...
Codul penal alcătuit la 1783, în prima domnie a lui Alexandru Ipsilanti, prevede pedepse foarte aspre pentru plastografiere: "Cînd să va dovedi bine vina plastografii și dă au cursu dintr-aceea plastografie vreo mare stricăciune și păcătuire, să i se tae capul; iară de nu să va fi făcut întocmai cum s-au zis, atunci să-l periorisească (adică să-l surghiunească la un loc) și acolo să-și petreacă viața cu închisoarea". Or, Vasile al nostru este - după cum se vede - maestru în alcătuirea oricărui răvaș, în imitarea oricărei semnături, în prefacerea oricărei peceți, în transformarea propriei persoane în orice aduce profit. Nu că ar fi fost foarte greu, la acea vreme oamenii simpli nu știau carte, nici nu cunoșteau atît de bine actele oficiale. Cît despre haină... nu-l face ea pe om? Vasile profită de neștiința și naivitatea semenilor, de teama față de cei puternici prezentă în mințile supușilor nu neapărat pentru a se îmbogăți, ci pentru a mai trăi încă o zi. Așadar, după pravilă ar fi trebuit să primească grea pedeapsă, dar și de data aceasta nu este decît aruncat în temniță pînă "va plăti jafurile acestea".
Pentru societatea românească de la 1800 mult mai important era recuperarea pagubelor decît pedepsirea vinovatului. Iar Vasile, eliberat pe chezășie, se va fi străduit să-și ducă mai departe renumele de plastograf, în alt sat, în alt județ...
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
