Dilema veche
Nume: E-mail:
   
   
 
 
...DIN POLUL PLUS

Teodor BACONSKY | turn înclinat
Biserica și Steaua

Nu m-aș angaja pe post de Stagirit în solda lui Alexandru Macedon-Becali, nici dacă mi-ar propune de zece ori suma pe care i-a oferit-o lui Dan Pavel. Ca să dai meditații, trebuie totuși să ai o minimă afinitate cu elevul. Cum mă bucur de o fire mai curînd serenă, îl tolerez fără probleme pe compatriotul meu, Becali, ca pe o pată de culoare violentă în tabloul pestriț al societății românești. Ce-i drept, omul n-are carte, dar are parte - în conformitate cu noua paradigmă a unei Românii care a deprins arta democratică de a-și rade elitele. E certamente pitoresc. Are "echipă", are palat la șosea, apare necontenit pe sticlă, unde ne repetă, obsesiv, un singur mesaj: că e sortit să conducă țara, ca un arhanghel al transhumanței, ca un conducător binecuvîntat, care vorbește prost și sincer, dă cu pumnul, înjură viguros dușmanul și bate mătănii. Îi este de acum clar, orișicui, că "patronul Stelei" folosește fotbalul ca pîrghie de PR politic. Oricît va fi fost bietul om de criticat prin presă, am început să ne obișnuim, fatalist, cu ideea că el își va săpa o nișă în viitorul Parlament. Circulă supoziția că aventura publică a lui Becali ar fi telecomandată, cu intenția de a limita marja extremismului neocomunist de primă generație. Presupun totuși că diferența dintre un Becali-întors-cu-cheița și unul perfect autonom e nesemnificativă. Și constat, pe de altă parte, că BOR - printr-o parte mai sensibilă a ierarhiei sale - a început să-l cultive asiduu și să prindă pe cheptu-i de Războinic Galactic tot ce are dînsa mai de preț în materie de onoruri, decorații, ordine & medalii.
Ce semnal ne transmite astfel Biserica strămoșească? În primul rînd acela că, deși a fost mereu de partea guvernelor în funcție, acum - că tot a început deconspirarea trecutului securistic - e dornică să-și stabilească alianțe preventive cu anumite forțe politice "pravoslavnice". În fața acestei opțiuni empatice, nu ne rămîne decît să admitem că Becali e creștinul prin excelență, modelul oricărui tînăr european, omul care îmbină pilduitor smerenia cu jertfelnicia, curajul misionar cu dragostea de glie, delăsarea celor lumești cu implicarea comunitară și cercetarea celor sfinte cu virtutea demofiliei. Dar mai e ceva: dacă tot nu are nevoie de intelectuali creștini - așa cum a demonstrat în 16 ani, de cînd ignoră eforturile apologetice ale unor oameni de talia unui Sorin Dumitrescu -, secțiunea becaliană a Sinodului vrea să ne demonstreze că nu există cale mai scurtă către inima sa decît aderența necritică, primitivă și sentimentală la actuala situație din BOR, oricît de prestigioase ar fi vocile ce susțin, dimpotrivă, că ograda Bisericii trebuie plivită de buruiana delațiunii, vindecată de simonie și de mediocritate spirituală.
Eu îl cunosc de mult pe ÎPS Laurențiu Streza, noul eparhiot din Sibiu și mandatar al ortodoxiei în versiune de mahala. E un om cumsecade, fost preot de mir și tată a multor copii, pe care îi ține și azi sub aripa sa ocrotitoare, cu însărcinări pe la Mitropolie. M-am bucurat, de pildă, să-l văd slujind, frățește, alături de mitropolitul Bartolomeu al Clujului, pe care nu-l prea îndrăgea. Are deci și laturi bune. Pe de altă parte, pot înțelege cît este de greu să nu te pierzi (cu firea) atunci cînd te așezi pe scaunul lui Șaguna și Bălan. Să-l fi copleșit însă această emoție succesorală pînă la eclipsa discernămîntului? Nu afirm, Doamne ferește, că ar fi fost normal ca Becali, proaspăt beneficiar de victorie sportivă, să nu fi fost primit în audiență, ori să nu fi fost poftit în catedrală. Dar de aici pînă la a-i acorda suprema distincție bisericească din Transilvania era de parcurs o cale pe care laureatul nu a punctat-o nici cu diplome, nici cu fapte creștinești - altele decît acelea, impur populiste, din fața camerelor de televiziune. În calitate de creștin, cred că Becali crede. Are felul său animist de a frecventa divinitatea, gîndind că ea l-a distribuit - dincolo de păcatele zilnice - în rolul acesta de mesia suburban. De vreme ce Biserica strămoșească i-a pus medalia la rever, Becali trebuia, firește, să o primească. A făcut-o cu atît mai mult cu cît înțelege acum că o anumită parte a Bisericii e pregătită să-i sprijine cariera politică tot atît de eficient ca și galeria echipei pe care și-a cumpărat-o. Biserica și Steaua... E doar o chestiune de tarif.



Trimite unui prieten!
numele tau:
mailul tau:
email prieten:


Adaugă comentariu
toate câmpurile sunt obligatorii

Nume 
E-mail 
Subiect 
Comentariu 
Introduceţi textul afişat mai jos în câmpul alăturat 



Comentarii
Nu există comentarii.



 
 

 
 
© Dilema Veche 2006 - Toate drepturile rezervate