Andrei MANOLESCU | libertatea de impresie Vechiul an școlar
A început un nou an școlar (în stil vechi) și așa cum scria un cotidian "Hărdău și-a sunat singur clopoțelul", pentru că profesorii au organizat, ca și anul trecut, un chiul în masă (oricum, începutul școlii vinerea era o adevărată invitație la boicot). De fapt, n-a fost chiar așa, multe școli au început la timp și poate nu atît pentru că profesorii s-au gîndit la copii, ci pentru că le-a fost frică să nu-și piardă din lefuri. Niște salarii care - e adevărat - sînt de-a dreptul rușinoase. Societatea are însă profesori de banii pe care-i dă, deși nu cred că ar fi de așteptat ca la salarii mai mari aceștia să se schimbe brusc (mă gîndesc, de exemplu, la judecători, care cîștigă mai mult și despre care, în general vorbind, nu cred că se poate spune că sînt nici mai muncitori și nici mai luminați decît profesorii). Cadrele didactice (care - ați observat - de fiecare dată cînd au revendicări devin "dascăli") sînt însă perfect reprezentate de liderii lor de sindicat. Probabil, dacă ai lua toți profesorii din toate școlile din România și i-ai pune într-un malaxor și i-ai amesteca bine-bine și ai scoate apoi un rezultat perfect mediu, acesta ar fi Aurel Cornea. La fel și cu profesorii universitari, amestecați bine-bine, rezultatul final mediu ar fi un Răzvan Bobulescu (sper să nu se supere pe mine cei care sînt peste medie). Marea problemă e însă că foarte mulți dintre "dascăli" abia dacă reușesc să se țină cu vreo doi pași în urma tendințelor și cerințelor societății, la fel ca și manualele, făcute, evident, de oameni din aceeași breaslă. (Încă o dată: să mă ierte profesorii de treabă, de care sînt sigur că înțeleg la ce mă refer). E adevărat că Școala, ca și Biserica, trebuie să fie un loc mai conservator, însă nu retrograd, așa cum am impresia că este de multe ori. De altfel, cele două instituții merg adesea mînă în mînă. La multe școli, anul a început cu o slujbă religioasă. Pare cea mai bine gîndită metodă de a demonetiza Biserica în ochii copiilor. Mulți dintre aceștia, abia reîntîlniți după vacanță și avînd multe de povestit, nu fac decît să-i ignore total pe oamenii în odăjdii. Alții însă, mai rău, găsesc chiar o bună ocazie de a face bancuri pe seama "fonfăielilor" acestora (și de ce o trebui să aibă unii tonuri așa false cînd îl slujesc pe Dumnezeu?). Cam ceea ce făceam noi pe vremea cînd, la începutul școlii, se țineau discursuri cu citate din Ceaușescu. Astăzi însă, pe 15 septembrie, la școli ai ocazia să vezi demnitari pe viu, ținînd discursuri. Fie că sînt de la Ministerul Educației, fie că sînt de la Administrația domeniului public, vorbesc în fața elevilor care, de cele mai multe ori, nici n-aud ce se spune în față. Nu mai pomenesc de cei mici, din clasa întîi, acolo, care nici nu cunosc personajele respective și nu înțeleg absolut nimic din ce se întîmplă. Ceremoniile inadecvate par a fi însă la noi un adevărat talent. Atunci cînd nu sînt boicotate.