| |
 REGIMUL ARTELOR ȘI MUNIȚIILOR |
|
Adina POPESCU | bon de lectură
"Povești de tango"
cine dansează la "Amsterdam Café" ?
De ce doamna aceea minionă, în jur de 40, puțin ofilită, dar încă drăguță, cu rochie înflorată de adolescentă, pe talie, și cu tocuri "regulamentare" de opt centimetri, și-ar dori să învețe să danseze tango? A divorțat de curînd și vrea să-și ocupe timpul într-un mod util și plăcut, să-l uite pe fostul soț și viața sa domestică de pînă acum, serile cînd era singură acasă și călca zeci de cămăși, bîțîindu-se, în același timp, pe vreo melodie de la teve? A divorțat mai de mult și vrea să-și găsească un partener stilat, "rasat", mai de modă veche, dar de familie bună, eventual scăpătată, dar nu contează, are ea ceva bani puși deoparte, iar numele lui conține un "von", l-a cunoscut la o recepție cu mulți diplomați unde ea n-a dansat ca să nu se facă de rîs? A uimit-o Pacino în acea secvență din Parfum de femeie, după care a văzut-o de zeci de ori, derulînd caseta, căci încă mai are video acasă, l-a rugat pe soțul ei să-i fie partener, dar el a refuzat-o, căci era deja în pijama și vroia să se culce, iar ea a oftat gîndindu-se iar la Pacino, chiar dacă era orb în filmul ăla, dacă l-ar fi văzut mai întîi în Căutarea lui Richard probabil că s-ar fi înscris la cursuri de teatru? Vrea să-și impresioneze anturajul de dame, obsedate de fitness și shopping, să le arate că ea e altfel, să le acuze indirect că nu i-au intuit sensibilitatea, bogata viață interioară, ritmul, bioritmul, de ziua ei i-au adus numai parfumuri de duzină și probabil că o bîrfesc pe la spate că nu e "adaptată" și n-a fost niciodată în stare să-și găsească un bărbat ca lumea? Se plictisește, pur și simplu?
Doamna minionă zîmbește și spune că azi e luni, iar lunea de obicei e o zi nasoală la firmă, iese pe la cinci epuizată, un pachet de nervi și vine aici ca să se relaxeze, colegele ei preferă piscina... Se întoarce în salon unde se schimbă iar partenerii. Va dansa cu o altă doamnă de vîrstă apropiată, tot minionă și subțire, încălțată cu o pereche de sandale vechi. Încă de la începutul secolului XX, tangoul s-a dansat și în cupluri de același sex, fără să implice și alt gen de relații; privești un timp și nu mai ți se pare deloc caraghios, mai degrabă sofisticat, dacă ambii parteneri dansează bine. Cele două doamne se privesc amabil, repetă pași, "îmbrățișarea", începe dansul. Numai muzica face toți banii, să o asculți două ore fără pauză, într-un imobil vechi de pe strada Covaci. O după-amiază de vară, afară te simți ca într-o etuvă, cetățeni ai orașului gîlgîie bere pe terasa de vizavi, iar aici soarele intră filtrat prin geam, lumina e aurie și difuză, camera devine sepia, rochia primei doamne are culoarea castanelor, parchetul scîrțîie foarte ușor, praful fin din aer pe care nu-l vezi te face să strănuți. Să revenim... un, doi, trei, patru. Cătălin ține ritmul pocnind din degete, se plimbă printre dansatori corectîndu-le poziția, începe să transpire, e totuși foarte cald. Un bărbat și șase femei. Soțul uneia dintre ele o așteaptă în antecameră. Bărbatul e îmbrăcat într-un costum impecabil, cămașă foarte albă, pantalonii subțiri din stofă sînt călcați la dungă, aceleași tocuri "regulamentare", de data aceasta de 3-4 cm. Pare timid, seamănă un pic cu Hugh Grant în Sense and Sensibility. Dansează cu o domnișoară care nu mai e o "începătoare", dansul ei se pare că deja îl seduce. De regulă, femeile învață după primele 2-3 lecții, iar bărbații după 4-5 lecții. "E mai ușor pentru femei pentru că ele sînt conduse; în schimb, bărbatul face totul, el e cel care greșește!" - spune Cătălin. O altă domnișoară stă pe margine, nu are partener. Bîțîie cu nerăbdare din picior, așteptînd să-i vină rîndul. Pentru moment ți se pare că acea zvîcnire ritmică a piciorului ei încălțat în sanda reprezintă esența lecției. Domnișoara cea blondă, foarte tînără și înaltă, îmbrăcată în blugi strîmți, cu look de manechin, face notă discordantă. E stîngace, e la prima lecție. Nu-i convine că dansează tot cu o "începătoare". Are senzația că nu învață nimic. Probabil că
.
va renunța curînd sau poate că nu, data viitoare va veni și ea cu o rochie simplă, pe talie, va intra în comunitatea de tangueros. La lecții vin peste o sută de "cursanți", dar e de preferat să-i numim pe toți dansatori, dintre care vreo șaptezeci sînt cei "vechi", cu abonament, iar ceilalți nimeresc aici accidental și renunță destul de repede. "Noi le oferim povești de tango, dar nu toți rămîn! Oamenii ambițioși să dobîndească tango-ul sînt cei cu adevărat perseverenți. Alții cred că e de bonton să înveți să dansezi tango, vin din curiozitate, dar nu-și dau seama că tango-ul s-ar putea să-i schimbe pentru totdeauna." Cătălin vorbește despre tango ca despre un dar pe care îl ai (l-ai dobîndit!) și trebuie să-l oferi mai departe. E de preferat să dansezi cu cît mai mulți parteneri, nu doar pentru a întîlni oameni noi, cît pentru a învăța noi stiluri de dans, deoarece se spune că în tango există atîtea stiluri de dans cîți oameni dansează. Diferențele între începători și experimentați constau și în capacitatea de a dansa cu persoane mai puțin experimentate, căci dorința fiecărui dansator este de a-și rafina cît mai mult posibil tehnica, pentru a comunica cît mai bine cu partenerul de dans.
Școala "El Tango", singura școală de tango argentinian din România, a fost înființată în 2004 de Alina și Cătălin Dumitrescu. Deși meseria lui Cătălin este cea de economist, nu-ți lasă deloc senzația că ar privi școala ca pe o afacere. Cei doi soți au început să danseze în 2001, iar în 2004 au făcut un împrumut în bancă și nu și-au cumpărat boilere și frigidere, ci au plecat pentru o lună la Buenos Aires ca să danseze. Un oraș în care tango-ul nu reprezintă un dans sportiv sau de societate, ca în Europa, e un mod de a fi. "Pe vremea aceea eram plini de figuri, credeam că știm deja să dansăm bine, dar cînd am ajuns acolo, ne-am dat seama că sîntem niște caraghioși!" Caraghioși, pe lîngă tinerii de 20 de ani care dansau deja de 17 ani sau pe lîngă cei pentru care dansul nu mai reprezenta nimic ieșit din comun, echivalentul unei cine bune sau a unei întîlniri cu prietenii. Au vizitat mai multe școli și cluburi de tango, dorindu-și să cunoască cît mai mulți profesori și dansatori. Au experimentat. Cînd s-au întors, inițiativa de a deschide școala a venit din dorința de a dansa și aici, de a crea evenimente de tango. Cum ar fi milonga, petrecerea cu muzică de tango. Principala problemă a fost găsirea unor locuri sau localuri unde să se danseze. "Proprietarii de cluburi sînt în continuare reticenți și nu văd potențialul tango-ului, nu văd în el un eveniment de stil, îi interesează doar consumația pe care o facem." I-au găsit însă pe cei de la "Amsterdam Café", care au fost încîntați, și dansatorii au început să apară. O ședință costă 100.000, cinci lecții 400.000, iar unsprezece lecții 800.000 lei. Cătălin a încercat să organizeze și evenimente de stradă, în Cișmigiu, accesibile pentru toată lumea, dar Primăria i s-a împotrivit. "Aș mai încerca, dacă aș întîlni oameni cooperanți și n-ar mai fi birocrație, sistemul de pile și relații." Probabil că plimbările cu nepoții, ale pensionarilor, ar deveni și ele inedite, dacă ar fi să ne reamintim secvențe din filmul lui Sally Potter, cu bătrîneii transfigurați în momentul în care dansează tango.
Între timp, s-au terminat cele două melodii și dansatorii sînt nevoiți să schimbe partenerii. Cele două doamne se despart, zîmbindu-și în continuare amabil, iar acum par să semene foarte tare una cu alta, de parcă ar fi surori. Domnul timid se desparte și el cu regrete de domnișoara care dansează bine; în mod normal, i-ar mai fi cerut încă un dans. Fata blondă e încîntată, va dansa chiar cu instructorul și de data asta sigur va învăța ceva! Soțul din antecameră se uită la ceas. Cetățenii de pe terasă sînt parcă mai mulți și continuă să bea bere. S-a dus încă o după-amiază obișnuită în mult-prea-obișnuitul oraș numit București.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
