| |
 CONU` CARAGIALE FATA CU ACTIUNEA |
|
Mircea VASILESCU
Cum se mută o statuie
interviu cu Virgil NIȚULESCU, secretar de stat la Ministerul Culturii
Anul trecut, sub genericul "Caragiale sînt eu", ne-am fotografiat pe soclul gol din str. Maria Rosetti: statuia lui I. L. Caragiale fusese mutată în fața Teatrului Național. Ni s-a părut că locul Maestrului este în str. Maria Rosetti, pentru că în fața statuii se află o casă în care a locuit, în spate alta, la colț începe strada care-i poartă numele, iar cartierul în ansamblu este în spiritul său, pentru că este un cartier vechi, în care cu siguranță vor fi locuit de-alde Mache, Lache, Piscupeasca sau Protopopeasca. Am lansat un protest, am adunat semnături și am trimis totul la Ministerul Culturii, pe adresa dlui secretar de stat Virgil Nițulescu. Acum, statuia a revenit la locul ei. Îl întrebăm pe dl secretar de stat cum au decurs lucrurile .
De unde a început totul?
A început de la un mesaj primit de la prietenii mei de la Dilema veche, care mi-au atras atenția că soclul din str. Maria Rosetti a rămas orfan de statuia lui I.L. Caragiale. Trebuie să spun că, în mulțimea de probleme pe care le am în minister, nu-mi făcusem din situația statuii lui Caragiale o prioritate. Însă mesajul primit de la Dilema veche a declanșat rezolvarea situației în folosul lui Caragiale și al orașului.
Ce a implicat această revenire la normal?
Mai întîi a trebuit să mă documentez pentru a afla cum a fost mutată statuia din Maria Rosetti în fața Teatrului Național și care este regimul ei juridic. Am aflat cu oarecare stupoare că este un monument istoric clasat în categoria B - adică monument istoric de importanță locală - și, în consecință, orice schimbare a amplasamentului fără avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice sau al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice este, de fapt, un act penal. Am încercat să-mi dau seama cine a făcut acest lucru, iar aici m-am prins într-un hățiș de persoane fizice și juridice care nu ducea nicăieri. Am înțeles ca ideea mutării statuii din str. Maria Rosetti în fața Teatrului Național a aparținut unei fundații private, dar că în realitate mutarea s-a făcut pe bază de dispoziție verbală, fără nici un act. Asta înseamnă că nu a existat, în nici un registru al nici unei primării din București, vreun document care să certifice mutarea, care să stabilească modalitatea legală prin care s-a făcut acest lucru și să justifice fondurile necesare. Ulterior, într-o discuție amicală cu unul dintre primarii de sector din București, am aflat exact cum au decurs lucrurile: mi s-a confirmat că o regie autonomă din București a primit o dispoziție verbală de a muta statuia, lucrările de mutare și amenajare a spațiului din fața Teatrului Național neregăsindu-se în nici un fel de document. Mi-am dat seama imediat că orice încercare de a descîlci aceste ițe, eventual de a sesiza Parchetul pentru mutarea ilegală a statuii, s-ar fi lovit de faptul că mi-ar fi fost imposibil de a identifica exact persoanele care au mutat statuia și că aș fi împins soluționarea juridică a acestei probleme într-un interval de timp nedefinit, în orice caz cu mult după încheierea mandatului meu de secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor. Din această cauză, am preferat să trec la restaurarea statuii, acțiune care include și reașezarea ei pe soclul din str. Maria Rosetti. Am însărcinat cu această problemă Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural a Municipiului București, care s-a achitat cu onoare de sarcina primită. De această dată, absolut toate mișcările au fost făcute legal: am obținut certificat de urbanism pentru amplasarea statuii, s-a făcut un studiu de arhitectură coordonat de arhitectul Marius Marcu-Lăpădat, lucrările de restaurare au fost coordonate de sculptorul Constantin Marinete și, într-un tîrziu, am reușit să amplasăm statuia acolo unde îi este locul - chiar dacă după termenul pe care mi-l propusesem, legat de 30 ianuarie, ziua de naștere a lui Caragiale.
Cum stă Capitala cu monumentele? La o privire rapidă, s-ar spune că nu avem prea multe, iar fiecare regim a schimbat, a mutat, a înlocuit ce a vrut. Capitalele vechi, precum sora noastră latină Roma, sînt mult mai stabile din acest punct de vedere...
La Roma există un respect vechi pentru monumentele istorice, care nu a fost întrerupt, ca la noi, de vreo cenzură comunistă... Sigur, a fost întrerupt de Mussolini, care a lăsat urme în multe mari orașe italiene, dar după război s-a revenit la normalitate. Or, în România, în deceniile de după război n-am avut parte de normalitate. Bucureștii din ziua de azi mi se par a fi un oraș lipsit de logică în ceea ce privește monumentele de for public: se vede că sînt foarte mulți decidenți și că nu este nici un fel de concepție unitară la baza deciziilor. De altfel, nu este de mirare că lucrurile stau așa, pentru că din păcate Capitala noastră duce lipsă de planurile urbanistice atît de necesare. Pentru orice construcție, trebuie să refacem planuri de detaliu sau planuri urbanistice zonale, și trebuie să spun cu regret că adeseori se schimbă planul urbanistic general prin modificări "de jos în sus", dinspre planuri urbanistice zonale ori de detaliu. Din această cauză, Bucureștii arată asemenea unui oraș decerebrat, asemenea unui oraș care nu are o noimă. Și, din păcate, cel mai elocvent exemplu este actuala Piață a Revoluției (fostă Piața Palatului), o piață a cărei sistematizare a eșuat la sfîrșitul anilor '30, cînd s-a încercat reașezarea sa într-o anumită logică, iar de atunci încoace nu numai că nu s-a întîmplat nimic pozitiv, dar lucrurile s-au agravat prin construirea a tot felul de obiecte urbane fără legătură unul cu celălalt. În ceea ce privește monumentele de for public, în momentul de față avem patru monumente într-un spațiu foarte restrîns: bustul dedicat lui Corneliu Coposu, ansamblul dedicat lui Iuliu Maniu, micul memorial dedicat Eroilor Revoluției și marele ansamblu "Glorie Eternă Eroilor Revoluției", foarte controversat. Toate aceste obiecte urbane sînt într-un spațiu extrem de restrîns, motiv pentru care vizitatorul nu mai înțelege nimic: impresia este că monumentele "se calcă unele pe altele". Nu știu dacă cu regret sau cu bucurie, trebuie să anunț că, la inițiativa noastră, trebuie să mai adăugăm ceva acolo, nu chiar în apropierea acestui grup, ci în fața clădirii fostelor Fundații Regale (actuala Bibliotecă Centrală Universitară): sper să reașezăm acolo , cel tîrziu pînă în 2007, statuia lui Carol I, refăcută după macheta sculptorului Ivan Mestrovici. Este vorba tot despre o reașezare la locul de unde statuia a fost luată: mi se pare că acest lucru este absolut normal și cred că ar trebui să regîndim Piața Revoluției pornind de la faptul că statuia lui Carol I își are rostul ei acolo, vis-à-vis de fostul Palat Regal, și în fața fostelor Fundații Regale.
Cred că aglomerarea monumentelor provine și dintr-o "obsesie a centrului": toată lumea vrea să pună totul în centru...
Este adevărat.
În schimb, în cartierul meu s-a amplasat o sculptură în metal, la inițiativa Primăriei sectorului 2, care mi-a provocat o dilemă: pe de o parte, este un lucru bun, în principiu, că se construiesc monumente și în cartierele de blocuri, pentru a le mai scoate din monotonie; dar pe de altă parte, e normal ca o astfel de decizie să fie lăsată (inclusiv în ceea ce privește estetica monumentului) pe seama unui primar de sector?
O primărie de sector poate să gîndească și să proiecteze, dar ca să și realizeze, are nevoie de avizul unor oameni de specialitate. Motiv pentru care am și proiectat o lege a monumentelor de for public, lege care se află în momentul de față în dezbatere în plenul Camerei Deputaților (ceea ce înseamnă că pe la jumătatea lunii martie ar trebui să fie în faza de promulgare). Prin această lege am instituit o comisie națională care va aviza toate monumentele de for public. Este un aviz de ordin pur estetic: această comisie se va pronunța cu privire la valoarea artistică a monumentelor. Sperăm că astfel nu va mai fi posibilă apariția unor kitsch-uri în centrele urbane, unde avem parte de tot felul de cacofonii vizuale: amintesc aici extrem de controversata realizare a monumentului lui Avram Iancu din Cluj-Napoca, un monument care a ajuns obiect de bășcălie chiar pentru mulți dintre locuitorii Clujului. N-ar trebui să fie așa, dar chiar monumentul le-a dat oamenilor ocazia să rîdă: de monumentele frumoase nu se rîde, monumentele frumoase sînt admirate.
Un alt capitol la care Capitala stă prost îl reprezintă numele străzilor, care sînt și ele obiecte de patrimoniu. Din 1990 încoace s-au tot schimbat, astfel că fiecare generație de bucureșteni folosește, pentru aceeași stradă, denumirea cu care s-a obișnuit, pe care "a apucat-o" în tinerețe...
Este foarte ușor să schimbi numele unei străzi: este suficient să faci un referat la Primăria Capitalei, referatul intră în atenția unei comisii, și dacă acea comisie consideră că schimbarea e potrivită, o aprobă.
Sînt tentat să fac din nou comparația cu Roma: acolo, Via Appia se numește așa de mii de ani, și nimănui nu i-a dat prin cap să o schimbe. La noi, nu e totuși prea ușor?
Eu aș zice că așa este normal. Partea proastă este că eu nu prea am încredere în membrii acestei comisii. Există un celebru exemplu, pe care l-am aflat de la Radu Popa (l-a și pomenit într-un articol din 22 ): numele străzii Epicol, aflată cîndva în zona Uranus (demolată între timp, după cum se știe). Propunerea inițială a fost ca strada să se numească Epicur, dar primăria de sector a considerat că numele nu e potrivit, așa încît a modificat numele în Epicul; apoi, cineva care știa și limba franceză a spus că tot nu e bine, așa încît numele a fost din nou modificat în Epicol. Ani de zile a existat în București o stradă care se chema "Epicol" și nimeni nu știa de unde-i vine numele. Cam așa stăm și în ziua de azi: apar nume de străzi noi, apar tot felul de eroi despre care nimeni nu știe nimic, avem străzi ale "Siderurgistului" sau "Frînghiei". Dar să nu credeți că str. Frînghiei are un nume cu parfum de epocă: a fost denumită așa în perioada comunistă; nu e ca str. Sforii din Brașov, care amintește de vremuri de demult... În Brașov, de pildă, există o asociație, Asociația "Corona", care a depus la Primărie o cerere prin care solicită ca toate străzile să revină la denumirile vechi, documentate în secolul al XIX-lea; asta pentru că și în Brașov, ca în toate orașele din România, străzilor care s-au numit Carol, Ferdinand, Elisabeta sau Maria li s-a schimbat numele în Marx, Engels, Lenin, Gheorghiu-Dej, Petru Groza ș.a.m.d. Această continuă luptă cu numele personalităților, în afară de faptul că aduce prejudicii cetățenilor care sînt nevoiți să-și schimbe actele de identitate, nu folosește la nimic, pentru că, în ultimă instanță, depersonalizează orașul. Procedura în sine n-ar trebui să fie mai complicată. Ar trebui să avem alți oameni care să decidă schimbarea de nume.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
