Singurătatea este marcată de simțul izolării. Solitudinea, pe de altă parte, este starea de a fi singur fără a te simți singur și poate conduce la cunoaștere de sine.
Cum lumea se mișcă din ce în ce mai repede - sau poate doar ni se pare așa cînd un e-mail traversează lumea în cîteva fracțiuni de secundă -, avem nevoie de o varietate de moduri de a face față presiunilor care rezultă din asta. Avem nevoie să păstrăm măcar un simulacru de echilibru și sentimentul că putem conduce corabia vieții noastre. Altminteri, ne simțim supraîncărcați, reacționăm disproporționat la neplăceri minore și avem impresia că nu putem niciodată ajunge la liman. În ce mă privește, unul din feluri este căutînd, și bucurîndu-ne de, solitudine.
Acestea fiind spuse, trebuie făcută o distincție importantă. Există diferențe uriașe între solitudine și singurătate, deși cei doi termini sînt folosiți indistinct. Din afară, solitudinea și singurătatea seamănă. Amîndouă sînt caracterizate de ideea de solitar. Dar asemănarea este doar la suprafață.
Singurătatea este o stare negativă, marcată de sentimental de izolare. Simți că ceva îți lipsește. E posibil să fii cu oameni și totuși să te simți singur - poate că aceasta este cea mai amară formă de singurătate. Solitudinea este starea de a fi singur fără a te simți singur. Este o stare pozitivă și constructivă, de acord cu tine însuți. Solitudinea este dezirabilă, starea de a fi singur(ă) în care-ți ești ție însuți o companie minunată și suficientă. Este starea care poate fi folosită pentru reflecție, căutare interioară, creștere sau plăcere de un anumit fel. Lectura aplicată necesită solitudine, ca și contemplarea frumuseții naturii, ca și gîndirea și creativitatea. Solitudinea sugerează liniștea care vine dintr-o stare de bogăție interioară. E un mod de a ne bucura de calmul care ne satisface și din care ne tragem energia. E ceva ce cultivăm. Solitudinea te împrospătează, este o ocazie de a ne reînnoi. Cu alte cuvinte, ne îmbogățește.
Singurătatea, dimpotrivă, este aspră, o pedeapsă, o stare de lipsă și de nemulțumire marcată de simțul înstrăinării, conștiința unei singureli excesive.
Solitudinea e ceva ce alegi. Singurătatea este impusă asupra ta de ceilalți.
Solitudinea restabilește trupul și sufletul. Singurătatea le pustiește.
(Hara Estroff MARANO ,
în Psychology Today, 25 aug. 2003)