| |
 SITUAȚIUNEA |
|
Andrei PLEȘU | nici așa, nici altminteri
Note berlineze
O comunicare a lui Geert Lovink despre evoluția "culturii Internet" încearcă să configureze o "teorie a blogging-ului", adică a foarte răspînditei specii de "jurnale online" interactive, în care sfera privată se intersectează cu cea publică. (Vorbesc deja păsărește: blogging, Internet, online, interactiv...) Fenomenul e amplu și insidios. În genere, tot ce pune la dispoziție dialogul cotidian cu propriul PC deschide spre o experiență a dependenței fără precedent. Devii, pe nesimțite, o pagină de web, ești preluat într-o rețea care te absoarbe, te invadează și sfîrșește prin a te locui. Sîntem confruntați, astfel, cu o formă de terorism blînd, discret și, tocmai de aceea, primejdios. Se intră, fără violență, în spațiul tău intim, se lucrează, în filigran, la declanșarea unei convivialități fără limite, anonimă și superficială. Toți se adresează, virtualmente, tuturor, cu rezultatul, neașteptat, că nimeni nu mai comunică cu nimeni. Geert Lovink vorbește despre un soi de banalizare cinică a nihilismului. Dialogul cu ceilalți e în același timp fără rost și inevitabil. Vrei, nu vrei, ești "in". Dar acest "in" e fără contur, fără o semnificație particulară. Ar trebui făcut un inventar al terorismelor soft care ne manipulează, mult mai diverse, mai subtile, mai numeroase, decît terorismul hard, sîngeros, a cărui evidență emfatică nu mai are nevoie de analiză. Lumea contemporană se apără cu îngrijorare de violența radicală a terorismului declarat, dar cedează fără luptă dinaintea unei puzderii de "mici" terorisme benigne în aparență, care însă anticipează - vesel - neantul.
Terorismul soft se deosebește de cel radical prin cel puțin trei caracteristici: mai întîi e soft, nu recurge la manevre brutale, nu provoacă dureri, nu induce sentimentul pericolului și, în consecință, nu stimulează instinctul de conservare. Apoi, e un terorism fără țintă precisă, un terorism care nu implică asedierea concentrică a unui scop. Ai de a face mai curînd cu o prezență nebuloasă. Nu se urmărește ceva anume. Se încurajează, pur și simplu, o nonșalanță fără chip, o specie de indiferență volubilă, situată dincolo de criterii și responsabilități. În sfîrșit, terorismul soft se bazează pe consimțămîntul fericit al victimei. Sîntem vulnerabili în fața lui, pentru că ne place, pentru că expansiunea lui flască ne flatează comoditatea, ne seduce. Navigația pe Internet, feluritele specii de chat, plăcerile minore, lectura cotidiană a ziarelor, tabieturile - sînt tot atîtea forme de terorism, cărora le slujim simultan și ca victime, și ca agenți. Un atac Al-Qaeda, oricît de grav, rămîne local, circumscris, limitat la o - fie și catastrofală - proporție. Dar asediul zilnic al terorismelor soft are o bătaie planetară și o eficacitate fără breșă. Nu iartă pe nimeni. De riscurile terorismului major se ocupă, cu mai mult sau mai puțin succes, CIA, FBI, NATO și tot soiul de alte organizații consacrate. De riscurile terorismului soft nu se ocupă nimeni. E o subterană imperceptibilă, ecumenică și nemiloasă.
* În pre-adolescență, simțeam, uneori, o imperioasă nevoie să scriu, dar n-aveam subiect. Nu găseam nimic care să fie pe măsura apetitului meu creator. Cu alte cuvinte, pofta de expresie nu rezulta dintr-un preaplin al substanței, ci dintr-o efervescență vidă, care căuta gestul și postura, fără să fie dublată de vreun conținut. Mi-am amintit de această stare juvenilă urmărind, la televizor, tulburările din Franța. Nenumărați tineri au un chef paroxistic de tămbălău. Nu contează tema, nu contează adevărul, nu contează eficiența. Răgetul primează. Un răget "estetic", un război de principii ideologice, alimentat de obstinația rațiunii și a realităților de a nu se alinia. Voluptatea pură a insurgenței. O invenție a revoluției franceze.
* Săptămîna trecută, un gazetar de la "Radio Guerilla" mă sună de la București să-mi ceară un pronostic al meciului. "Care meci?", întreb stingherit. "Steaua-Rapid." Habar n-aveam! M-am făcut de rîs. Ce-o să zică Relu Cosașu?
* Acum cîteva zile, președintele Băsescu a făcut o declarație uluitoare: în vechiul CNSAS, din care, totuși, am făcut parte vreme de patru ani, reprezentanții diferitelor partide ar fi negociat, cu dosarele pe masă, ce să dezvăluie și ce nu din petele partidelor cu pricina. În vechiul CNSAS s-au făcut tot felul de porcării și de tîmpenii. Dar niciodată ceva de genul ăsta. Domnule Timofte, nu-i mai băgați omului în cap atîtea drăcovenii. Lăsați-l în pace! Și așa a început să creadă vrute și nevrute.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
