| |
 SITUAȚIUNEA |
|
Mircea VASILESCU | Europa dumitale
Reclamă mascată, aberație la vedere
Acum cîteva zile, un coleg, de profesie critic literar, a fost solicitat să recomande cîteva cărți pentru o emisiune a postului public de televiziune. Le-a recomandat și, desigur, a spus și numele editurilor care le-au publicat. "Nu rostiți numele editurilor, că e reclamă mascată", i-a spus realizatorul emisiunii. "Nu e reclamă mascată, e informare, e referință bibliografică", a replicat colegul. "Mă rog - a mai zis realizatorul - faceți cum vreți, oricum vi se taie la montaj".
Gata. E prea mult. Să ne enervăm împreună, metodic. Mai întîi, puțină analiză de text. În Legea audiovizualului nr. 504/2002, modificată și completată prin Legea nr. 402/2003, publicitatea mascată e definită astfel: "prezentarea în programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a bunurilor, serviciilor, denumirilor, mărcilor comerciale sau activităților unui producător de bunuri ori prestator de servicii, dacă această prezentare este făcută în mod intenționat de radiodifuzor, în scop publicitar nedeclarat, și care poate crea confuzie în rîndul publicului cu privire la adevăratul său scop; o asemenea formă de prezentare este considerată intenționată mai ales atunci cînd este făcută în schimbul unor avantaje materiale, al unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu efect similar". Această definiție o reproduce cu foarte mici modificări pe cea din Directiva "Televiziunea fără frontiere" a Parlamentului European și a Consiliului European. Care va să zică, ne putem acoperi spunînd - ca în atîtea alte cazuri - că "așa ne cere Europa". În principiu așa este, dar - ca întotdeauna - la cerința europeană se adaugă sentimentul românesc al suflatului în iaurt, amestecat cu vocația națională pentru "prințipuri" și cu enorma noastră pasiune pentru interpretare. Dacă nu ne uităm la doza de dat cu stîngu-n dreptu conținută în acest paragraf de lege ("în scop publicitar nedeclarat" și "adevăratul său scop" înseamnă sau nu același lucru? nu e clar!), putem înțelege că el urmărește evitarea abuzurilor: să nu se apuce vreun prezentator de televiziune sau de radio, în miezul emisiunii, să vorbească de bine despre vreo marcă, despre vreun produs sau serviciu. N-ar fi corect față de concurență, de acord. Și n-ar fi corect față de public, care se uită la respectiva emisiune în alt scop decît acela de a primi "recomandări", iarăși de acord. Publicitatea, care va să zică, trebuie marcată ca atare și nu "ambalată" în cuprinsul emisiunilor.
De aici încolo însă, începe aiureala. De teama CNA-ului sau din propria vocație de interpreți ai legii, unii nu permit apariția vreunui nume de firmă "din prințip", în nici un context. De pildă, sub numele vreunui director de firmă care spune că prețul cărnii va crește apare formula "director companie prelucrarea cărnii". Calitatea unei persoane care își exprimă o opinie, plasată sub numele său, ține de informație, nu de publicitate. În schimb, la știri ni se spune sistematic că Petrom a scumpit/a ieftinit benzina: de ce Petrom și nu celelalte? Pe la posturile de radio care primesc telefoane în direct de la public, se întîmplă ca vreun ascultător să rostească, naiv, un nume de firmă; "aoleu, ce mi-ați făcut!", exclamă prezentatorul din studio și îi taie legătura. Mai departe: tot la știri sau în talk-show-uri, auzim formula "un cotidian central a dezvăluit că..."; or, a pomeni numele ziarului în care "scrie că..." nu e reclamă, e citare. Și mai departe: operatorii care filmează pe stradă trebuie să fie cu ochii-n patru să nu le intre, Doamne ferește, în cadru vreun panou publicitar ori vreo firmă de magazin. Dacă intră, le blurează la montaj. Asta numai la televiziunile franceze mai poți vedea: imagini filmate pe Champs-Elysées cu toate firmele blurate; or, firmele și boutique-urile fac parte din peisajul și cultura locului, fără ele Champs-Elysées ar fi o strădoaie largă, pustie și plicticoasă.
Ceea ce definitivează confuzia este faptul că asemenea "reglementări" sînt practicate de unele posturi de radio și TV, iar de altele nu. Toți dau vina pe CNA, dar nu CNA-ul e problema, ci presupunerile, temerile și "interpretările" fiecărui producător, director, contabil sau jurist, de la o instituție media sau alta. Fiecare a înțeles ce a vrut și ce a putut. Iar unii sînt convinși că "așa e-n Europa" și că - asta e - trebuie să ne supunem regulilor. Sigur că "Europa" e adepta excesului de reglementări în materie de reclamă (spre deosebire de SUA, unde există mai multă libertate), dar nu Comisia de la Bruxelles ne împinge spre aberație și spre cultivarea "prezumției de vinovăție": ai zis un nume de marcă; înseamnă că faci reclamă mascată, eventual "în schimbul unor avantaje materiale". Dacă mergem în continuare pe această logică, atunci eu propun să suflăm în iaurt pînă la capăt: videoclipurile să fie date fără sunet (căci dacă telespectatorilor le place melodia, vor cumpăra tot CD-ul!) și să fie blurate chipurile scriitorilor care apar la TV (ca să nu se repeadă lumea să le cumpere cărțile și să-i umple, astfel, de bani). Ar fi o inițiativă românească pe care i-am putea-o oferi drept model Europei întregi.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
