| |
 CULTURA: ETAJ ȘI PARTER |
|
Andrei PIPPIDI | SOS București
Casa colonelului
Scopul în care sînt scrise, de la o săptămînă la alta, aceste rînduri, este dublu. Întîi, să atragă atenția bucureștenilor asupra frumuseții orașului lor, de care uită, trecînd prea repede pe lîngă casele tot mai dărăpănate ale înaintașilor. E o frumusețe sfîșietoare, ca a oamenilor pe care i-ai iubit cînd nu mai au decît puține zile de trăit. Al doilea, să semnaleze celor care au datoria de a interveni în apărarea monumentelor istorice, situații dureroase, cîteodată chiar dramatice. Casele care au un trecut ar trebui să fie sub protecția legii. Acest trecut poate fi hrănitor de suflete dacă e cunoscut și dacă nu-l înăbușă formule pompoase, fără nici o înțelegere adevărată. Nu toți locuitorii de altădată ai acestor case au intrat în manualele de istorie, dar viața care s-a scurs acolo poate să fi avut un sens care merită respect.
O asemenea casă se găsește "la Șosea", la colțul Kiseleff cu Mahatma Gandhi (nume care se potrivesc ca nuca-n perete!). Nr. 33 nu figurează pe lista patrimoniului, ca vecinele ei de la numerele 31 și 35-37. A fost probabil construită în primii ani ai secolului trecut, în stilul "românesc" care era la modă atunci, ca și costumele populare pe care doamnele de la Curte le îmbrăcau pentru a se fotografia. Un turnuleț, în stînga, îndrăznește o sugestie de medievalism, ca și bogatele înflorituri în piatră care încadrează cele trei arcade prin care o baie vitrée adîncă privește către grădină. Fațada mai are, tot la parter, o terasă, mai retrasă, din fața căreia se ridică scara spre intrarea din dreapta. Piatra zimțuită împodobește încă trei ferestre și balconul lor. Aripa din stînga e închisă cu scînduri și geamuri sub o streașină de carton plesnită. Tencuiala e descojită și țigla acoperișului știrbă.
De multă vreme, casa este goală și pustie. Numai șobolanii se fugăresc prin vasta sală de bal din centrul clădirii, atît de înaltă încît avea și un balcon interior, pentru muzicanți.
În timpurile cele bune, gazdele de aici au fost colonelul (din cavalerie!) Radu Miclescu și soția sa, Elsa Florescu. Micleștii sînt boieri moldoveni, mai vechi decît Ștefan cel Mare. Pe bătrînul George D. Florescu, genealogist savant, mi-l aduc aminte strigînd în sala de manuscrise de la Biblioteca Academiei: "Cest nous les vrais Basarab, nous, les descendants de Stroe, dit Pribeagul"! Așa că, în 1948, dictatura proletariatului nu i-a mai plătit pensia colonelului Miclescu, invalid din primul război mondial, iar el a refuzat să mai achite impozitul deodată crescut pentru dușmanul de clasă. Prin urmare, casa a fost confiscată. Trecînd în proprietatea ICRAL, acesta a închiriat-o Uniunii Artiștilor Plastici; s-au instalat aici pictorul Ștefan Szönyi și familia sa. Cutremurul din 1977 a produs avarii grave, după care clădirea a fost declarată inabitabilă. În vremea asta, foștilor proprietari li se lăsase, din toată casa, doar baia și o debara unde se ajungea prin subsol pe o scară de scînduri cu o funie pentru ținut mîna. Această mizerie a fost îndurată de cei doi bătrîni cu o nespusă demnitate. Singura clipă de normalitate a adus-o întîlnirea la ambasada Franței, la recepția de la 18 mai 1968, cu un fost coleg de la Saint-Cyr: generalul De Gaulle. În februarie 1990, colonelul Miclescu a murit în baia în care locuise 40 de ani.
Astăzi, casa e disputată într-un proces care va stabili deținătorul drepturilor de proprietate, cumpărate prin 1994 de un geambaș de fotbaliști. Degradarea se întinde în continuare, ca să-i dea cîștigătorului un motiv de a dărîma și de a vinde loturile în care ar putea împărți terenul de 3000 m2. La alt colț al șoselei Kiseleff, între fostul Muzeu "Toma Stelian" (devenit sediul PDSR) și Ambasada Rusiei, pe locul viran cumpărat de Ambasada Canadei s-a ridicat deja un imens cub de beton și sticlă, ceea ce arată că nimănui nu-i pasă de reglementările unei zone protejate.
toate câmpurile sunt obligatorii
Acest articol are 1 comentarii.
1. casa colonelului
adăugat de cecilia la data de 02 februarie 2010 19:17:48
Nu ai cum sa ramai indiferent la asa frumusete.Nu ai cum sa nu lacrimezi la asa poveste. Pacat...Nu este nici prima si nici ultima casa lasata asa..Din pacate suntem mult prea mici in fata indiferentei si nesimtirii.
|
|
|
|
