| |
 SITUAȚIUNEA |
|
Andrei PLEȘU | nici așa, nici altminteri
Un "duel" imposibil
În Evenimentul zilei din 22 ianuarie, dl Bucurenci a publicat o scrisoare care mi se adresează. Supratitlul paginii suna, gazetărește, "Dragoș Bucurenci se duelează cu tandemul Andrei Pleșu - Gabriel Liiceanu". În ce mă privește, n-am de gînd să ridic mănușa. Și iată de ce.
Scrisoarea îmi parvenise, într-o formă mai amplă, imediat după o emisiune TV, în care, împreună cu Gabriel Liiceanu, comentasem cu surprindere un alt text al dlui Bucurenci, apărut în aceeași publicație. Textul cu pricina se străduia să dovedească (mai curînd să proclame) că una e condamnabilul comunism sovieto-român și alta e comunismul ca filosofie a stîngii, "umanist, ușor utopic", dar imaculat. Luasem în discuție acest punct de vedere nu întrucît aveam ceva cu susținătorul lui, ci întrucît ni se păruse caracteristic pentru o anumită tendință de generație. Cu alte cuvinte, dl Bucurenci nu era decît un simptom, un exponent, un prilej. Domnia sa, oarecum euforic, s-a simțit vizat personal. Pe plicul în care mi se adusese scrisoarea sa (prin cineva care se recomanda ca "asistentă" a expeditorului) scria "Dragoș Bucurenci, public enemy number 1"). Am trecut surîzînd peste acest mic acces de vanitate juvenilă și l-am invitat pe preopinent la o discuție. Întîlnirea a fost agreabilă și, pînă la un punct, lămuritoare. În final, mi s-a făcut propunerea să reacționez în scris la epistola proaspăt primită, așa încît tînărul amic și cu mine să apărem, în aceeași pagină de ziar, în poziție, cochetă, de luptă. Care va să zică duel! Eram invitat, cu grație, să pun umărul la consolidarea "brand-ului Bucurenci" și la coregrafia unei "dezbateri", al cărei rezultat era anticipat: ...mi-aș dori foarte mult - spunea interlocutorul meu - să fiți de acord cu mine că nu putem fi de acord". Interlocutorul meu poate fi liniștit. Dorința îi este îndeplinită și, în consecință, dezbaterea e lipsită de sens. Admit că dintr-o dezbatere trebuie să lipsească orice componentă de vexațiune, de orgoliu belicos, admit că nu trebuie să vrei victoria cu orice preț, dar mi se pare ridicol să-ți propui, de la bun început, un deznodămînt neutru. Dacă dintr-o dezbatere ieși cum ai intrat, dezbaterea a fost una falsă: simplă pierdere de vreme. Sigur că nu e cazul să adopți neîncetat postura celui care are dreptate; dar e esențial să dialoghezi în vederea unei soluții, în speranța unui pas în plus spre adevăr. Ideea, foarte la modă, a "respectării opiniei celuilalt" nu stimulează dezbaterea, ci, în cel mai bun caz, o tăcere politicoasă din care nimeni nu are nimic de cîștigat. Bineînțeles că fiecare are dreptul la opinie, dar asta nu înseamnă că toată lumea are dreptate.
Sînt și alte motive pentru care nu angajez un "duel" cu dl Bucurenci. Întîi, pentru că îmi e, în continuare, foarte simpatic. Nu degeaba l-o fi preluat, în echipa ei, Irina Nicolau (care, între noi fie vorba, se întoarce în mormînt dacă-l citește...). Omul are farmec, e o precoce vedetă de televiziune, scrie bine și se îmbracă șic. Are, așadar, toate datele să devină periculos. Un alt motiv al desistării mele e faptul că, nu doar din motive de generație, avem linii de start diferite. Eu am trăit comunismul, dl Bucurenci îl comentează. Eu nu pot socoti declarația lui Sartre cu privire la necesitatea lichidării fizice a anticomuniștilor ca pe o mică "trivialitate" anecdotică. Eu nu pot separa marxismul de teoria (și practica) terorii revoluționare și a urii de clasă, eu nu pot decupla comunismul de experiența partidului unic, a suspendării democrației parlamentare, a proprietății, a libertății și a drepturilor individuale. Pentru mine "stînga" nu e același lucru cu comunismul, pentru mine Lenin și Stalin n-ar fi fost posibili fără Marx și Engels. Cît despre sărăcia din lumea a treia, am văzut mult mai multe acțiuni de intervenție salutară din partea țărilor capitaliste și a unor organizații religioase decît din partea vreunui stat (sau partid) comunist. N-o să-mi spuneți că Maica Tereza era marxistă. Am probleme (nerezolvate) mult mai interesante și mai complicate decît "teoria capitalului", iar dacă e vorba de "filosofia istoriei", Gioacchino da Fiore mi se pare mai subtil și mai provocator decît materialismul dialectic. Nu. Nu pot să-l văd pe Marx "cu alți ochi". E prea tîrziu. Fiecare vîrstă își are limitele ei. Sînt însă sigur că dl Bucurenci o să-l vadă, curînd, cu alți ochi. Și mai e ceva: nu știu de ce, nu-l pot lua pe tînărul meu amic prea în serios. Îmi cer iertare dacă divaghez, dar percep, în voioșia trendy a opțiunii sale, un aer de tricou Che Guevara, un strop de dandysm "branșat", o atmosferă de déjà-vu, în genul "comunismului caviar".
Îngrijorarea față de sărăcia fostelor colonii nu pare, deocamdată, decît un hobby teoretic. Dar, slavă Domnului, săraci nu sînt doar în Africa, sînt și la colțul străzii. Sînt sigur că dl Bucurenci are deja planuri concrete, comuniste, pentru ajutorarea lor. Și îmi pot închipui că, de cîte ori se urcă la volanul elegantului său Smart, sub ochii serviabili ai "asistentei" sale, se simte stingherit. Inegalitatea economică e, orice s-ar zice, greu de suportat.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
