| |
 CULTURA: ETAJ ȘI PARTER |
|
Andrei PIPPIDI | SOS București
Cînd o să se oprească?
Într-unul din articolele precedente, pomeneam în treacăt de o casă "închisă și pustie" din Piața Romană, chiar lîngă Academia de Studii Economice. Acolo, la nr. 7, a fost casa profesorului Lalu. Peste cîteva săptămîni n-o să mai fie. În jurul acestei splendide case (1890? 1900?) se foiesc acum muncitorii. Azi, făceau țăndări cu pickhamerele clădirea care leagă locuința principală de construcția din fundul curții, condamnată și ea.
Ușa de la intrare era deschisă spre scara care urcă spre un parter înalt. Parter și etaj - casa pare opera unui arhitect francez, care a împodobit-o cu mascheroane și amorași de ghips deasupra intrării și în jurul unui fronton somptuos. Peste toată scena plutea un nor alb: praful ridicat din sfărîmarea zidurilor. Ferestrele, încadrate de ornamente ca ramele oglinzilor de odinioară, sînt deschise sau sparte, ori astupate cu placaj. E spintecată și marchiza, iar tencuiala are nenumărate julituri.
A apărut o pancartă care anunță că autorizația de "desființare" a fost eliberată de primăria sectorului 1 în decembrie 2006, pentru corpul 2. Va să zică, clădirea din spate, cu ieșirea pe strada Cihoski, la fel de impunătoare, dar mai sobră ca decor: un perete a căzut și rana se cască, largă. Beneficiara acestei acțiuni de vandalism se numește Curta Ruxanda Ianula. Prin urmare, dna Curta, avînd de demolat o clădire valoroasă într-o zonă protejată (protejată cum se vede!) s-a adresat Direcției de Cultură și Patrimoniu (încă director: același Ștefan Damian responsabil pentru multe avize de acest gen) și a primit de acolo asigurarea că, nefiind monument istoric, casa poate fi sacrificată. De altfel, nu există nici o garanție că, după prima etapă, nu vine rîndul corpului 1 (eventual, victima unui accident...).
Iarăși se nimicesc amintiri. Socrate Lalu a fost profesor de farmacologie, la Iași (1913-1920) și la București (1920-1940), printre cei cărora acest domeniu științific le datorează mult. Născut la Piatra-Neamț, își făcuse studiile la Paris, unde a și publicat, în anii 1902-1912, lucrări de fiziologie comparată, medicină experimentală și toxicologie. Înaintea lui, proprietarul casei, cel puțin din 1911, a fost colegul lui de la Facultate, medicul Ion Nanu-Muscel (1862-1938). O stradă din București îi poartă numele.
Anul trecut, într-un ziar care, în suplimentul săptămînal, publica "portretele" unor case istorice, am văzut fotografia imobilului din Piața Romană, nr. 7, cu o prezentare entuziastă. Acum înțeleg că, de fapt, era reclama pentru vînzare. Una după alta, casele de această vîrstă sînt atacate, ca la un bombardament. Direcția "de cultură", care, de fiecare dată, îi satisface pe solicitanți, ar trebui să se cheme Direcția demolărilor. În afară de biserici, oricum refăcute toate, nu mai există în capitală clădiri mai vechi decît vremea Unirii, ba chiar, ca aspect exterior, epoca Independenței. Din cauza acestei epidemii mortale pe care a provocat-o specula de terenuri în centrul orașului, n-o să mai rămînă nici generația aceea de case de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Aceste ravagii le face ignoranța unor oameni cărora nu le-a spus nimeni să prețuiască trecutul și care, ori urmăresc pur și simplu cîștigul, ori sînt nerăbdători să imite mode străine. Adică, în loc să aibă mîndria de a se instala în case de nobilă tradiție, își doresc sticlă și beton, acești cititori ai revistelor cu hîrtie lucioasă, din care au învățat cum să se îmbrace și să blindeze ferestrele cu termopan.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
