| |
 LA CENTRU ȘI LA MARGINE |
|
trecerea prin reviste
Pana mea, încă o revistă...
Un semn în plus că literatura românească este tot mai încăpătoare, mai variată și mai dinamică este și faptul că, în ciuda lipsei de audiențe publicistice (reduse, în cea mai mare parte, tot la fondul comun de scriitori-cititori), încă mai apar reviste. Cea mai nouă revistă de literatură este Pana mea, un fel de Și Mai Noua Literatură, în măsura în care vîrsta scriitorilor care colaborează aici pare să nu aibă limite inferioare, mulți dintre aceștia fiind debutanți (sau nici măcar) și, în majoritate, poeți. Ca să preiau un clișeu de marketing, Pana mea (un alt proiect aparținînd neobositului Un Cristian) este o revistă literară de nișă: scriitorii foarte tineri scriu despre ei înșiși, își afișează e-mail-urile, au blog (http://pm. ablog.ro), sînt înfrățiți cu revista web tiuk! într-o încercare de a fluidiza cît mai mult comunicarea dintre ei și cititori/alți scriitori. Pana mea este, dacă vreți, interfața de hîrtie a unui site literar unde scrie și este invitată să scrie junimea literară a momentului. Marele neajuns al revistei este că pare o revistă făcută de ei pentru ei, cumva autosuficientă, dar să nu fim cîrcotași, este o revistă de generație și, cel mai important, lucrurile demne de citit sînt mai multe și mai atractive decît în revistele literare consacrate (avem în acest moment cîteva zeci de reviste literare fantomă, moarte de mult și lăsate să bîntuie prin peisajul ruinat al publicisticii culturale).
Iată ce am citit cu plăcere în nr. 2, pe iunie: ancheta "De ce migrează autorii de la o editură la alta?", împărțită în două: pentru editori și pentru scriitori consacrați și nedebutați (editorii ar trebui să citească cu atenție ce spun scriitorii care, însă, ar trebui să fie ceva mai destinși și mai puțin fataliști, că doar sînt tineri, ce pana mea!), topuri ale blogurilor literare (citez din articolul lui Constantin Vică: "Scriitorul fără editor este un blogger pierdut. Trecînd în mediul digital, el uită să-și asigure textul, intervențiile. Da, despre proprietatea intelectuală este vorba și despre multiplele moduri de a licenția un blog. Mulți nici nu-și dau seama că-și asumă responsabilitatea pentru ce scriu, dar ceea ce scriu nu e în proprietatea lor. Ci a celui ce le oferă spațiul de exprimare. Sau pică automat în domeniul public, de unde oricine poate extrage orice și îl poate trece în proprietatea personală. Dacă mîine aș edita un roman din ceea ce citesc pe bloguri, m-ați da în judecată? Poate da, dar nu veți cîștiga."), ultimele două scurte interviuri (cel puțin așa spune poeta) ale Angelei Marinescu (de citit măcar fragmentul în care vorbește despre relația cu Mariana Marin), proză de Ștefania Mihalache (mai bună decît romanul de debut) și de Alexandru Vakulovski (tot aia), poeme de Marius Ianuș, Dan Sociu, hose pablo ș.a., cronici de Bogdan Crețu și Cosmin Ciotloș (atenție la băieții ăștia, sînt buni), o scrisoare pentru Sorin Stoica a Ioanei Morpurgo (din păcate, spiritul minunatului scriitor care a fost Sorin Stoica deja s-a pierdut, acel amestec de generozitate, toleranță, talent, umor, bun-simț și modestie pare astăzi o imposibilă ciudățenie), continuă topurile cărților de proză și de poezie românească (pe decenii) alcătuite de scriitori (în acest număr, Octavian Soviany și Radu Vancu), un interviu inedit cu Gheorghe Crăciun luat de M. Vakulovski în iarna lui 2001, cu multe afirmații pe care scriitorul și le-a revizuit între timp. (M. C.)
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
