| |
 REGIMUL ARTELOR ȘI MUNIȚIILOR |
|
Marius CHIVU | feedbook
Să rîdem cu lumea în care trăim
* Radu Paraschivescu, Bazar bizar, Editura Humanitas, 2007.
Acum, după dispariția lui Gheorghe Crăciun, din cei optsprezece scriitori ai desantului optzecist, doar patru mai scriu și mai contează în proză: Mircea Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Ioan Lăcustă și Constantin Stan. Iar dintre aceștia, primii doi mai scriu proză scurtă, un gen revigorat, pentru puțină vreme, în anii 80, astăzi cu totul strivit de audiența romanului. Iar asta în ciuda faptului că cel mai mare succes comercial românesc din ultimele decenii a fost un volum de proză scurtă: De ce iubim femeile, și deși avem cîțiva autori de proză scurtă foarte buni: inclasabilul Radu Cosașu, risipitorul Tudor Octavian, fermecătoarea Adriana Bittel, mai tinerii Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu și Bogdan Suceavă, furați acum de roman, și maestrul genului la noi, mult prea discretul Răzvan Petrescu.
Ultimul venit în familia selectă a "prozatorilor scurți" este Radu Paraschivescu, ale cărui prime două romane au cusurul de a fi fost publicate într-o perioadă în care literatura nu stîrnea cine știe ce interes. Radu Paraschivescu a renunțat, din păcate, puțin cîte puțin, la meseria de traducător (a făcut o treabă extraordinară traducînd din Virginia Woolf, Julian Barnes, William Burroughs, Salman Rushdie, Jim Crace ș.a.), a început să scrie editoriale pe teme sportive, cronici TV, apoi cronici ale traducerilor (cele mai bune de la noi) și, odată cu Ghidul nesimțitului și cu antologia de perle Fie-ne tranziția ușoară!, și-a cîștigat, dincolo de respectul breslei, și notorietatea de masă. Pentru cei care au citit Fanionul roșu, volumașul care aduna cîteva istorii reprobabile din lumea sportului, talentul de prozator al lui Radu Paraschivescu nu e o surpriză, deși scriitorul se exersează, de data aceasta, într-unul dintre cele mai dificile genuri ale literaturii.
"Bazarul bizar" este România "plină de humor", surprinsă în tranziția postcomunistă cu situațiile, întîmplările și personajele ei burlești, cu șmecheria și bășcălia în chip de filozofie a străzii, cu derizoriul generalizat, manelizarea limbii și telenovelizarea comportamentelor, pe de o parte, și cu snobismul corporatist și caricaturalul politic, pe de altă parte. Cititorul întrezărește potențialul umoristic în situațiile generoase conflictual de la care pornesc povestirile, dar, de la un punct încolo, efectele țin exclusiv de talentul de prozator al lui Radu Paraschivescu (cred că s-ar putea face niște scurtmetraje foarte reușite după cîteva dintre aceste proze): un tînăr angajat într-o firmă de vînzări se rătăcește în meandrele romglezei de marketing, într-un bordel de bloc fetele, absolvente de filologie, își întrețin clienții cu discuții despre structuralismul saussurian, decodarea fracturată a mesajului la Truffaut și reinserția ontologică în romanul sud-american, un organizator are ideea reîncarnării lui Ceaușescu la tribuna unui simpozion internațional despre turismul global, niște cetățeni povestesc, comentează și vociferează înghesuiți într-un autobuz ticsit ("Viața ca pe roate" este o bijuterie a oralității alternative, un fel de "Ora de navetă" a Gabrielei Adameșteanu transpusă în multilingvismul postceaușist; așa cum "Abdominabil!" este milităria lui Moș Teacă față cu NATO), un reprezentant al ligii de fotbal încearcă să împace suporterii din galeriile dușmane (că tot a explicat recent Becali cum va rezolva el problema huliganilor de pe stadioane), un tip aproape că e mutilat de frizerița care-l tunde neglijent, în timp ce urmărește o telenovelă la televizorul din salon etc.
Scriitorul mărturisea undeva că o parte din subiecte le-a cules din ziare, altele sînt parte din viața noastră stradală și mediatică. Restul e literatură. Mai ironic decît realistul Cristian Teodorescu (fără a atinge cinismul) și mai estet decît sociologizanții Dan Lungu și regretatul Sorin Stoica, Radu Paraschivescu scrie o proză umoristică rafinată, inteligentă, cu multe referințe culturale și atent lucrată stilistic. Situîndu-se la jumătatea influențelor prozei umoristice engleze și ale celei central-europene, Radu Paraschivescu este, fundamental, un livresc fascinat de realismul grotesc al tranziției ("Chitila Sunrise" este pe undeva o punere în scenă), de personajele care populează, colorat și zgomotos, o țară ca un circ desfășurat în spații neconvenționale: stradă, tramvai, stadion, unitate militară, frizerie, birouri, blocuri.... Scriitorul vede și, mai ales, aude enorm - de la limbajul de cartier la jargonul de firmă -, dar simte fără dezgust și fără maliție, cu duioasă ironie și cu o eleganță zîmbitoare. Ochiul prozatorului face lumea suportabilă. Singura lui "răutate" este de ordin stilistic, atunci cînd juxtapune personajele și situațiile derizorii ale bîlciului postcomunist marilor referințe culturale (de altfel, forțarea contrastului cultural este una din marile lui surse de umor). De aceea, dincolo de înțelegerea resorturilor absurde ale întregului bazar existențial, te simți inteligent cînd îl citești pe Radu Paraschivescu. Speculează diferențele, contrastele și excesele, dozează efectele și își construiește prozele - cu mare atenție la detalii, la accente și la replici - ca pe niște bancuri ample ce antologhează România de azi. Umorul învestește prostia, mitocănia și kitsch-ul cu "prețuri noi". Spectacolul balcanismului este relatat cu umor britanic și cu o voluptate a expresiei moștenită, cred, de la Andrei Pleșu. Iată cîteva fraze din memorabila scenă a prînzului de la simpozionul de turism din "Parteneri din toate zările, cruciți-vă!": "La vederea meselor acoperite de platouri sofisticate și picturale, cei trei sute de participanți demisionară din condiția de exponenți ai elitei, derapînd pe nesimțite în vecinătatea hegemoniei tribale. Prioritatea deferentă făcu loc meleului rugbistic. Curtoazia trecu în subsidiar și rămase acolo nouăzeci de minute, ținută la respect de licărul aproape erotic din privirile fixate pe păstrăvul meunière și pe somonul afumat... Schimbînd cuțitul în spadă și farfuria în scut, privilegiații ajunși în dreptul platourilor încinseră dueluri involuntare. Două furculițe se încinseră concomitent în același șnițel. Două spumiere scoaseră scîntei deasupra unei grămăjoare de cartofi rumeniți la cuptor cu usturoi..."
Spiritual, jovial, inteligent, cult, Radu Paraschivescu ridică absurdul și pitorescul cotidian, derizoriul contrastelor și oralitatea năucitoare la rang de mare artă: ironia este benignă și rîsul izbăvește dincolo de orice morală. Firește, nu toate cele 11 proze se ridică la nivelul atins în - pe lîngă cele deja citate - "Filoclubul" și în "O tunsoare brici" - texte obligatorii într-o antologie a prozei umoristice românești, și nu numai -, dar Radu Paraschivescu are suficient talent, umor și stil (despre cîți scriitori români aș putea spune asta?!) să pună în textele sale doza minimă de literatură necesară zilnic în lumea în care trăim.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
