| |
 SITUAȚIUNEA |
|
Andrei PLEȘU | nici așa, nici altminteri
Un diagnostic
După o scurtă vizită la București, un politician din Vest a avut, cu privire la România, două observații. Cea dintîi viza viitorul nostru politic pe termen scurt și mediu. Indiferent - spunea el - ce se va întîmpla, fie că vom avea alegeri anticipate, fie că vom avea alegeri "normale" și indiferent cine va cîștiga aceste alegeri, situația politică a țării nu se va schimba în mod esențial. Ceva, în funcționarea noastră internă, e prost așezat. Greu de spus, rapid, ce anume. E vorba, poate, de alcătuirea lăuntrică a oamenilor noștri politici, de mediocritatea lor, de incapacitatea lor de a separa problemele personale de problemele comunității. Sau de faptul că partidele au contururi incerte, fără temeiuri doctrinare coerente, fără tradiții reale, fără personalități de anvergură. În sfîrșit, poate că e vorba de o structură constituțională dizarmonică, stimulînd mai curînd tensiunea dintre puterile statului, decît buna lor complementaritate. Dar chiar și în eventualitatea unui rezultat electoral care să aducă la putere un partid bine servit de o majoritate parlamentară și aflat în relații de cooperare cu Președinția, lucrurile încă ar fi amenințate de instabilitate. Pe scenă rămîn, și în acest caz, prea multe "temperamente", prea mult politicianism, prea multe calcule de conjunctură. Criza e deci profundă, morală și structurală deopotrivă, greu de sistematizat și, tocmai de aceea, greu de soluționat.
A doua observație era legată de natura dezbaterii publice de la noi. Un conflict politic, chiar vehement, între blocuri ideologice opuse n-ar fi, în definitiv, o problemă gravă, n-ar putea fi analizat ca patologie. Ar fi de înțeles și, pînă la un punct, de încurajat o fractură de idei pe linia orientării politice. Ar fi perfect acceptabil să asistăm la o luptă aprigă privind direcția optimă în care trebuie să se miște țara: o partidă reformatoare, pe de o parte, una conservatoare, pe de alta. Dar în România nu aceasta este schema confruntărilor dintre politicieni. Toți au aerul că vor și spun același lucru, dar, în realitate, fiecare are o agendă de război personală sau de gașcă. Nu asistăm la o ciocnire de convingeri, ci la o ciocnire de interese și idiosincrasii. Spectacolul public e, de aceea, extrem de pestriț, dezordonat, confuz. Toți se bat cu toți, în fronturi de partid, dar și în interiorul partidelor, toți pun binele comun pe ultimul plan. În alte țări, și ele de curînd intrate în Uniunea Europeană, situația e, în multe privințe, la fel de proastă, dar peisajul general e, măcar, mai simplu, mai ușor de caracterizat. La noi, cetatea e grav atomizată, cetățenii - derutați, oamenii politici - desfigurați de oportunism și de o neobosită vînătoare de oportunități.
Am fost mai mult decît mirat să văd ce repede și cu ce adresă ne-a putut fotografia cineva venit din afară. Înseamnă că derapajul nostru e de natura evidenței. Partea bună e că avem un diagnostic. E pasul prim și obligatoriu pentru a imagina o terapeutică. Nu rămîne decît să asumăm acest diagnostic și să identificăm medicația. Dar vrem asta cu adevărat? Uneori, am impresia că pur și simplu nu sîntem interesați de perspectiva sănătății: fie că respingem descrierea simptomelor, fie că ne-am împăcat cu boala pînă într-atît, încît a început să ne placă.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
