Dilema veche
Nume: E-mail:
   
   
 
 
TEMA SĂPTĂMÎNII

Bogdan VOICU
«Sistemul», «barbarii de tirani» și «reacțiunea»

România este o țară săracă din Europa, în fapt cea mai puțin dezvoltată țară din Uniunea Europeană. Altfel spus, România este una dintre ultimele țări în topul celor mai dezvoltate țări de pe mapamond. Parcă așa sună un pic mai bine! Românii sînt însă deștepți, harnici, ospitalieri, viteji, demni, mîndri, onești, și au o țară bogată în resurse naturale. Sau cel puțin așa învață ei la școală. Spune-i unui român că nu-i așa și o să ai o probabilitate ridicată de a te confrunta cu o reacție vehementă. Argumentele vor curge șiroaie, începînd cu imnul național în care niște despoți necivilizați au răsărit din neant și au asuprit un popor atît de luminat și de înzestrat, adormindu-l.

Primarul unui orășel îmi explica acum cîțiva ani cum românii nu sînt mai corupți decît alții, însă vin ăia din UE pe capul nostru și ne acuză, că "sîntem mai mici și ultimii sosiți" și de aia se iau de noi, pe cînd "la ei e și mai rău". Dacă încerci însă să afli de unde vine acest rest de corupție, fie el și mai redus decît în alte părți, o să trăiești o revelație interesantă. Nimeni nu e vinovat de a fi corupt, exceptînd un grup restrîns de politicieni - mafioți și oligarhi -, în fapt toată clasa politică, în afară de unul, mare luptător, ale cărui nume și meserie diferă în funcție de martorul ce îți relatează povestea: ba e căpitan de navă, ba mare iubitor de Dumnezeu, cioban și patron, ba fost securist cinstit, ba fost nomenclaturist luminat, ba cine știe ce profesor naiv pe care îl prostesc toți ăilalți. În rest, toți politicienii sînt corupți, iar toți ceilalți niște îngerași, hăcuiți sistematic de cei cîțiva întinați fără scrupule.

Corupția - ți se va spune - este omniprezentă în sistemul medical. Nu există însă nici un medic care să fie responsabil de ea, ba, mai mult, nici măcar corpul medical, în ansamblu, nu are de-a face cu perpetuarea corupției. Sistemul e de vină.

Calitatea învățămîntului lasă de dorit. Proaspăta clasare, în studiul PIRLS (un studiu care evaluează abilitățile de lectură, .pirls.bc.edu), a elevilor de clasa a IV-a pe ultimul loc din Europa, în ce privește cititul nu face altceva decît să confirme o realitate pe care începuseră să o intuiască cu toții. De altfel, studii de genul acesta sînt disponibile încă din a doua parte a anilor ’90, toate plasînd elevii români de clasa a IV-a sau a VIII-a pe ultimele poziții în Europa. Ceea ce li s-a reproșat însă mai mereu pînă în prezent a fost metodologia. Ea era de vină pentru rezul-tatele noastre slabe, fiind centrată pe lumea vestică. Glumind, se poate spune că vecinii noștri cu rezultate mai bune - precum bulgarii, ungurii sau cei din Republica Moldova - au niște "pile" la metodologia asta!

Altfel, dacă stăm să căutăm un vinovat pentru calitatea redusă a educației școlare, o să găsim rapid vinovatul. Acesta nu este însă localizat la nivelul unui individ sau grup, ci este vorba de mai vechiul nostru inamic: sistemul. Sistemul acesta, dacă mă gîndesc bine, trebuie că e un fel de rudă cu barbarii ăia de tirani care tot ne anesteziază prin imnul național.

Și tot rudă cu ei trebuie să fie și UE, care, invidioasă pe fermierii noștri, ne-a acuzat doar pe noi de gripă aviară. Așa cum mi-au explicat mai mulți cetățeni, membri de vază ai societății, unii fiind chiar decani prin varii facultăți românești, de fapt toate țările aveau aviară, dar numai pe noi ne puneau să omorîm păsările, ca să se ofilească vajnica noastră industrie de zburătoare și să asigure piață de desfacere pentru zburătoarele lor de calitate proastă.

Pînă de curînd, dacă o echipă mînca bătaie la fotbal, de vină erau arbitrii, calitatea terenului, accidentările din alte meciuri, cartonașele roșii sau faptul că adversarii au îndrăznit să nu se dea la o parte. Nu conta faptul că adversarii jucau pe același teren, că accidentările puteau fi prevenite, cartonașele evitate etc. Mereu apărea un baubau din acesta, rudă cu "sistemul", care voia să ne dea nouă în cap, că eram mai mici și mai înzestrați. Mai nou, e de bonton să anunți mai întîi vina echipei tale și apoi să acuzi existența unei conspirații a celorlalte echipe și a arbitrilor, care se îndreaptă, evident, împotriva ta.

Am invocat pînă aici, ironic, cîteva exemple despre cum românii caută mereu un vinovat pentru necazurile pe care le au și despre cum îl găsesc mereu pe acesta într-o realitate exterioară.

Sociologic vorbind, explicația este relativ banală. Există o tradiție a civilizațiilor umane de a plasa responsabilitatea evenimentelor negative în exterior. Forțe supranaturale și inamici perpetui sînt cei care caută să împiedice dezvoltarea celor buni. Acesta este fundalul oricărui basm, în care eroii pozitivi se confruntă cu forțele răului. Mai mult, oamenii sînt buni prin definiție, singurii răi în interiorul colectivității de apartenență sînt de regulă cei care primesc acest rol, cu alte cuvinte, cei care sînt plasați în funcții de conducere. Foarte simplist, acesta este modelul societății tradiționale.

Modernitatea a mutat însă accentele: indivizii au devenit din ce în ce mai autonomi și mai stăpîni pe viața lor. Ei au mai multe libertăți, dar și responsabilități. Vina pentru disfuncționalitățile societății poate fi regăsită în interiorul societății și corectată în consecință. Sistemul ca atare este prea puțin important. El este făcut de oameni și prin urmare oamenii îl pot schimba. Tiranii nu pot exista fără suportul oamenilor, suficient de independenți pentru a-și putea alege șefi asemenea lor. O clasă politică și un sistem corupt reflectă prin urmare o societate căreia îi este mai la îndemînă să trăiască cu corupția decît fără ea.

Nu există nicăieri în lume o societate complet modernă, postmodernă sau tradițională. Pretutindeni vom regăsi deopotrivă indivizi mai tradiționaliști, conviețuind alături de oameni mai moderni sau orientați mai degrabă către postmodernism valoric și ca mod de viață. Chiar și în societățile cele mai moderne, vom regăsi stereotipuri ale victimizării. Pe de altă parte, schimbarea nu este una rapidă, modernitatea nu vine dintr-odată ca o "reacțiune" care să pocnească și să alunge vinovăția "sistemului" și să proclame responsabilitatea fiecăruia. Probabil va mai trece ceva timp pînă vom realiza cu adevărat că sîntem săraci pentru că sîntem slab educați, avem o productivitate redusă, infrastructură inexistentă, un consum disproporționat, nu ne îngrijim sănătatea așa cum trebuie, nu ne spălăm suficient de des și multe astfel de rele pentru care doar Noi sîntem responsabili.



Trimite unui prieten!
numele tau:
mailul tau:
email prieten:


Adaugă comentariu
toate câmpurile sunt obligatorii

Nume 
E-mail 
Subiect 
Comentariu 
Introduceţi textul afişat mai jos în câmpul alăturat 



Comentarii
Nu există comentarii.



 
 

 
 
© Dilema Veche 2006 - Toate drepturile rezervate