| |
 TÎLC-SHOW |
|
Vasile ERNU | efectul de ecou
Spectrele lui Lenin sau Lenin reloaded?
Stimate domnule Alexandru Călinescu,
Am citit cu atenție textul dvs. "Welcome back, Lenin!" (Dilema veche, nr. 203) care face trimitere la un interviu pe care îl acord lui Cezar Paul-Bădescu în Adevărul literar și artistic (12 decembrie 2007). În acest text mă învinuiți că aduc un "elogiu lui Lenin". Nu-mi aduc aminte să fi scris vreodată elogii, omagii sau ode dedicate vreunei personalități politice sau culturale. Am scris o singura odă la viața mea care se cheamă Odă tualetului sovietic și este unul dintre cele mai subversive texte ale mele la adresa regimului comunist de tip sovietic. Ce să-i faci, am avut ghinionul să mă nasc într-un tualet sovietic care mirosea urît și nu într-un buduar capitalist cu iz de iasomie. Însă indiferent ce miros are locul în care te naști cred că trebuie să ți-l asumi. În ce privește discuția despre Lenin, purtată cu domnul Paul-Bădescu, e scoasă puțin din context. Vorba zicalei hermeneutice: un text scos din context este un pretext. În acel interviu fac referință la Lenin, în contextul în care vorbesc despre o anumită formă de memorie față de obiecte și eroi care se construiește în cadrul unui sistem politic închis, represiv și deficitar. E una din temele centrale ale cărții mele: modul de arhivare, de memorare a vieții cotidiene din comunism. Eu încerc să arăt cauzele și modalitatea prin care mașinăria de propagandă și o anumită realitate socială au reușit să transforme obiecte banale în obiecte-eroi, obiecte fetiș. Iar în această scriitură utopică, numită URSS, iconul Lenin a jucat un rol semnificativ. Eu susțin că el a rămas în mentalul colectiv sovietic un erou pozitiv. În cel mai consistent text teoretic al cărții mele, "Aventura sovietică a obiectelor", încerc să arat cauzele și mecanismul de producere a acestor obiecte și eroi fetiș. Știu foarte bine cine e Lenin și ce hram poartă, însă eu nu mă ocup în aceste texte de Lenin "criminalul". La acest capitol îl putem citi pe Stéphane Courtois, la care faceți referință, și chiar dacă nu sîntem întru totul de acord cu dumnealui, e bine să-i știm poziția. De asemenea, știu bine că în România autori precum Marx și Lenin sînt autori trecuți la index și aud tot mai des de la intelectuali de primă mînă că aceștia sînt autori care au "idei care omoară". Iar schema de interpretare a comunismului care a devenit aproape canonică e foarte simplistă: Marx l-a produs pe Lenin care l-a produs pe Stalin care a produs Gulag-ul: comunism = Gulag. Eu cred că supoziția: comunismul este răul fundamental, iar opusul lui este binele absolut este greșită. Cred că această abordare nu face decît să ne mențină în logica stalinistă din anii 50, "cine nu-i cu noi e împotriva noastră" și nu ne ajută prea mult să înțelegem trecutul și prezentul. Pe lîngă Gulag, în comunism s-au mai întîmplat lucruri. E straniu, dar a existat viață și în comunism. Opinia mea față de acest gen de abordare e destul de clară și am spus-o de nenumărate ori. Chiar dacă discursul anticomunist actual deține multe adevăruri, trebuie să ținem cont că declararea publică a acestor adevăruri este bazată pe impostură, fiindcă sînt rostite și asumate într-o vreme care nu mai poate îndeplini o funcție critică, ba mai mult, el deturnează scopul, rolul și problematica discursului critic însuși. Astăzi, în loc să interogăm, noi condamnăm și denunțăm, în loc să cercetăm și să vedem efectele vechii ideologii asupra societății actuale, noi construim o contraideologie. Ideologiei comuniste dispărute i se opune o nouă ideologie: anticomunismul. E o ideologie ce nu presupune risc, ci doar profit. E un discurs care nu mai are rol critic, ci e doar o marfă care se vinde bine. Marea tragedie a intelighenției române este faptul că prin astfel de gesturi ea se delegitimează, iar odată cu discuțiile în jurul comunismului, totul se reduce de fapt la o singură problemă esențială: incapacitatea intelighenției de a lua poziție critică față de puterea și ideologia dominante ale momentului, oricare ar fi acel moment.
Știu foarte bine că afirmația "Ceaușescu este un produs al nostru" deranjează. În tradiția culturală și politică a României, vina și dușmanul sînt externalizați: ei sînt vinovații și noi victimele. Pentru a vedea gravitatea problemei mie îmi place să plusez și să zic că Ceaușescu e cel mai consistent produs al industriei cultural-politice românești din a doua jumătate a secolului XX. Ceaușescu nu este un produs de import, iar regimul său a fost un regim la care am pus umărul cu mic, cu mare. Acest rău monstruos a fost posibil prin coparticiparea fiecăruia dintre noi, unii mai mult, alții mai puțin. Aceste lucruri trebuie conștientizate și asumate. Iar actualul regim nu cred că are nevoie de aplaudaci, ci de critici, fiindcă dacă Lenin și Ceaușescu ne-au părăsit, demonii lor îi avem mereu cu noi.
Cu același respect,
Vasile ERNU
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
