| |
 SITUAȚIUNEA |
|
Andrei PLEȘU | nici așa, nici altminteri
De veghe printre drepturile omului
Îl admir de mult, cu o nuanță amoroasă, pe Helmut Schmidt, fostul cancelar al Germaniei Federale. Arată (încă) bine la aproape nouăzeci de ani, vorbește frumos englezește, are umor și a rămas de stînga fără nici o sechelă șaizecioptistă, epigonic marxistă, propagandist ateistă, populist egalitaristă. Continuă să fie, fără ostentație, o prezență publică respectată, un domn impozant. De la o vreme însă, a început să țină conferințe cochete, într-o neliniștitoare (și dezamăgitoare) conformitate cu spiritul vremii. Tema predilectă: religiile, politica și drepturile omului. Înțelepciunea lui finală pare rezumabilă în cîteva propoziții simple: marii reformatori, marile repere ale umanității (categoria Confucius, Socrate, Aristotel etc.) au fost oameni fără angajare religioasă. Textele sacre (mai ales cele creștine) nu sînt o sursă pentru problematica drepturilor omului și pentru salvgardarea democrației (!?), colonialismul a fost o crimă de coloratură misionară, singurul instrument onorabil pentru menținerea statului de drept și, în general, pentru activitatea politică, este rațiunea. Această rapidă colecție de platitudini, simplificări și falsuri nu șade bine unui bătrîn atît de distins, de cultivat și de inteligent, cum este Helmut Schmidt. Mi-ar fi jenă să-l dăscălesc, amintindu-i lucruri elementare. Să-i spun, de pildă, invocînd Vechiul și Noul Testament, că nu există o mai intensă glorificare a demnității omului, decît doctrina creației sale "după chipul și asemănarea lui Dumnezeu". Sau că tematica libertății, a egalității și a fraternității, a "dreptului la viață", a judecății echitabile sau aceea a nediscriminării ar fi de negîndit în afara puzderiei de elaborări creștine, născute din litera însăși a Scripturii. Nu sînt cuprinse, în fond, toate imperativele drepturilor omului în porunca esențială a iubirii aproapelui (care merge cu "echitatea" pînă la a recomanda și iubirea vrăjmașului, un fel de arvună a "prezumției de nevinovăție"!)? Aș mai invoca și rafinamentele legalismului rabbinic, și numeroase pasaje coranice, ca să nu mai vorbesc de hinduism și buddhism. Mai departe: nu se poate admite clasificarea lui Confucius, a lui Socrate și a lui Aristotel la rubrica "ateism luminat". Iar a socoti referințele lor religioase drept Lippendienst, adică drept vorbe goale, rostite din considerente de oportunitate, e a atribui lumii vechi psihologia "iluminismului" francez. Nici cu colonialismul lucrurile nu stau chiar atît de geometric. Există, astăzi, destule analize care, inventariind mai nuanțat abuzurile, dar și efectele civilizatoare al expansiunii coloniale, observă, între altele, că mișcările de independență n-au prea adus, pentru cei eliberați, beneficiile scontate. Să mai vorbesc despre degringolada drepturilor omului în dictaturile atee ale estului european? Sau despre revoluția franceză, al cărei rol fondator în definirea modernă a drepturilor omului e dublat de un apogeu al arbitrarului și al terorii? Am putea ajunge și la detalii oarecum banale, dar semnificative. Amnesty International, una din cele mai importante și mai eficiente organizații pentru protejarea celor ale căror drepturi sînt grav încălcate, s-a născut din inițiativa unui avocat catolic, Peter Beneson, devenit, în anii optzeci, și președintele ACAT (Asociația Creștină pentru Abolirea Torturii). Nu pot decît să regret că, dintr-odată, politicianul Schmidt își ia revanșa asupra intelectualului, punînd între paranteze atîta informație istorică.
Tocmai reflectam la toate astea, cînd, la seminarul săptămînal de la Wissenschaftskolleg zu Berlin, o profesoară din Zürich a spus povestea faimoasei Sarah Baartman, zisă și "Venus hottentotă". E vorba despre o sud-africană de la începutul secolului XIX, cu un posterior supradimensionat, amintind steatopygia Venus-urilor preistorice de la Willendorff și Lespugue. Disecată, după moarte, de Cuvier, expusă, ca un fenomen, la Musée de lHomme, revendicată, apoi, de autoritățile Africii de Sud cu titlu de "patrimoniu național", biata Sarah a ajuns, într-un tîrziu, o emblemă-manifest a feminismului, anticolonialismului, antirasismului etc. A trata un om din unghiul istoriei naturale, a-i expune scheletul alături de dinozauri și cimpanzei e a-i leza demnitatea și drepturile. Nu mi-am putut reține un zîmbet rău. Aștept, nerăbdător, condamnarea darwinismului ca fiind politic incorect. Cum să pui omul la rînd cu maimuțele? Cum să lezezi demnitatea aproapelui alăturîndu-l urangutanului și cum să lezezi demnitatea urangutanului, tratîndu-l drept expresia primitivă a unei ființe superioare? Anticipez că veghea (legitimă) privind drepturile omului va deveni, curînd, o infinită sursă de insomnie...
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
