| |
 MASS COMEDIA |
|
Tudor Călin ZAROJANU
Ce nu se face, dar se face
În gazetărie, la fel ca în oricare altă meserie, există o serie de legi. Unele scrise, altele nescrise. O parte dintre acestea se referă la ceea ce trebuie să faci - și cum să faci - pentru ca produsul jurnalistic să iasă cît mai bine. Figurează aici o mulțime de dimensiuni, de la topica și stilistica frazei pînă la paginare.
O altă parte dintre regulile ziaristicii vizează ceea ce nu se face. Nu se face nu pentru că așa a zis vreun guru al domeniului, ci pentru că încalcă legile bunului simț, ale bunului gust, ale logicii, ale limbii, ale onestității etc. - și, nu în ultimul rînd, aduce prejudicii semnatarului și publicației, declasîndu-i. Mai devreme sau mai tîrziu. Publicul poate fi păcălit, prostit, manipulat o vreme, dar pînă la urmă se prinde.
Poze refolosite, declarații despre declarații
La 18 ani după cîștigarea libertății totale, presa românească face în continuare ceea ce nu se face, cu o frenezie amețitoare.
Nu se face să pui pe prima pagină o fotografie (mare) de arhivă, fără măcar să menționezi că nu este una de actualitate. Nici un ziar cît de cît serios, din lume, nu face așa ceva. E penibil. Există două explicații pentru un astfel de demers: fie publicația pur și simplu nu are o poză de prima pagină, fie încearcă să inducă o idee. Exemplu: Cotidianul din 25 februarie a.c. arunca à la une o imagine în care Tăriceanu zîmbește către Iliescu, Hrebenciuc și Voiculescu. Imaginea vrea să slujească ideea că "Tăriceanu își pregătește o debarcare anticipată" (articolul principal, bazat pe "surse"). În cel mai rău caz, pe o fotografie mare la zi (precizînd și împrejurarea în care a fost făcută) s-ar fi putut monta în medalion imaginea de arhivă, cu un comentariu de genul "X și Y, pe vremea cînd..."
Nu se face să re-re-re-folosești aceeași poză-bust cu un VIP. Dacă intrați pe arhiva electronică a unui ziar, căutați un nume - din orice domeniu - și vă uitați la imaginile însoțitoare, de regulă o să vă pufnească rîsul.
Nu se face să umpli rubricile de sport ale televiziunilor cu declarații despre declarații. Din totalul minutelor "de sport" ale tuturor televiziunilor din România, imaginile cu secvențe sportive acoperă sub 1%. În schimb, știm ce gîndește Gigi inclusiv despre frizura lui Mitică, și reciproc.
Nu se face să pui întrebări telefonate, ale căror răspunsuri formale, politicoase sau vagi să le transformi în "știri". De nenumărate ori am văzut titluri de genul "Pițurcă vrea să devină vedetă rock!". Ei, nu zău!? Reportajul te lămurește: la o discuție mai relaxată cu ziariștii, omul e întrebat: "Dacă vă lăsați de antrenorat, v-ar tenta să deveniți vedetă rock?". Ce să zică? Zice zîmbind: "De ce nu?". Acest "De ce nu?" devine "știre-bombă"!
Știri inventate, autoștiri, non-știri
Nu se face, dacă te dai analist, să nu revii niciodată asupra a ceea ce ai afirmat acum 1, 2, 5, 15 ani. Dacă veți căuta la întîmplare prin colecțiile publicațiilor, veți descoperi că majoritatea previziunilor previzionarilor nu doar că nu s-au adeverit, dar s-a întîmplat exact pe dos. Ceea ce nu îi împiedică să facă mai departe prorociri.
Nu se face, nici măcar pentru un tabloid, să publici știri 100% inventate. OK, poți porni de la o fărîmă de adevăr și s-o "extrapolezi", se face asta în toată lumea, dar trebuie să existe măcar un capăt de ață real.
Nu se face să publici "autoștiri" de genul "vedeta X și-a cumpărat chiloți cu buline", numai pentru că X personal te-a căutat să-ți spună că și-a luat așa ceva. A!, dacă aflai cu mijloace proprii, mai treacă-meargă... Firește, pentru publicul interesat de chiloți.
Nu se face să publici non-știri (ba chiar non-anchete sau non-reportaje) în care se "relatează" că nu știu ce (presupus) VIP "s-a gîndit să" ori "ar cam vrea să" sau "nu i-ar displăcea să". Cum jurnalistul nu poate fi în capul VIP-ului, să-i citească gîndurile, ori e o invenție 100%, ori VIP-ul i-a declarat ce-i dă prin minte, lucru care, atunci, trebuie precizat, întru minimă credibilitate. Genul acesta de "articole" este extrem de răspîndit pentru că nu presupune nimic: nici vreo documentare, nici vreo legătură cu VIP-ul, nici riscul unui proces (n-ai afirmat că a făcut ceva, ci doar că i-ar plăcea), nici nimic. Se face din nimic și e nimic.
Nu se face să te dai paparazzo și să publici un reportaj cu camera ascunsă în care o vedetă e "surprinsă" în timp ce-și cumpăra o băutură răcoritoare de la o benzinărie (cazul e real)! Sau în timp ce se afla în pat cu partenerul ei (caz de asemenea real, cum probabil vă amintiți)! Pe cînd o anchetă senzațională despre cumpăratul cartofilor?
Aspectul fizic și numele
În emisiunea sa din 25 februarie, Mircea Badea a prezentat la mișto cartea Despre seducție a lui Gabriel Liiceanu (pe care o prietenă i-o făcuse cadou - fără îndoială tot la mișto...) Profitînd de faptul că pe copertă se află o fotografie a filozofului, Badea a comentat: "A scris despre seducție cu fața asta!?". Nicăieri în lume nu e acceptabil să comentezi public aspectul fizic al cuiva - cu o singură excepție: dacă respectivul face caz de acesta! Cum ar suna ca un cronicar muzical să se minuneze: "Aznavour cîntă despre iubire cu moaca aia!?". Motivul de bun-simț pentru care nu "te iei" de fizicul cuiva este simplu: pentru că nu depinde de el. Spre deosebire de felul în care se îmbracă, de pildă - ăsta, da, poate fi oricînd ținta ironiilor.
Din aceeași rațiune, este penibil să faci glume pe seama numelui unui om. Dar presa românească e moartă după calambururi de genul "Mona Muscă nu mai bîzîie". O altă practică jenantă este ascunderea drepturilor la replică (atunci cînd măcar se publică!) într-un colțișor de pagină sub genericul eufemistic "Precizare". De regulă nu este vorba despre o precizare, ci despre demontarea a ceea ce împricinatul afirmă că este o minciună. Asta în condițiile în care oricum funcționează un mecanism cinic: nu oricine citește minciuna ajunge să citească "precizarea".
Și mai e ceva care nu se face: nu se face ca marți, 26 februarie 2008, pe prima pagină a ziarelor să nu troneze faptul că Andrei Filimon (despre care probabil că n-ați auzit vreodată) l-a bătut la tenis de masă pe campionul mondial din 2007, chinezul Wang Liqin! Mai mult, în Gazeta Sporturilor, informația era plasată la sfîrșitul unei știri intitulate "Înfrîngeri pe linie" și suna așa: "Și băieții au fost învinși ieri de China cu 1-3 și vor evolua azi în compania Italiei. Singurul punct al României a fost adus de Andrei Filimon"! Nu e de mirare că, pe forum, un cititor scria nervos: "o victorie, ziaristilor, dar la cine! halal comentariu, sunteti ziar cu profil sportiv!"...
Lista e mult mai lungă. Mă opresc aici, nu însă înainte de a mă întreba: ce ziare ori reviste străine citesc oamenii ăștia? La ce televiziuni se uită? Unde în lumea asta au văzut ei ca un jurnal TV să dea știri despre accidente rutiere curente, despre vecini care se ceartă, despre schiorii amatori care schiază amator sau despre elevii care au copiat la școală!?
Nu văd decît un singur răspuns posibil: nu citesc nimic și nu se uită la nimic.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
