| |
 ...DIN POLUL PLUS |
|
Teodor BACONSKY | turn înclinat
Care lacait?
Niște ONG-uri au depus recent, la Patriarhie, un memoriu care solicită Sinodului caterisirea a doi eretici: IPS Nicolae Corneanu și PS Sofronie Drincec. Demersul e fantezist asumat în numele laicatului ortodox (din care se vede că fac parte și cîteva mînăstiri)! Pe scurt, ierarhii a căror ardere pe rug e cerută atît de pios sînt acuzați de apostazie. Cu aceeași ocazie, fundamentaliștii de serviciu se răfuiesc și cu unii "intelectuali", puși deocamdată între ghilimele, în așteptarea ștreangului. Situația mi se pare inacceptabilă. Iar textul memoriului e o rușine pentru orice societate democratică. Pe fond, scenariul reia tehnicile de linșaj folosite în deceniul stalinist: un grup de muncitori furioși, autodesemnați ca reprezentanți ai proletariatului, cere "spontan" conducerii superioare de partid lichidarea impurităților burgheze din facultăți, cultură, viața socială etc.
Comentez tărășenia nu doar pentru că mă număr printre "intelectualii" care, luîndu-i apărarea mitropolitului Corneanu și făcînd apel la rațiune, și-au dat pe față arama de "trădători" ai dreptei credințe... O fac și pentru că acțiunea mea publică mă îndreptățește să reacționez. În 1990, ca mezin al Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, am pus umărul la revenirea orelor de religie în școli: gîndeam că întîlnirea tineretului cu Hristos e cea mai subtilă terapie spirituală după ororile totalitarismului. Ca ambasador al României la Vatican, am lucrat pentru întîlnirea dintre Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist. Ca eseist, am scris multe pagini despre teologia patristică, dialogul ecumenic în lumea de azi sau starea BOR după captivitatea comunistă. Am pledat pentru "urbanitatea" credinței, recuperarea creativă a Tradiției și colaborarea clerului cu elitele laice. De fiecare dată, am primit replici fie de la bonzii secularizării (care mă suspectau de extremism religios), fie de la integriștii ortodocși (sub reproșul de secularizare, după anii de studiu sau misiuni diplomatice prin străinătatea inevitabil corupătoare). Puțin înaintea sosirii Papei la București, Vestitorul Ortodoxiei (primul ziar liber al Patriarhiei, creat de mine și alții în nopțile lui decembrie 89) susținea editorial că mă agăț de ciolan... Și că m-am catolicizat...
Iată lumea mizerabilă în care cine nu întreprinde nimic pentru comunitatea din care face parte azvîrle cu noroi în cei ce se străduiesc măcar să împingă lucrurile spre ceva mai bun, mai demn de vocația ființei umane, mai civilizat. Sper ca BOR să nu se lase confiscată de asemenea cohorte milenariste, care se chinuie să localizeze Adevărul undeva între Zalău și Pașcani. De asemenea personaje dispuse să demonizeze modernitatea, în vreme ce utilizează Internetul pentru a le solicita naivilor tot soiul de "adeziuni" inchizitoriale. Vorba lui Valéry: "bureții și proștii au în comun aderența"...
Dar care e substratul veninosului memoriu de la care am pornit? Acela că putem fi oricît de ignoranți, agresivi la modul sectar ori anacronic izolați de vremurile noastre: ceea ce contează e "norocul" de a ne fi născut români-ortodocși, dublă înzestrare capabilă să ne garanteze mîntuirea! Ei bine, mi-e imposibil să "ader" la asemenea neghiobii esențialiste. Spre deosebire de respectivii compatrioți, cred că Ortodoxia e libertate creativă, chemare universală și jerftă discretă. Nu pot admite că greco-catolicii români sînt eretici, ca să nu mai pomenesc infernul rezervat romano-catolicilor, protestanților, musulmanilor, evreilor sau budiștilor... Biserica din care fac parte e o adunare a păcătoșilor în sînul căreia dubiul metafizic, speranța, iubirea și iertarea se trăiesc deopotrivă, sub pavăza harului. Menirea de mirean nu-mi cere să mă substitui judecății divine și nici să pretind caterisirea unor episcopi. Iar menirea de cetățean al unui stat de drept, membru în Uniunea Europeană, e aceea de a nu tăcea mîlc atunci cînd dracul fanatismului, deghizat în Savonarola, dă tîrcoale prin orașul care e și al meu.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
