| |
 LA ZI IN CULTURA |
|
''Vreau să mă cunoască toată lumea'' -interviu cu Anca PARGHEL
Sînteți considerată o divă a jazz-ului; de la înălțimea acestui statut, nu vi s-a părut un compromis colaborarea cu Tom Boxer și Fly Project?
Dacă o privești ca pe un compromis, e un compromis. Dacă o vezi ca pe o oportunitate, oportunitate este. Depinde ce sens dau eu acestui lucru.
Asta ar însemna că nu aveți limită în ceea ce privește muzica?
Nu. Nu mă limitează nimic, nici în viață, nici în muzică. Nu am nici o barieră, nici o inhibiție. Și dacă vine la mine Adrian Copilul Minune să-mi propună jazzo-maneaua, zic da. Pentru că știu că va ieși aur curat.
Credeți în relațiile pozitive dintre oameni?
Nu mă laud: ce ating se face aur, sînt un instrument. Nu eu, ci prin mine. Și divă este un cuvînt folosit pe pămînt, sună frumos. Întoarceți cuvîntul și o să vedeți ce dă. Eu nu sînt avidă decît de viață.
V-am privit în videoclipul Brasil, piesa cu care ați concurat la Eurovison; vă încadrați perfect în peisaj...
Am filmat la Rio de Janeiro... Tom, cînd m-a auzit cîntînd la un concert de muzică latino, și-a dat seama că pe acest feeling latino o să mergem. Dar ce bine ne prinde acest feeling! Brazilienii zic că sînt de-a lor. Nici nu s-au îndoit cînd m-au văzut, cînd m-au auzit vorbind. Dar eu oriunde mă duc, de acolo sînt. Cred că și-n Suedia, dacă mă duc, par a fi de-acolo. Și da, fără să fi fost făcută muzica noastră în Brazilia, părea de-acolo.
Publicul tînăr v-a cunoscut abia acum, cu aceste două hituri dance recente, Brasil și Zamorena..
Vreau să mă cunoască toată lumea. Nu pe mine, dar ce vine din mine. Și să mă iubească, să mă placă, să mă dorească. Să mă cunoască toată lumea: copiii de doi ani, tinerii, bătrînii și oamenii care stau în fața televizorului și nu pot ieși afară...Vreau să-i întîlnesc pe toți oamenii pămîntului. Nu vreau să ratez nici o ființă.
"M-A LUAT CU JAZZ"
De ce ați stat "ascunsă" în Belgia toți acești ani?
Pentru că am plecat din țară cînd nu era bine. Mereu am avut o durere în suflet și mi-am dorit să revin. N-aș fi plecat. Recunosc totuși că a fost o altă școală a vieții, dură, o alegere pe care mi-am asumat-o. A fost o desprindere cu rupturi sîngerînde și care abia acum se închid. Nu sînt o voiageră, o turistă, sînt legată prin natura zodiei și de casă, și de copii, și de cîinele meu... Numai meseria a fost cea care m-a smuls și m-a trimis să experimentez ceva, și încă ceva, și încă ceva. Să vin de acolo dublată, triplată, cu multe de spus, cu multe de arătat... Oriunde m-am dus am învățat, am tras de mine, n-am stat niciodată în așteptare.
Ați concertat pe marile scene ale lumii; rememorați o colaborare pe care v-ați dorit-o mult și s-a întîmplat.
În 89 m-am întîlnit în conjuncturi divine cu un pianist german cu care am înregistrat apoi multe CD-uri și care a organizat multe turnee pentru mine. A fost apoi plecarea la Bruxelles datorită contrabasistului cu care cîntam în această formație și care este profesor la Conservator acolo. Și-a dat seama că poate să ajute, să intervină... Sînt întîlniri istorice care au schimbat viața mea.
Și ajung la Tom Boxer. Cînd l-am întîlnit, i-am spus mental: "Unde ai fost pînă acum?". El se înroșește cînd vorbesc așa despre el, dar nu exagerez. E tînăr, dar ce e vîrsta? O coordonată ca să știm de unde ne luăm pe pămînt, prin acte.
Sînteți cîntăreață, compozitoare, profesoară la Colegiul Regal din Bruxelles, dirijor, mamă, soție... Nu obosiți făcînd toate astea?
Cine postește negru două zile pe săptămînă ca mine și în restul zilelor ciupește ca o pasăre are o energie teribilă. Prefer să dorm opt ore sau nouă decît să mănînc. Și postesc pentru că vreau să fiu frumoasă. Nu vreau să încarc inutil trupul meu. Vreau să arăt așa, să n-am vîrstă; să se spună despre mine: cîți ani are femeia asta, 15? Vreau să arăt că se poate menține tinerețea și că sîntem setați pentru nemurire.
Cînd v-ați dat seama că jazz-ul e calea dvs. și nu violoncelul, de exemplu?
Cînt de la doi ani. E clar că a fost o pasăre măiastră acolo, care a început să gîngurească, să ciocîrlească, să ciocîrliteze de mică. Era clar că era ceva cu mine. Dar jazz-ul a fost excitant pentru creierul meu, ca și cum nu găseam altceva care să mă satisfacă decît această muzică ce caută, nu dă niciodată de-a gata precum muzica clasică.
La liceu m-a luat cu jazz. Se auzea peste tot muzica asta, era atît de armonică, de înnebunitoare, de grea... M-au văzut acolo că improvizez pe orice și mai tîrziu au zis, domle, avem formație, pe cine luăm?
Vă vindecă jazz-ul?
Obosirea creierului mă vindecă, că-l pun la treabă. Nu execut ca să fiu frustrată, să cînt o piesă de 200 de ori la fel. Aia-i moarte curată. De aia se sinucid cîntăreții de pop, pentru că, săracii, au scos un hit și cu ăla merg 30 de ani.
"AM FOST EXASPERANTĂ"
Cum ați supraviețuit în comunism?
Aveam copii și nu era papa pentru ei. Numai nebunii pot să-și creeze o altă realitate pentru a supraviețui. Am supraviețuit, dar eram și nu eram acolo.
Aveați probleme cu ieșitul din țară la concerte?
Da, înainte de 89 erau calculate ieșirile mele. Dar eu eram iubită și de către cei care dădeau viza la pașapoarte. Dar erau unii răi cu mine, îmi făceau curte și, dacă nu cedam, nu-mi dădeau voie să plec. Am avut însă norocul unor mari oameni, care m-au ajutat.
Abia așteptam următoarea plecare. Am știut să trec dintr-o apă în alta, m-am format ca o extraterestră, să pot să am grijă de familia mea. Puteam să mor pe trenuri venind de la Suceava să iau vize, sau nopțile, la cozile interminabile la ambasada Germaniei, unde își băteau joc de mine... Dar am fost exasperantă. Dacă mă oprești, eu nu fac decît să bat mai tare la acea poartă. Am zis ori crăp eu, ori se împlinește. La ce să renunț, la Dumnezeu? Am zis că-mi voi trece probele vieții, pe care eu mi le-am compus: eu am vrut familie de la 18 ani și doi copii la 19 ani. A fost supraomenesc să merg cu toate astea împreună, cu familia și cu muzica. Am fost imberbă și am zis: și ce? vreau!
Vă încîntă faptul că cei doi băieți ai dvs. v-au urmat în muzică? Sînteți un family band...
Ciprian a vrut să fie șofer de Formula 1 și îmi reproșează și acum. Îți dai seama ce prost mă simt eu atunci. Dar amîndoi, nu că sînt talentați, sînt ieșiți din comun. Așa că mi-am făcut cu ei trupă. Le-am zis, dacă vor să picteze sau să facă arhitectură, s-o facă mai tîrziu pentru că în muzică te formezi de mic. Copiii care fac muzică sînt mai deștepți, mai rapizi în decizie, mai vioi. Dar noi avem de acum niște chestii care nu mai sînt între mamă și fiu... Ne ciondănim de nu se poate. Mă ia cel mic, mă face varză după un concert: ba că m-am mișcat prea mult, ba că nu m-am uitat la el ca să-mi dea finalul la o piesă. Și supărare mare, zice că nu mai cîntă cu mine. Sînt foarte cinstiți, muzical și financiar. Tot ce se cîștigă se împarte în trei. Ei de mici cîștigă împreună cu mine, de la 13 ani, respectiv, 16 ani.
"Iubesc tot, cînt tot"
De ce se îndrăgostesc oamenii de dvs. după concerte?
Asta-i victoria absolută. Ce dau, aia primesc. Eu iubesc orice: nu contează că-i rom, că-i țigan, că-i bolnav, că-i gîndăcel, că-i strîmb. Iubesc tot. Nu concertele în sine contează, nici ce cînt eu, astea sînt orgolii... Să le dau tot, ca și cum ar fi ultimul concert. Ca și cum mi s-a spus că e sfîrșitul lumii și ăsta e ultimul concert. Așa fac de fiecare dată. Și clachează toți: ce e asta? Că nu mai e muzică...
Puțini merg pînă la limită...
Freddie Mercury, Piaf au mers. Mari oameni care au tras pe carnea lor, pînă la capăt, ca și cum aia a fost ultima chestie pe care au putut s-o dea. Dar mă enervează categorisirile astea, că eu sînt jazz, că-s spacey jazz, bla-bla-bla... Am spus doar Anca Parghel. Cine vrea să vadă ce pot eu să le dau să vină, că le dau cu drag.
Vedeți talente fertile pentru jazz la noi?
Este talent fertil pentru muzică acela care se situează în apropierea jazz-ului, adică blues, evergreeen - care e o categorie imensă, din care jazz-ul a luat piese, și în care intră Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Tony Bennett. Acest cuvînt - jazz - mă indispune pe undeva, pentru că e un cuvînt folosit elitist. Eu însă pot să cînt și pentru regii lumii, și pentru oamenii din stradă. Eu l-aș înlocui cu ceva mai apropiat de oameni. Dar dacă eu sînt în România, e OK. Cine vine la mine pleacă îndrumat cu ceva.
Ați fost solicitată să cîntați la vreo nuntă?
Da, bineînțeles. Anunț în mod oficial și cu această ocazie, că da. Și-aș vrea cît mai multe perechi de drăgăstoși și viitori soți să mă caute: fac un show de nu se poate. N-o să stea nimeni pe scaun, că le fac program de dans terminator. Eu știu să cînt tot. Cere-mi ce vrei: seară franțuzească cu repertoriu Edith Piaf, sau poate o mesă cu Carmen de Bizet, sau Charlie Chaplin cu "Smile"... Sînt exasperantă, știu orice.
Ce vă doriți cel mai mult?
Să fac film și să slăbesc. Am dat jos trei kilograme și vreau să fac film, dar film. O să vezi, e o surpriză. Încep deja filmările în aprilie la un super serial românesc. O să fiu eu și cu Teo Trandafir, două capete de mafie. Eu o să fiu mafia bună, iar ea mafia mai puțin bună.
Mai vreau să scriu o carte, despre mine, care se va chema O zi din viața universului. Cînd o să m-apuc de scris, va trebui să mă ascund. La ce-o să scriu acolo, o să le fie rușine copiilor mei să mai iasă din casă. Or să zică: mamă, ce ne-ai făcut?
a consemnat Roxana LUPU
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
