| |
 TEMA SĂPTĂMÎNII |
|
Rupert WOLFE MURRAY
Călătorie în necunoscut
Comparația turistică dintre România, în care locurile și infrastructura "lasă de dorit", și Vest este o încercare sortită eșecului. Litoralul românesc și stațiunile montane sînt promovate în afara țării, deși nici pe departe nu se pot compara cu ceea ce oferă țări precum Turcia, Bulgaria, Croația și Ungaria - nemaivorbind de Franța, Spania sau Italia.
Tendința de a face comparații nerealiste se regăsește inclusiv în ceea ce privește turismul cultural. Întrebați orice român ce locuri din țară merită vizitate și, fără excepție, răspunsul va include expozițiile de artă din Capitală, castelul Bran și mănăstirile din Bucovina. Cereți în schimb oricărui turist străin care a vizitat aceste locuri să își exprime o opinie și... dezamăgire! Galeriile de artă nu sînt decît o umbră vagă a celor din Paris, Roma, Sankt Petersburg și chiar Budapesta, castelul Bran este un "fals" - nu i-a aparținut niciodată contelui Dracula așa cum se spune! -, iar mănăstirile sînt năpădite de kitsch.
Se pare că românii nu pot renunța la o practică mai veche, aceea de a imita cultura franceză de secol XIX. În fiecare oraș trebuie să existe galerii de artă, o operă (și, evident, o orchestră simfonică), un muzeu și un centru cultural - obiective considerate de majoritatea reprezentative pentru "cultură". O falsă impresie, deoarece ele nu fac decît să îi mențină, la nesfîrșit, în inferioritate: singura țară care ar putea să-i concureze pe francezi în ceea ce privește cultura renascentistă este Italia.
Înțeleg de ce românii devin defensivi cînd cineva are o părere critică la adresa culturii lor. Dacă nici galeriile, castelele, mănăstirile sau muzeele nu mai prezintă importanță, cu ce se mai pot mîndri? Ce le mai pot "arăta" turiștilor străini? Răspunsul este foarte simplu: trebuie doar să stea de vorbă cu cei care le vizitează țara și să îi întrebe ce le-a plăcut, ce nu și de ce.
De fiecare dată cînd întîlnesc în România un turist străin, îi adresez aceste întrebări, iar răspunsurile, de obicei, coincid. Majoritatea se plîng de drumurile foarte proaste, de gările mizerabile, de București - o capitală pe care o consideră haotică -, dar sînt fascinați de Transilvania. Toți cei cu care am stat de vorbă și care vizitaseră un sat tradițional românesc au recunoscut că nicăieri nu s-au simțit mai bine.
Din punctul meu de vedere, "cultura" originală a României se regăsește în satele sale, în păduri și în munți. Doar în sate mai poți admira arhitectura tradițională, case construite de țărani din materiale rudimentare, zugrăvite manual. Numai în sate mai poți vedea oameni care lucrează la munca cîmpului așa cum se făcea cu secole în urmă. Cît despre tehnicile prin care sătenii își cultivă pămîntul, metodele de depozitare, felul în care își transportă bunurile și negoțul pe care îl fac, toate acestea au fost date uitării în Vest de foarte mult timp. În sate mai poți întîlni oameni prietenoși și deschiși.
Pentru foarte mulți români însă, moștenirea rurală este un lucru pe care preferă să îl ignore, un simbol al sărăciei, al ignoranței, o marcă a involuției. Un "ceva" rușinos care nu poate fi decît dat uitării sau deghizat în clădiri moderne, impresionante. Majoritatea românilor se simt jenați de faptul că aproape jumătate din populația țării lor trăiește la țară, bucurîndu-se că, dintre aceștia, cei mai mulți sînt vîrstnici și alte cîteva milioane au plecat la lucru în alte țări. În curînd, situația demografică va rezolva "problema rurală" astfel încît antreprenorii agricoli vor prelua controlul.
În 1990 am ajuns în Vîrfu Cîmpului din județul Botoșani - primul sat românesc pe care îl vizitam și în care am locuit mai mult de un an - și am fost uimit de felul în care trăiau oamenii acolo. Modul în care gazdele noastre reciclau toate resturile, faptul că ei consumau numai ceea ce produceau în propria gospodărie și curtea casei, mereu plină de păsări și de animale domestice, sînt cîteva dintre cele mai "plastice" imagini legate de acest loc. Nenumărați străini care ne-au vizitat în Vîrfu Cîmpului și care au și locuit cu noi o perioadă mi-au împărtășit fascinația pentru un mod de viață care în societatea noastră a dispărut cu secole în urmă. Cu toții am fost de acord că un sat este mai interesant - și oamenii mai primitori -, cu cît este mai izolat și mai sărac. Sînt aproape 18 ani de cînd colind satele - cu trenul și, mai nou, pe bicicletă (după mine cele mai practice metode de a călători) - și nu contenesc să consider România o țară fascinantă. Pînă acum am vizitat județele Botoșani, Neamț și Caraș-Severin și îmi doresc ca voiajul meu să nu se oprească aici. Intenționez să merg mai departe, în Dobrogea și în Deltă - mi-ar plăcea să merg pe bicicletă de-a lungul Dunării, o zonă în care se află numeroase sate uitate.
O altă atracție cu care România se poate mîndri sînt munții, dar, cu toate că masive ca Bucegi sau Făgăraș, de exemplu, conțin trasee îndelung bătute de turiștii români, străinilor le sînt cvasi-necunoscuți. Turism înseamnă și altceva decît litoral sau stațiuni montane de schi, iar guvernul român ar trebui să înțeleagă acest lucru și să nu ignore avantajul economic, respectiv miliardele pe care le-ar putea obține din promovarea circuitelor turistice montane. Personal, nu cunosc plăcere mai mare decît să descopăr, plimbîndu-mă pe cărări de munte, comunități restrînse de oameni care trăiesc exclusiv din exploatarea forestieră, avînd un mod de viață ecologic și tradițional deopotrivă.
Mi-am imaginat, de curînd, o listă cu cei mai interesanți munți din România și acum pot să spun cu siguranță că preferatul meu este Ceahlău, un masiv cu o geografie învăluită în mister, asemenea legendelor dacice de prin părțile locului. Nu este un simplu munte, cu formă conică, ci un platou vast, brăzdat de 12 vîrfuri stîncoase. Dacă ai vrea să explorezi tot masivul Ceahlău, nu ți-ar ajunge o viață!
România este o țară cu nenumărate locuri interesante, dar, din păcate, informațiile despre ele sînt insuficiente, ca să nu mai vorbim de hărți, aproape inexistente. Dacă simți nevoia de aventură, de mister, de surprize la tot pasul, nu-ți rămîne decît să călătorești în România - singurul lucru de care poți fi sigur este că niciodată nu vei ști ce se va întîmpla în următorul moment. Și, cu toate acestea, nu tocmai o călătorie în necunoscut este cea mai incitantă călătorie?
Rupert Wolfe Murray s-a născut în Scoția și a absolvit Universitatea din Liverpool. A fost colaborator pentru BBC Scoția, The Daily Telegraph și The Independent, iar în 1989 a primit premiul The Young Travel Writer oferit de London Observer. S-a implicat, de asemenea, în misiunile Comitetului Internațional de Salvare în Kosovo și Albania. În prezent este consultant pe probleme de comunicare.
traducere de Ruxandra TUDOR
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
