| |
 ...DIN POLUL PLUS |
|
''O religie nu este nimic mai mult decît un lucru'' - interviu cu Remi BRAGUE (II) -
Islamul militant ne amenință și ne provoacă să rescriem obiceiurile culturale, obligîndu-ne să alegem cenzura sau autocenzura datorită fricii față de mitralierele care s-ar putea întoarce spre noi. Cum poate reacționa Europa în fața unui astfel de pericol? Oare trebuie să menajăm susceptibilitățile islamului sau să ne apărăm cu forță dreptul la libertatea de expresie, ca și cînd de acesta ar fi depins destinul sufletului nostru?
Distingem diferite semnificații ale cuvîntului "islam". Distingem o religie, dar și o civilizație cu propria-i istorie. Îl utilizăm de asemenea pentru a desemna ansamblul celor care sînt de religie musulmană.
Reacțiile violente ale anumitor musulmani în fața caricaturilor lui Mahomed, apoi în momentul discursului din Regensburg al Papei Benedict al XVI-lea nu sînt surprinzătoare. Ele nu au făcut altceva decît să reproducă conduita lui Mahomed. Acesta, conform Cărții Sfinte a islamului, într-un verset fundamental pentru legislația islamică, este "exemplul frumos" (Coran, XXXIII, 21). Se spune în biografia lui Mahomed că acesta fusese obiectul glumelor anumitor poeți. Poeții erau atunci echivalentul jurnaliștilor, a celor care-și scriu părerea. Mahomed știa să-i ierte pe cei care l-au înfruntat cu armele în mîini. Dar pentru cei care puneau la îndoială misiunea sa profetică asemănător acestor poeți, și-a trimis oamenii de nădejde să-i omoare.
În ceea ce privește islamul, așa cum e văzut de musulmani, trebuie să ne conformăm acelorași reguli care de altfel au valoare pentru tot omul, oricine ar fi, și, în particular, oricare i-ar fi religia. Fiecărui om în calitate de subiect al libertății și al moralității, îi datorăm un infinit respect. Dar islamul ca religie nu poate fi respectat, nu mai mult decît oricare altă religie, filosofie, atitudine politică etc. Nu pentru că nu ar merita, ci pur și simplu pentru că este imposibil: cum spune Kant, nu putem respecta decît persoanele, și niciodată lucrurile. Or, o religie nu este nimic mai mult decît un lucru.
Atunci nu văd de ce nu am avea dreptul de a supune islamul aceluiași gen de analiză istorico-critică precum în cazul celorlalte religii. Nu văd nici de ce ar avea dreptul de a se sustrage unei judecăți morale ce privește celelalte religii. Și încă trebuie să criticăm nu religia în general, ci detaliile precise ce privesc comportamentul lui Mahomed, al dogmei sau al legislației islamice. Este modelul islamic o tentație pentru Biserica catolică, după cum spune Alain Besançon în Trois tentations dans lEglise?
Islamul este pentru creștini o tentație particulară. Budismul, de exemplu, este cu totul diferit față de creștinism; s-a dezvoltat foarte departe de zonele geografice unde a apărut și în afara oricărui contact cu gîndirea creștină. În schimb, islamul a apărut într-un mediu în care creștinismul era deja prezent. Istoricii cred din ce în ce mai mult de altfel că păgînismul arabilor de dinainte de islam a fost amplificat foarte mult de către musulmani. Aceștia ar fi proiectat în timpul lui Mahomed un cult de zei păgîni ("idoli") care dăduse deja mult înapoi în contact cu religiile monoteiste. Islamul trebuie să se fi format împotriva iudaismului și creștinismului, ca o religie post-creștină. Este știut de către toată lumea că islamul refuză întruparea și că nu vede în Iisus decît un simplu profet, al doilea după Mahomed ca importanță. Dar trebuie să înțelegem că acest refuz se fondează pe un refuz logic anterior, acela al alianței lui Dumnezeu cu oamenii. Este ideea fundamentală a Bibliei. Această alianță este recunoscută de către iudaism fără reticență. Islamul este deci un post-biblism.
Dacă Biserica catolică identifică tentația, îi va rezista fără nici o dificultate. Bisericile ortodoxe din Grecia și din Balcani au reușit să-și mențină credința intactă în ciuda secolelor de dominație turcă. Copții din Egipt și diversele comunități ale Orientului Mijlociu au rezistat în mod eroic. Dacă aceste comunități dispar astăzi, acest lucru se întîmplă din cauza emigrației. Mi se pare că adevăratul pericol este interior - se formează deja chiar în interiorul creștinismului un fel de religie a lui Iisus care nu vede în acesta decît un om excepțional, un model, o importantă figură morală, dar nicidecum Fiul lui Dumnezeu. Cîți dintre creștini înțeleg astăzi importanța dogmei Trinității și o mărturisesc? Acel Iisus, pur omenesc, îi seamănă foarte mult celui islamic. Dogmatica islamului este de asemenea un fel de colecție de erezii împotriva cărora a trebuit să lupte Părinții Bisericii: este docetista în ceea ce privește crucificarea (Iisus nu a fost cu adevărat crucificat, nu a murit cu adevărat); este marcionista în ceea ce privește Vechiul Testament și de altfel și Noul Testament, despre care se afirma că ar fi fost corupt; este arianista în cristologie. Cînd creștinismul cedează tentației acestor erezii e sensibil față de cea islamică.
Care este rolul creștinismului în constituirea identității europene?
Este esențial să formulăm bine întrebarea. De cele mai multe ori, enumerăm elemente constitutive, căutăm un fel de dozaj, într-o analiză spectrală a Europei. Enumerăm componente etnice: mediteraneene, germanice, slave, maghiare, baltice etc. Sau, mai mult, facem lista surselor culturale: grecii, Israelul, Roma, Evul Mediu, Renașterea, Epoca luminilor etc. Astfel, le punem în concurență. Atunci e de ajuns ca cineva să insiste asupra elementului A, pentru ca altcineva să ceară să nu uităm de elementul B. Este un joc idiot și ar fi mai bine dacă am ieși din el. Înțelegînd că rolul cultural al creștinismului este dublu. Este pozitiv: fără creștinism, destule opere ar fi fost imposibile. Dar este de asemenea - aș spune eu - mai ales negativ. Creștinismul este singura religie care s-a mulțumit să fie o religie. Și să nu aducă și alte elemente pentru care rațiunea omenească nu are nevoie de revelație. În islam există o "medicină profetică" populară fondată pe declarațiile lui Mahomed; există o mîncare iudaică fondată pe regulile casher-ului din Pentateuh. Există mai ales o lege iudaică, halakha, și o lege musulmană, sharia care, în principiu, cuprind toate domeniile vieții. Nu exista nimic de genul acesta în creștinism. Creștinii trebuie să-și fi împrumutat deci cultura profană din alte surse. Ei sînt aceia care au salvat astfel moștenirea antică.
au consemnat Ciprian VĂLCAN și Alin TAT
traducere de Andreea DEJAN
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
