| |
 LOCURI COMUNE |
|
Felix-Gabriel LEFTER | aduse cu poșta
Instituția cerșetoriei
M-am surprins, cu oarecare uimire, cît de ușor le dau cîte un leu unor el și ea, probabil frați, copii țigănuși care bîntuie à la Gavroche în preajma buticurilor rămase într-un gang pierdut în Drumul Taberei (blocul "Materna", pentru băștinași). Inițial, recunosc, mi-a plăcut, estetic și șăgalnic, modul în care știau să ceară, cu zîmbet. Apoi, cu atît mai mult, cum mă vînau cînd mă duceam la piață... (am plete, sînt ușor detectabil...) M-am învățat cu ei; deși sînt miop, îi aud fuga după mine. Am surprins-o pe nevastă-mea dîndu-le 10 lei, odată, și nu mi-a picat bine, mai întîi că era o risipă, apoi că deveneam gelos: cum adică? - nu sînt eu singurul lor binevoitor?... Știu sigur că sînt puși de părinți sau de vreun "pește" să facă asta, și că banii nu le rămîn lor. E posibil, de asemenea, ca multe bătrînele cu durere și umilință în ochi să fie prinse în aceeași plasă a nenorocirii mafiote, poate chiar a unora care cerșesc și ei mimînd o durere ce le trădează minciuna și pe care îi știu, tot din preajmă - lor nu le-am dat pentru că sunau fals. Aud acum cîteva zile că Vaticanul (pe care nu-l simpatizez în mod deosebit, din motive care nu-și au locul aici) a luat o lăudabilă poziție în apărarea a ceea ce s-ar putea numi instituția cerșetoriei. Și are dreptate. Din două rațiuni, pe care o să le expun invers. În ultimul rînd, pentru că nu știi care oameni sînt năpăstuiți sau nu, sau doar escroci. Nu poți ști. E bine totuși să te uiți la fața omului, dacă ai un minim simț psihologic: îți vei da seama dacă e un escroc, cu siguranță. Dar dacă e doar o exploatată de către escroci? N-ai cum să știi. Și chiar dacă ai bănui că așa e, nu e normal să-ți fie milă gîndindu-te că poate ia bătaie sau rămîne flămîndă întrucît "nu și-a făcut norma"? (Am folosit intenționat femininul întru a sublinia că nu dau niciodată bani bărbaților, ci doar femeilor și copiilor, după ce mă uit bine la ei.) Argumentul că încurajăm astfel "plaga creștinătății" are un pic de logică, dar nu dreptate. În varianta politică, această logică se numește social-democrație, adică o ciumă mai mare care ruinează toți banii munciți, pretinzînd că dă ceva. De fapt, fură. Iar furăcioșii nu dau niciodată pentru că sînt zgîrciți la suflet. Dacă dau cîte ceva e ca să se laude că au dat... În felul ăsta ucid în om mila, bunăvoința și batjocoresc pilda Bunului Samaritean. Mi s-a întîmplat să ridic un om de pe stradă și să descopăr că era doar un alcoolic. Nevasta lui s-a uitat ciudat la mine: ce nebun ar face asta - nu era normal, dracului, să-l lași să zacă acolo? Eu însă n-aveam de unde să știu cine era - doar am văzut un om căzut, pe lîngă care alții treceau nonșalant -, iar apoi mi-a fost rușine să îl las acolo, ca pe o cîrpă aruncată.
În primul rînd însă, a da ceva cuiva înseamnă a primi ceva. Binecuvîntarea unui cerșetor are putere precum rugăciunile sfinților. Poate că iei țeapă, la un scenariu bine regizat ("Ți-e milă, ți-am luat banii"...). Dar nici o legătură aici cu actul în sine. E ceva între tine și Dumnezeu. Poate că era Iisus cel căruia i-ai dat un pahar cu apă sau pe care l-ai vizitat la închisoare ori l-ai ridicat de pe jos.
Nici un negoț aici. Cei care au milă cu adevărat nu cred că mîntuirea se obține prin fapte calculate. Ispita, sigur, există. Dar dacă lăcrimezi un pic cînd auzi o binecuvîntare de la băbuța din colț, știi că e de la Dumnezeu.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
