Andrei PLEȘU | nici așa, nici altminteri Cultura de Internet
Nu mă înscriu printre detractorii calculatorului și ai Internetului. Dimpotrivă: calculatorul și facilitățile lui mi-au schimbat viața în bine și asta la o vîrstă cînd nu e ușor să asumi deprinderi noi. Scriu numai pe calculator și apelez, de cîte ori am nevoie, la rețeaua electronică, pentru informație, verificare, detaliu. E la îndemînă, e rapid și e, cu oarecari excepții, o sursă de încredere. Am însă norocul de a nu mă fi format în vecinătatea și prin intermediul calculatorului. Cu alte cuvinte, am puține șanse să devin dependent, iar conceptul căutării intelectuale se asociază, pentru mine, ca și pentru majoritatea congenerilor mei, cu alte proceduri decît cele pe care le implică manevrarea unei tastaturi. E motivul pentru care sînt foarte rezervat cînd e să judec performanța culturală a calculatorului și a Internetului. Ele au introdus în metabolismul culturii un coeficient de facilitate, care presupune, e drept, acces prompt, dar și lene mentală, pasivitate, impostură.
Internetul e pe măsura acelora care cred că a fi cultivat înseamnă, pur și simplu, a ști. Cunoașterea ca depozit, inteligența ca exercițiu al memoriei, interogația redusă la strictă dexteritate mecanică și la curiozitate primară, toate acestea transformă faptul de cultură în produs de supermarket și efortul de cunoaștere într-o subspecie a shopping-ului. Dar a fi cultivat nu înseamnă a ști, înseamnă a ști să cauți. Nu a ști să utilizezi o "mașină de căutare", ci a transforma căutarea într-un parcurs laborios, imprevizibil, plin de fertile derapaje colaterale. Cultura nu te îmbogățește prin ceea ce îți livrează în mod expres, ci prin aventura drumului, prin barocul tatonărilor. Cultura e facultatea de a decide ce e de făcut cînd nu știi ceva: cum să pui întrebarea, la ce ușă să bați, în care orizont să te miști. Cultura te îmbogățește și prin ceea ce afli fără să fi căutat în mod direct. Pe scurt, cultura ține mai mult de inspirație și febrilitate spirituală, decît de zel cumulativ. Dansul e mai aproape de firea ei decît săpătura harnică și achiziția hrăpăreață. Or, Internetul nu încurajează dansul, ci mai degrabă o țopăială arbitrară, o alergare aleatorie în toate direcțiile deodată. Internetul e un mod de a găsi, în care căutarea se reduce la butonadă. Ceea ce e grav e că, găsind atît de ușor, începi să-ți închipui că deții cu adevărat ceea ce ai găsit. Impostura e, de aceea, paguba subiacentă a culturii de Internet. Bunul dobîndit fără efort, parada de informație plutind pe un perfect vid cognitiv, știința neasimilată, neprelucrată organic, creează im-presia penibilă a falsului, a jongleriei stîngace. Nicăieri nu e trișeria intelectuală mai acasă ca în spațiul culturii de Internet. Campionii ei păcălesc lumea, dar se păcălesc pe ei înșiși. Încep să creadă că știu, că emană miresme subtile, cînd, de fapt, miros a Google de la o poștă.
Cultura de Internet amenință să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe băncile școlii, dar se instalează, vanitos, și în creiere mai tomnatice, grăbite să vîndă ceea ce n-au cumpărat niciodată. Îmi pică ochii, din cînd în cînd, pe verbiajul bălțat al unei mici vedete de televiziune, pentru care laptop-ul pare să fie mamă, tată, frate, prieten și, probabil, iubită. Din instrument util, calculatorul portabil a devenit un substitut de personalitate, o excrescență schizoidă care își domină utilizatorul. Omul vrea să epateze, să etaleze cunoștințe fenomenale, să arate, mă-nțelegi, prostimii cît e de deștept. Vreți să auziți ceva despre Olympia (pronunție ezitantă) a lui Edouard (pronunțat cu un "d" final sonor) Manet? Ascultați la mine! Urmează platitudinile curente, culese din Wikipedia și din alte cotloane digitale, de unde trebuie să rezulte că vorbitorul și-a tocit coatele și și-a mîncat tinerețile studiind asiduu istoria artei. Nu-i nimic - îmi spun. Insul a făcut, totuși, de bine, de rău, un efort. Și decît să nu știi nimic, mai bine să înveți cîte ceva, fie și de pe Internet. Atîta doar: cînd ești în faza de învățare, nu se cade să adopți, țanțoș, postura învățătorului.