| |
 PE CE LUME TRĂIM |
|
Luca NICULESCU | așa și pe dincolo
Absenții greșesc
De ce nu contează România mai mult pe scena internațională? De ce vocea Bucureștiului nu este auzită atît de clar pe cît am vrea noi să fie auzită în diferitele foruri de decizie? Ne marginalizează cineva? Există vreun complot împotriva României ("țară mică, dar cu potențial mare?"). Iată genul de întrebare pe care l-am auzit uneori în emisiuni de televiziune sau la seminarii cu participare internațională (pentru că e mai bine să pui o astfel de întrebare cu "schepsis" cînd ai martori din străinătate).
Răspunsurile variază în funcție de cel care răspunde. Dacă e liderul vreunui partid naționalist, atunci va da vina pe vecinătatea nefericită sau pe istoria potrivnică; dacă e un om politic din opoziție, va da vina pe putere; dacă se află la putere, vorbește despre ce trebuie să repare acum, după dezastrul lăsat de guvernarea anterioară; în fine, dacă e vreun expert străin, acesta va da, de cele mai multe ori, din umeri și va găsi un răspuns de bun-simț. Există motive obiective și subiective pentru care vocea României este puțin auzită dincolo de frontiere.
În primul rînd, România e o țară de dimensiuni medii, recent intrată în Uniunea Europeană, avînd încă probleme cu clauza de salvgardare. Inițiativele românești, chiar dacă ar fi hotărîte și coerente, au de luptat cu alte inițiative, ale unor state cu multă experiență, care știu să și le promoveze. Ca urmare, Bucureștiul trebuie să urmărească atent temele de interes, să profite de orice moment pentru a le promova și să își găsească aliați.
Problemele aici apar: cînd trebuie trecut de la faza de idee, de declarație, la cea de punere în practică, de urmărire a dosarului. Iată cîteva exemple recente unde teoria nu s-a îmbinat cu practica. La începutul lui octombrie, Jean Pierre Jouyet, ministrul francez al Afacerilor Europene, a făcut un turneu în Republica Moldova și România. După cum se știe, Franța deține președinția Uniunii Europene, iar Jouyet este unul dintre oamenii care, în clipa de față, pot decide cum va suna o declarație a Uniunii Europene pe un subiect sau altul. România este principalul avocat al apropierii Moldovei de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, președintele României nu a găsit timp să-l primească pe oficialul francez. Nu era obligatoriu, dar ar fi fost bine. Interesul României ar fi părut major.
Un alt exemplu, cîteva zile mai tîrziu. Președinția franceză a UE organizează la București un seminar intitulat "Marea Negră: noua frontieră a Uniunii". Marea Neagră și zona care o înconjoară reprezintă de ani de zile tema principală de politică externă a șefului statului. Seminarul de la București ar fi fost o ocazie pentru președinte să vorbească despre acțiunea României în regiune, în noul context geo-politic, în fața unei audiențe formate din experți străini, ambasadori acreditați la București și specialiști. Un public de "lideri de opinie" - cum se spune. Deși inițial Traian Băsescu fusese trecut în programul seminarului, pînă la urmă deschiderea a fost făcută de ministrul de Externe, Lazăr Comănescu.
Al treilea exemplu, la sfîrșitul săptămînii trecute. În Quebec s-a desfășurat Sommet-ul francofoniei, conferința șefilor statelor și guvernelor care au în comun limba franceză. Dacă vă mai amintiți, acum doi ani, reuniunea a avut loc la București, iar autoritățile române se mîndreau cu numărul mare de șefi de stat care au făcut deplasarea. Pînă week-end-ul trecut, România a deținut chiar președinția organizației francofoniei (pe care a predat-o acum Canadei, țara gazdă a conferinței). Ei bine, deși era vorba de o întîlnire între șefi de stat sau de guvern, delegația României nu a fost condusă nici de președinte, nici de premier, ci de ministrul de Externe. Aici, absența președintelui surprinde mai puțin, deoarece Traian Băsescu nu vorbește franceză. Pentru un prim-ministru francofon și francofil cum este Călin Popescu Tăriceanu, absența e mai greu de motivat (campania electorală nu justifică totul). În plus, după sommet-ul de la București, România a devenit unul dintre finanțatorii cei mai importanți ai mișcării francofone, ceea ce îi asigură și o vizibilitate mai mare. În treacăt fie spus, autoritățile canadiene au primit cu relativă nervozitate vestea că ștafeta președinției sommet-ului le va fi înmînată de ministrul de Externe. Ani de zile, România a fost percepută ca o țară care oscila între Est și Vest. Odată cu aderarea la UE, România a căpătat un alt statut. Depinde de ea dacă îl valorifică sau nu, dacă știe să folosească tribunele ce i se oferă sau strălucește prin absență. De obicei, absenții greșesc, pentru că politica, la fel ca natura, are oroare de vid, iar locul lăsat gol e ocupat repede de altcineva.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
