| |
 ALTERNANȚA LA PĂRERE |
|
Aurora MARTIN
Potența violatorului și impotența statului
Violez, deci exist! Un slogan implicit care, în Italia, a luat locul, se pare, altor etichete identitare, de genul Mănînc, deci exist! sau, la antipod, și la origini îndepărtate, Gîndesc, deci exist!
Violatorul este român și, de dragul silogismului, românul este violator. Nici definirea și nici silogismul nu-mi aparțin și nu aparțin unui singur autor, ci, mai grav și mai greu de înțeles și de acceptat, se găsesc din abundență în mass-media italiană, care, de bunăvoie sau în parteneriat cu lideri politici, jonglează cu generalizări de natură să tulbure echilibrul diplomatic dintre cele două state.
Și cum etichetarea s-a făcut pornind de la parte (cei șase violatori români arestați de la începutul anului) către întreg („specializarea românilor este violul“ – din declarația senatorului Piergiorgio Siffoni, Liga Nordului), m-am întrebat ce îl îndeamnă pe un emigrant român să riște un viol asupra unei italience, în loc să apeleze, pentru servicii sexuale, la piața, atît de generoasă, a conaționalelor prostituate. Răspunsul l-am găsit imediat, în declarația aparent naivă a unuia dintre violatori: „Am violat-o ca să-l umilesc pe prietenul ei italian. Și ea era și frumoasă.“
În spatele simplității acestei fraze se ascunde, de fapt, întreaga frustrare a unei pături sociale neputincioase și umilite, cu accese de revoltă spontană. Să fie clar încă de la început – nu caut justificări pentru comportamentele subumane ale unor indivzi, dar caut explicații care să-mi sprijine nevoia de a înțelege ce și de ce se întîmplă. Am auzit multe istorisiri ale românilor nemulțumiți de statutul lor de emigrant, nevoiți să facă cele mai umile munci, pentru a putea trimite o sumă de bani acasă. La fel cum am auzit istorisiri ale româncelor care, pentru a obține ceva de lucru, au fost nevoite să răspundă unor favoruri sexuale sau chiar au fost sechestrate, confiscîndu-li-se pașaportul pînă au cedat avansurilor. Disperarea de a găsi un loc de muncă și de a-și atinge scopul pentru care au mers în Italia le-a împiedicat să riște denunțul. Sînt și acestea violuri, cunoscute doar la nivel de comunicare orală și intrate în istoria subterană a relațiilor dintre cele două țări.
În multe cazuri, condiția de servitor aflat în slujba unui stăpîn, depinzînd de bunăvoința lui (casă, masă, bani), se asociază cu lipsa de stabilitate, lipsa de respect, lipsa de statut social, lipsa posibilității de afirmare a identității individuale și naționale și, poate cel mai greu de suportat, lipsa familiei și a prietenilor, care se îndepărtează treptat. Pe fondul unor dereglări de personalitate sau al unor experiențe individuale nefericite, presiunea acestui mediu poate declanșa, la o serie de indivizi, reacții agresive.
Femeia inamicului
De aceea, violatorul, căutînd să-l umilească pe italianul însoțit de o femeie, aspiră, în subconștient, la condiția lui de normalitate: respect, femeie, casă, mașină, mărci ale recunoașterii sociale, care satisfac nevoia fundamentală a individului de a fi apreciat. Violul echivalează, în acest sens, cu invadarea proprietății private și cu o exercitare primară a puterii. Situația pare similară, în linii foarte generale, cu violul femeii inamicului în timp de război, care, s-a constatat, nu se datorează neapărat lipsei activității sexuale a soldaților (pentru că se comite și atunci cînd aceștia au la dispoziție prostituate sau persoane voluntare), ci satisface mai mult o nevoie socială a agresorului, care își verifică astfel propria masculinitate și putere, își recîștigă încrederea în sine și atenuează teama și neputința pe care le insuflă războiul. Nu numai războiul, dar se pare că și criza economică (necesitatea lui Mănînc, deci exist!) poate genera aceleași efecte devastatoare, la nivel social. Nu este de neglijat faptul că, în simbolismul politic, există o strînsă legătură între etnie, națiune și femeie, identitatea etnică, națională sau culturală fiind reprezentată, de multe ori, printr-o femeie, receptată drept păstrătoare a tradițiilor, a autenticității și chiar a puterii soldaților pe cîmpul de luptă (a se vedea tabloul lui Rosenthal, România revoluționară). Liga Nord, una dintre cele trei formațiuni politice conjuncturale (alături de Forza Nuova și Aleanza Nazionale) care recurg la instrumentalizarea violenței, promovînd xenofobia, a defilat sîmbătă în centrul Romei, făcînd apel la sensibilizarea italienilor într-un mod nu tocmai nobil: au instigat împotriva românilor (Expulzarea, singura soluție! scria pe banner-ul lor), invocînd siguranța mamelor, a soțiilor, a fiicelor.
În ciuda discursului politic antiromânesc și a linșării mediatice a românilor, numărul participanților la manifestație nu a depășit 50 de persoane, dintre care mai mult de jumătate erau forțe de ordine pregătite să intervină. Reacția cetățeanului de rînd pare a fi mai calculată și mai rezervată; pentru că cetățenii de rînd italieni trăiesc în bună înțelegere cu românii, cu care colaborează, în virtutea unor acorduri scrise sau nescrise, de sprijin social, economic și cultural reciproc și cu care au în comun atitudinea de respingere a infractorilor, a criminalilor, a violatorilor, indiferent de naționalitate sau etnie.
Derapajele rasiale ale extremismului de dreapta sînt de natură să transfere atenția opiniei publice de la problemele generate de criza economică, la cele legate de siguranță. Se întîmpla și la noi, în anii ’90, cînd toate problemele politice și economice erau acoperite de supradimensionarea conflictelor etnice dintre români și maghiari și, mai devreme chiar, se întîmpla în timpul manipulării comuniste, cînd situația internă dezastruoasă era minimalizată în fața uriașului pericol reprezentat de potențialul inamic extern.
Patrule cetățenești
Guvernul italian a aprobat vineri un decret de lege conținînd normele de măsuri anti-viol elaborate de ministrul de Interne, Roberto Maroni, care prevede, printre altele, crearea unor patrule civile neînarmate, care să alerteze forțele de ordine de eventuale incidente. Precedentul unor astfel de ronduri cetățenești înarmate doar cu telefoane și stații de transmisie, pentru avertizarea forțelor de ordine, există în nordul Italiei, unde au fost create în 1996, cu scopul de a controla teritoriul și de a raporta cazuri suspecte de prostituție, trafic de ființe umane sau de droguri. O altă trăsătură a naționalismului, manipularea spiritului civic, duce acum la exagerări îngrijorătoare: cine garantează pentru siguranța patrulelor cetățenești? O întrebare care a adus imediat în dezbaterea publică necesitatea înarmării lor! Asta n-ar face decît să le transforme într-o armată paralelă a Ligii Nordului. Soluția patrulelor mixte, formate din cetățeni obișnuiți și din „foști ofițeri de poliție, carabinieri și foști membri ai forțelor armate“, propusă de ministrul Apărării, Ignazio la Russa, pare a fi mai plauzibilă, deși nu conferă garanții de securitate celor care fac parte din ele. Mai mult decît atît, într-o mică localitate de lîngă Milano, Novara, primarul a trecut la măsuri radicale: a interzis grupurilor mai mari de două persoane să meargă pe stradă; grupurile de trei persoane sînt reținute. Nu vi se pare că situația seamănă izbitor cu măsurile luate de regimul comunist în zilele de 16-21 decembrie 1989? Sau poate vă sînt mai proaspete în memorie măsurile impuse de regimul taliban în Afganistan?
Abdicarea statului de drept
Italia este singurul stat european în care armata patrulează pe stradă. Un stat în care normele și regulile funcționează în parametri normali nu se confruntă cu asemenea manifestări, ceea ce reflectă, de fapt, situația de criză creată de o deficiență sistemică la nivelul instituțiilor italiene. Un stat democratic, cu instituții funcționale, nu apelează la organizații civile în îndeplinirea rolului său și nu are nevoie de structuri de justiție paralelă cu statul, pentru menținerea ordinii publice. În memoria colectivă este încă proaspătă apariția unor astfel de structuri paralele în sudul Italiei, care, pe fundalul fragmentărilor sociale, a favorizat dezvoltarea grupărilor mafiote. Solicitarea patrulelor cetățenești reprezintă, așa cum a atras atenția și Vaticanul, o abdicare a statului de drept, pentru că puterea de stat decurge tocmai din autoritate, adică din posibilitatea legitimă de a comanda și a transmite ordine, corelată cu obligația celui guvernat de a se supune comenzilor. Doar această putere politică, unică și suverană, deține monopolul violenței legitime în aplicarea constrîngerilor, în statul de drept. Așa cum afirma Marco Miniti, ministrul de Interne al Guvernului din umbră, din Partidul Democrat, monopolul securității trebuie să rămînă al statului. Dar impotența statului italian în condiții de criză economică favorizează o retorică extremistă și xenofobă, care vizează manipularea cetățeanului de rînd, propunînd soluții care se pot întoarce împotriva lui. Pe lîngă decretul lege privind măsurile anti-viol, un alt membru al Guvernului, Roberto Calderoli, ministru al Reformei legislative și membru al Ligii Nordului, propune castrarea chimică sau chirurgicală a violatorilor. Soluția lui pentru impotența statului pare briliantă: anihilarea potenței violatorului. Domnul ministru, în retorica sa avîntată, pierde din vedere însă că un viol, înainte de a implica finalitatea sexuală, se produce în creier și presupune violența fizică asupra victimei. Eliminarea sexului nu îl va împiedica pe agresor să recurgă la alte forme de intimidare, ba, mai mult, îi va favoriza acumularea mai multor frustrări și îl va determina să-și perfecționeze metodele de defulare, care îl vor transforma dintr-un individ periculos, într-un individ și mai periculos. Și-atunci, în absența sexului, vom constata că nici violatorul nu mai e ce-a fost cîndva, la fel cum, în absența monopolului securității, nici statul nu mai e ce-a fost cîndva.
toate câmpurile sunt obligatorii
Acest articol are 1 comentarii.
1. Marginalizarea sociala a migrantilor
adăugat de Vladimir F. Niculescu la data de 29 septembrie 2009 09:32:21
Am avut o mare placere intelectuala citind articolul tinerei autoare Aurora Martin. Autoarea se impune ca o sensibila observatoare a fenomenului social. Articolul dansei face o psihograma a individului marginalizat social dupa, dar si inainte de emigrare. Analiza e brici dialogul e echilibrat si nepartinic, uneori aproape solomonic. Dansa nu acuza ci constata, cauta sa descopere si sa explice esenta problemelor sociale. Remarcabil de altfel stilul curat si cizelat al prezentarii, ca de altfel si limba intelectuala perfecta si nepervertita, rar intalnita la confratii neojurnalismului actual. Autoarea ne promite o cariera publicitara de prima clasa. Speram sa o intalnim cat mai des in paginile de la Dilema si in alte editii.
<br />
Cat priveste fenomenul in sine, avem de-a face desigur cu un apogeu de neintegrare a unor elemente migrante, lipsite de cultura si educatie sociala, ghetoizate in nise social marginale, fie din incapacitate personala, fie din lipsa dorintei de integrare, uneori chiar delasare si indolenta. Oricum un cerc vicios, aproape fara de iesire. Dezastrul e definit istoric, dat fiind crimele sociale antecedente ale regimului communist de coloratura ceausista, lipsit de respect fata de individ si proprietate. De ce se deosebeste de exemplu un ROMA din Germania, Franta sau Spania, de confratii sai din est? Pentru ca in cursul anilor si deceniilor vestul a permis forme de coexistenta sociala pasnica si umane. In Germania statul a ajutat dupa razboi minoritatea SINTIsi ROMA sa-si dezvolte forme de viata proprii, corespunzatoare atat cerintelor si traditiilor etnice cat si aptitudinilor personale. Nimeni nu a fost bagat cu sila la bloc si la etaj, unde a pus parchetul pe foc si a tinut scroafa in baie. Grupele etnice colorate, detinatoare de masini mari, puternice si rulote vagon s-au indreptat spre forme de comert traditional, penduland intre vest, India si Pakistan. Si-au asigurat singuri existenta, fara de furt, crima si delapidare. Nu au cunoscut lipsuri si nu le-a impus nimeni mizeria sociala,
asa cum s-a intamplat in regimul comunist. Reprimarea comunista a dus la lipsa de morala sociala, in toate paturile societatii, implicit la exacerbarea celor mai primitive calitati umane, ceeace s-a vazut nu numai dupa migrare, dar si inainte, in tara, in anii de dupa 1990
Vladimir Florin Niculescu, publicist
29.09.2009 Augsburg, Germania
|
|
|
|
