Acest articol are
26 comentarii.
1. criza 40 ani
adăugat de Emil la data de 10 martie 2009 20:55:17
Foarte interesant articolul, pesemne ca acea criza ce apare undeva la vreo 40 de ani apare "deîndată ce (și tocmai pentru că) ți-ai îndeplinit toate obiectivele". E o criza existentiala, mascata intr-o criza a testosteronului.
2. articol "sensul vietii"
adăugat de doinitza la data de 11 martie 2009 15:48:15
E dificil sa fii independent in gandire, dovada sunt comentariile la articol.
Cioran avea dreptate. Exista doua probleme: cum te raportezi la tine insuti (armonie sau contradictie) si cum te raportezi la lumea inconjuratoare (idem). Daca nu e determinata cultural - religios, reflectia la sensul vietii apare dupa depasirea unor faze si/sau obstacole. Pana la ai gasi un sens, viata este un miracol efemer de care nu ne bucuram pe deplin, o muzica fara partitura pe care nu o ascultam cu atentia cuvenita. Sa nu ne lasam pre-ambalati de statistica !
3. Bastonul zen
adăugat de Rareș la data de 11 martie 2009 14:33:23
Sunt de acord cu ceea ce spuneți. Totuși, nu cred că trebuie să dăm înapoi în fața unei propoziții asertotice cum este, de exemplu, cea care afirmă că sensul vieții este Dumnezeu. Acestea pot fi primite nu atât ca sentințe, ci, mai degrabă, ca semințe care vor rodi într-un mod personal, în funcție de unicitatea fiecăruia. Totul depinde de cât de vie este inteligența receptorului, inteligență despre care nu cred că e sigur că va fi trezită în absența unor afirmații categorice, după cum nu e sigur că va fi ucisă de prezența acestora. Poate că, la început, până să pornești pe un drum, chiar este nevoie de astfel de repere, pe care ulterior le poți părăsi, mai precis, le poți înțelege din "interior".
4. sens
adăugat de yani la data de 11 martie 2009 14:03:39
Din cele doua comentarii rezulta ca sensul vietii ar fi "criza" : existentiala, testestoriala, gerontoniala(sic!), etc, etc;
poate, nu stiu, ma mai gandesc.
5. of,
adăugat de camionagiu la data de 11 martie 2009 11:29:11
cel mai adesea e taman invers decat
"E o criza existentiala, mascata intr-o criza a testosteronului."
6. Care dezbatere, care sens ?
adăugat de Costin la data de 12 martie 2009 22:58:44
Va referiti mai sus la "dezbaterea despre sensul vietii". Care dezbatere, si care sens, vin eu sa va intreb ?
Cearta filosofilor, asupra unei intrebari care nu se stie daca ea insasi "are sens", in sensul de a fi bine pusa, consistenta cu regulile limbajului si avand o oaresicare substanta reala.
Altfel, multi filosofi s-au incurcat "dezbatand vorbe", plecand de la premiza gresita ca daca pui doua vorbe alaturi si ele par ca exprima ceva, atunci automat asa si este.
In rest, prea multe asertii fara suport dintre care unele demonstrabil false.
"Dacă, prin absurd, un geniu, un sfînt sau un zeu ar face o afirmație generală cu privire la sensul vieții (o propoziție asertotică, univocă, de tipul „Sensul vieții este X“), ceea ce ar urma ar fi moartea termică a sufletelor."
Asta dovedeste doar lipsa de imaginatie a filosofului care si-l inchipuie pe X. Miliarde de crestini au primit raspuns la chestia cu sensul vietii, fara ca vietile lor sa semene una cu alta, sau sa mearga dupa retetare. Desigur ca o formulare X poate fi facuta in asa fel incat sa se multiplice in functie de individualitatea receptorului, fara a-si pierde din generalitate si fara a fi atat de generala incat sa fie lipsita de substanta.
De exemplu, Johann Sebastian Bach s-a exprimat ca "telul si singura finalitate a muzicii nu poate fi alta decat marirea lui Dumnezeu si restaurarea spiritului uman." Bach a dat astfel "sensul" creatiei artistice in general, definitia este plina de substanta (daca nu credeti incercati sa ascultati Bach cu prima ocazie), si in acelasi timp muzica ce urmeaza acest program nu e cu nici un chip "dupa retetar". Nici macar in creatia lui Bach nu poate fi invinuita ca repeta aceeasi reteta, fiind mult mai mai diversa si mai bogata decat, spre exemplu, toata muzica impresionista.
La fel un crestin poate lua, dupa Evanghelie, ca "sensul vietii" (in sensul aluzionat de articolasul in cauza, nu ca ar fi foarte intelept pentru un crestin sa isi asume cuvintele astea doua drept ceva cu care merita sa-ti pierzi vremea) trebuie sa fie iubirea si glorificarea lui Dumnezeu prin slujirea aproapelui. Bach si-a slujit asta intrun fel, Maica Tereza in alt fel, multi altii in multe alte feluri. Au avut toti acelasi sens al vietii fara sa cada in "moartea termica a sufletului", si fara sa traiasca dupa retetar.
Acu vin eu si va intreb, indiferent de cat vreti dumneavoastra sa staruiti in cautarea ochelarilor cei de pe nas - adica indiferent daca acesta este scopul "identificat" sau "cautat si gasit" al vietii dumneavoastra. Cum credeti ca va slujiti aproapele din postura de reper cultural al unui spatiu public cu o oaresicare revereneta pentru "elite, daca introduceti confuzii si nu prea sunteti de mare ajutor cu exercitiile astea filosoficesti.
Va invit sa raspundeti la intrebare, indiferent daca are sau nu legatura cu asa zisul "sens al vietii" pe care-l cautati.
P.S. "sens de viata colectiv" nu v-a zgariat nitelus urechile ?
7. @ doinitza
adăugat de Rareș la data de 12 martie 2009 22:39:43
Punct nevralgic, doinitza? Poate chiar mai multe... Oricum, nu cred că analgezicul e independența. De fapt, se pare că și tu ai nostalgia supunerii, căci vorbești foarte frumos despre ascultare - mă refer la "muzica fără partitură".
Îți mulțumesc că mi-ai des-cifrat sensul vieții efemere, deci îți mulțumesc mai mult pentru... nimic. Însă nu era nevoie. Problema era legată de posibilitățile de independență, fie și în planul gândirii, ale unui ceva efemer. Să nu cumva să fie vorba despre ceea ce se înțelege azi prin "a fi tu însuți". Într-atât s-au sfarogit cuvinte precum "libertate", "independență", "nonconformism" (de fapt, aproape totul se reduce la un soi de "customize your firefox", restul fiind... nevralgii tratate cu... rinocerită), încât mai dulce mi-ar suna elogiul "obedienței".
Cred că singura alegere pe care o putem face este între o dependență bună și una rea. Acum, drept ar fi să spun că principiul de care cu adevărat depindem e și liber și ne-efemer, și tot așa ne vrea și pe noi; dar până să zburdăm pe câmpia libertății, sau să culegem păpădii pe cea a iubirii, trebuie să trecem prin câmpul minat al lui Marte, ori să ne zdrelim genunchii pe muntele Legii. Și vine ceasul unei cumplite deznădejdi și neputințe, când, dacă nu găsești în tine resurse de supunere necondiționată și de credință oarbă, ei, atunci, nu vei face decât să rămâi... tu însuți, tânăr, neliniștit și "neambalat".
În privința statisticii, eu zic s-o lăsăm așa cum și este, adică moartă.
P.S. Te-am băgat în seamă cu plăcere. De ce glumești cu lucruri atât de serioase?
8. asteptari
adăugat de anonim la data de 12 martie 2009 19:44:01
Da, cam asta se asteapta de la dumneavoastra, domnule Plesu. - teme filosofice, nu indreptarea privirii asupra cotidianului romanesc. E punctul de plecare spre o carte cum cultura romana nu a avut? si, totusi, una care ar avea glas si in cultura europeana.
9. @depinde / @ rares /...sensul...
adăugat de doinitza la data de 12 martie 2009 15:38:38
1 - apreciez comentariul "depinde" postat de Secarica (sau Cristi) referitor la sistemul de referinta.
2 - multumesc Rares ca mi-ai acordat atentie!
Nu stiu ce punct nevralgic am atins, dar referirea la statistica nu era ad-litteram ci un mod de a sublinia dreptul la independenta al fiecaruia.
- viata este "efemera", adica foarte scurta si expusa hazardului, indiferent daca e simtita ca un miracol sau o corvoada
- "noi cei de la statistica" ? sa fie o confuzie ?! Sunt nedumerita de reactia lui Rares.
10. @doinitza
adăugat de Rareș la data de 12 martie 2009 11:39:13
Ținem - noi, cei de la Statistică - să o felicităm pe doinitza, pentru elanul vital efemer cu care ne-a oferit un pizzicato de jale și independență , așa fără nicio partitură.
Mai ținem, pentru a nu muri pre-ambalați, să ni se lămurească dacă, "până la găsi un sens", viața are ca sens, de tranziție, normal, mujdeiul... Precum și dacă "viața este un miracol efemer" în sensul zicalei "nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase"...
În fine, dorim să ne mai mirăm (de formă, așa ca... statisticienii) de faptul, și mai miraculos, că un miracol efemer poate fi și un miracol independent. Sau, aici se ajunge dacă îl pre(post?)ambalăm în gândire?
11. articolul "sensul..."
adăugat de victor L la data de 12 martie 2009 09:47:33
Frumos scris; cel mai mult mi-a placut paragraful 3 si 7.
12. depinde
adăugat de Secărică la data de 12 martie 2009 07:38:16
„Nu există sens de viață colectiv” ? Depinde. Un asteroid luat individual poate avea sau nu un sens, iar acesta poate fi diferit de al unui alt asteroid luat individual. Totuși, per ansamblu centura de asteroizi ar putea avea un sens colectiv din perspectiva galaxiei, eventual chiar alt sens din cea a univerului.
Cristi
13. In sfirsit...
adăugat de R.A.Muresan la data de 13 martie 2009 14:26:02
...putem vorbi si la Dilema de dialog. La rindu-mi regret ca asta se intimpla atit de tirziu dar ma bucur totusi ca se intimpla. Fiindca e o ironie semnificativa faptul ca am inceput sa dialogam autentic postind in subsolurile articolelor cotidienelor si nu in ceea ce ar fi trebuit sa fie forumurile revistelor culturale care-si fac totusi un titlu de glorie din promovarea dialogului, diferentei, diversitatii, tolerantei. Daca societatea civila romaneasca se afla astazi unde se afla, e si din acest motiv.
14. @Rares
adăugat de doinitza la data de 13 martie 2009 11:07:33
- "...nostalgia supunerii" si "elogiul obedientei" le consider licente poetice pentru "respectarea unui sistem de valori/ ceva/ cineva / care a generat armonie, a inspirat si motivat catre depasirea "sfarogelii" si redarea continutului unor concepte devenite "buzz-words", "bogus",butaforie, fitze, etc.
- da, sunt de acord cu alegerea unei bune dependente / influente ; mai bine decit o subreda independenta.
- am haladuit / genunchii mi i-am zdrelit / dar glumind nu zabovesc si drumul eu m-il urmez(traducere aproximativa pentru "i did it my way" - frank sinatra nu se va supara)
weekend placut, Rares !
15. fara subiect in general
adăugat de alu_poldy la data de 13 martie 2009 05:28:04
Fara legatura cu subiectul, vorbesc si eu putin, ca sa ma aflu in treaba si sa-mi dau un sens vreo cinci minute.
Ma bucur ca in sfarsit si revista dilema (prea veche) are un colt unde si cititorul neautorizat poate sa spuna si el: da domle, combate bine sau: nu domle eu personal sunt impotriva acestor texte pe care nici macar nu le pricep prea bine.
Intr-un cuvant - felicitari pentru daschidere desi cam tarziu pentru o revista atat de moderna!
16. Comentarii pe puncte (2)
adăugat de R.A.Muresan la data de 14 martie 2009 15:42:34
(continuare)
4. Si totusi. Putem intui uneori faptul ca, daca am trai ca unii dintre semenii nostri, viata noastra si-ar pierde sensul, fie el si acela firav pe care-l intrezarim la un moment dat. Sigur ca intr-un fel, viata fiecarui om are un sens.
5. Probabil ca asa este. Dar e probabil la fel de adevarat si ca unii oameni au contribuit la ceea ce in viata noastra pare sa aiba un sens, daca nu chiar la gasirea sensului vietii noastre. Ne sprijinim tot timpul pe umerii unor oameni care-au existat inaintea noastra iar lucrul asta da si el un sens existentei noastre.
6. Nu-i cam tirziu totusi ca intrebarea privitoare la sensul vietii sa apara in toata nuditatea ei abia dupa infaptuirea programului? Pe de alta parte, dupa ce omul si-a infaptuit, sa spunem, programul, el apare deja obisnuit cu punerea problemelor de acest fel si poate fi, daca nu plictisit, cel putin rutinat. Pare natural ca stupoarea dar probabil si prospetimea ce insotesc intrebarea sa apara in tinerete: drept e ca, nici stupoarea, si nici prospetimea nu maresc sansele decelarii unui sens. Nu afirm ca programul e totuna cu sensul, dar probabil ca mai natural ar fi ca acestea sa se intrepatrunda: nu-mi pot urma programul daca nu intrevad un sens, dupa cum nu pot cauta/vedea un sens daca n-am nici un program, fie el si unul pe termen scurt sau unul pe termen lung, dar provizoriu.
In definitiv, ma intreb daca dupa infaptuirea programului motivatia de a gasi raspunsuri, adica de a pune intrebari bune ramine intacta, sau macar semnificativa. Caci daca nu, atunci nuditatea nu mai are nici macar darul de a impresiona, necum sa mai induca stupoare.
7. Ei, aici e-aici. Daca si eu cred ca intrebarea referitoare la sensul vietii nu are decit de cistigat de pe urma intirzierii raspunsului, mai cred si ca, in mod paradoxal, nu sint putini oamenii remarcabili care, in pofida a ceea ce sustin, se pripesc. De pilda, de ce raportindu-ne la divinitate simtim nevoia de timpuriu sa facem o alegere? Si de ce cautam nuante acolo unde ele nu exista, de pilda atunci cind vorbim despre adevar si minciuna? -- apropo, unii cauta calea de mijloc chiar acolo, intre adevar si minciuna.
Hotarit lucru: un cautator autentic trebuie sa fie foarte rezistent la frustrare, incertitudine, complexitate.
17. Sensul vietii
adăugat de Un oarecare la data de 14 martie 2009 14:09:00
Sensul vietii? Care viata? Ce este viata?
Sintem doar pulbere de stele, materie care s-a asamblat temporar si intimplator intr-un organism viu si care va continua sa se transforme si reorganizeze mereu, in forme de neimaginat, atita timp cit ii va fi dat acestui univers sa existe.
18. Comentarii pe puncte (2)
adăugat de R.A.Muresan la data de 14 martie 2009 11:03:54
(continuare)
4. Si totusi. Putem intui uneori faptul ca, daca am trai ca unii dintre semenii nostri, viata noastra si-ar pierde sensul, fie el si acela firav pe care-l intrezarim la un moment dat. Sigur ca intr-un fel, viata fiecarui om are un sens.
5. Probabil ca asa este. Dar e probabil la fel de adevarat si ca unii oameni au contribuit la ceea ce in viata noastra pare sa aiba un sens, daca nu chiar la gasirea sensului vietii noastre. Ne sprijinim tot timpul pe umerii unor oameni care-au existat inaintea noastra iar lucrul asta da si el un sens existentei noastre.
6. Nu-i cam tirziu totusi ca intrebarea privitoare la sensul vietii sa apara in toata nuditatea ei abia dupa infaptuirea programului? Pe de alta parte, dupa ce omul si-a infaptuit, sa spunem, programul, el apare deja obisnuit cu punerea problemelor de acest fel si poate fi, daca nu plictisit, cel putin rutinat. Pare natural ca stupoarea dar probabil si prospetimea ce insotesc intrebarea sa apara in tinerete: drept e ca, nici stupoarea, si nici prospetimea nu maresc sansele decelarii unui sens. Nu afirm ca programul e totuna cu sensul, dar probabil ca mai natural ar fi ca acestea sa se intrepatrunda: nu-mi pot urma programul daca nu intrevad un sens, dupa cum nu pot cauta/vedea un sens daca n-am nici un program, fie el si unul pe termen scurt sau unul pe termen lung, dar provizoriu.
In definitiv, ma intreb daca dupa infaptuirea programului motivatia de a gasi raspunsuri, adica de a pune intrebari bune ramine intacta, sau macar semnificativa. Caci daca nu, atunci nuditatea nu mai are nici macar darul de a impresiona, necum sa mai induca stupoare.
7. Ei, aici e-aici. Daca si eu cred ca intrebarea referitoare la sensul vietii nu are decit de cistigat de pe urma intirzierii raspunsului, mai cred si ca, in mod paradoxal, nu sint putini oamenii remarcabili care, in pofida a ceea ce sustin, se pripesc. De pilda, de ce raportindu-ne la divinitate simtim nevoia de timpuriu sa facem o alegere? Si de ce cautam nuante acolo unde ele nu exista, de pilda atunci cind vorbim despre adevar si minciuna? -- apropo, unii cauta calea de mijloc chiar acolo, intre adevar si minciuna.
Hotarit lucru: un cautator autentic trebuie sa fie foarte rezistent la frustrare, incertitudine, complexitate.
19. Comentarii pe puncte (1)
adăugat de R.A.Muresan la data de 14 martie 2009 11:01:15
Astazi se implinesc 130 de ani de la nasterea lui Albert Einstein.
Putem incepe de departe, anume de la ce nu este, nu poate sau n-ar trebui sa constituie sensul vietii.
Albert Einstein -- Mi s-a parut intotdeauna lipsit de sens, dintr-un punct de vedere obiectiv, sa ne intrebam asupra semnificatiei si telului propriei existente, ca si a existentei fiintelor in general. Si totusi, fiecare om are anumite idealuri care ii orienteaza straduinta si judecata. In acest sens placerea si fericirea nu mi-au aparut niciodata ca scopuri in sine (numesc aceasta baza etica idealul turmei de porci). Idealurile care m-au calauzit si mi-au dat curajul de a infrunta greutatile vietii au fost binele, frumosul si adevarul. Fara sentimentul acordului cu cei care gindesc la fel, fara indeletnicirea cu ceea ce este obiectiv, cu ceea ce ramine intotdeauna de neatins pe tarimul artei si al cercetarii stiintifice viata mi s-ar parea goala. Telurile banale ale
straduintelor omenesti, proprietate, succes exterior, lux mi s-au parut din tinerete demne de dispret.
1. Lui Einstein i se parea lipsit de sens sa se intrebe asupra semnificatiei si telurilor propriei existente: evident, intrebarea privitoare la sens era departe de a-i fi straina. Spuneti: a reflecta asupra sensului vietii poate fi, in sine, un sens in viata. Cred ca aici apare o "frictiune" cu ceea ce s-a afirmat la punctul al-2 lea, anume cu faptul ca daca "intrebarea devine inflationara, viata devine o subspecie a stuporii": ceea ce ar insemna ca frizam stupoarea nu doar atunci cind intrebarea cu privire la sensul vietii ar deveni singurul continut de viata, ci chiar si atunci cind preocuparea cu pricina devine dominanta/centrala, fiindca nu cred ca problematizarea poate da sens unei vieti fara a deveni dominanta.
2. Probabil ca asa stau lucrurile, insa stupoarea insoteste de obicei o aparitie sau poate o afirmatie exorbitanta si de regula nu e de durata. De pilda: "nici viata mea si nici a celorlalti nu are nici un sens". Cit poate dura in acest caz stupoarea?
3. Daca un geniu, sfint sau zeu ar face o afirmatie cu privire la sensul vietii (o propozitie de tipul "Sensul vietii NU este X, Y, Z."), ceea ce ar urma ar fi o inviorare a spiritelor/sufletelor. Fara a se ajunge la retetar sau directiva s-ar mai clarifica lucrurile. Incit, cu totii ar trebui sa cautam mai departe cu ceva mai mult folos decit inainte. De pilda: "Nu exista sens de viata colectiv".
20. 3.
adăugat de vlad la data de 14 martie 2009 07:28:27
Punctul 3 imi deschide pofta de contra-argument. Daca un zeu sau un geniu ar afirma cu autoritate un sens al vietii, stiu sigur ca NU am porni cu totii catre "sensul comun". Dovada sunt nenumaratii zei si genii care au afirmat cate un sens in istoria omenirii, si de fiecare data turma s-a impartit in "pro" si "contra".
Sa fi fost asa pentru ca nu exista un sens al vietii comun? E tentant , si parca ma unge la suflet. Dar suntem atat de exersati in a fi "pro" sau "contra", iar la sensul vietii ne gandim atat de rar, incat ma bate gandul ca as refuza sa cred ca sensul vietii e X numai pt ca geniul cu pricina era gras, scund si de la tara.
Si in definitiv, nu tin sa fiu unic, m-as multumi si cu un sens al vietii comun. Imi vine sa cred ca sensurile diferitelor vieti sunt la fel de similare ca nasterile (sau mortile): vazute de aproape sunt experiente unice, de la ceva distanta par identice.
21. Good one
adăugat de Trent la data de 17 martie 2009 19:13:57
"E preferabil să trăiești îndelung, sub febrilitatea întrebării, decît sub geometria plată a unui răspuns pripit."
Good one!
22. e și nu e, ca să fie
adăugat de mihai rogobete la data de 17 martie 2009 06:48:11
Dacă aceasta vă e intuiția - partiția Hepdomadară a istoriei și destinului - dle.Andrei Pleșu, m-ați tușat. (Clară aluzia majusculei?) Sensul vârstei "luni" ,individual, poate fi stabilit numai post-factum; cel al "duminicii", numai colectiv. Dacă duminica e ramolită, nici al celei de vineri.Dacă vârsta "vineri" nu are sens,este incapabilă să-l stabilească pe al celei de joi.Ș.A.M.D. Dacă totuși vața are un sens, rămâne cel intrinsec,imanent - cel tautologic: trebuie să trăim pentru a fi și mai vii!
23. Pacat
adăugat de gogu la data de 26 martie 2009 13:10:40
vreau sa zic si eu ceva si ma chinui sa-mi civilizez cuvintele, pentru ca de "intelectuali" care emit materiale de-astea fara substanta sunt satul. mie mi se pare ca articolul e o bataie de joc, daca ai fost fraier sa te apuci sa-l citesti, na ca te-am facut sa pierzi timpul! cel putin 1/4 din comentarii au mai multe motive sa existe decat articolul, preferatul meu e #6
24. Pacat
adăugat de gogu la data de 26 martie 2009 12:17:55
vreau sa zic si eu ceva si ma chinui sa-mi civilizez cuvintele, pentru ca de "intelectuali" care emit materiale de-astea fara substanta sunt satul. mie mi se pare ca articolul e o bataie de joc, daca ai fost fraier sa te apuci sa-l citesti, na ca te-am facut sa pierzi timpul! cel putin 1/4 din comentarii au mai multe motive sa existe decat articolul, preferatul meu e #6
25. comentariu
adăugat de lukian coman la data de 18 mai 2009 17:40:56
accesati: http://mitcadumitru.blogspot.com/ si vedeti care este sensul vietii!
26. sensul vietii
adăugat de lavi la data de 24 mai 2009 09:11:28
va suna a copilarie, a prostie chiar, a subtirime a gindirii sau a simplificare exagerata, dar am si eu o intrebare: care ar fi sensul vietii, daca nu a deveni un om mai bun? stiu ca "bun" e o notiune relativa, stiu ca pot exista o multime de contraargumente la scurta mea intrebare, dar as prefera un raspuns care sa nu inceapa cu o negatie
