| |
 TEMA SĂPTĂMÎNII |
|
Adina ROSSETTI
Vîrsta revoluțiilor ratate
Un caz emblematic
Acum doi ani – era în aprilie, înainte de Paște – o știre a zguduit pentru cîteva zile presa și lumea virtuală. O tînără de aproape 30 de ani, angajată a unei companii financiare multinaționale, a fost găsită moartă în casă de către șeful ei, într-o sîmbătă dimineața, cu două dosare de audit în brațe, după o perioadă de muncă intensă la serviciu. Tînăra se numea Raluca Stroescu și este posibil, dacă aveți în jur de 30 de ani, ca numele ei să vă fie cunoscut.
Deși rapoartele medicilor au vorbit despre cauze explicabile științific, precum slăbire accentuată și fibroză miocardică, verdictul sugerat de presă a fost repede preluat și însușit de opinia publică: nu încăpea nici o îndoială, fata a murit de prea multă muncă. Din cauza stresului, a serilor tîrzii și a week-end-urilor petrecute la birou, lucrînd pentru mult așteptata promovare, a dead-line-urilor imposibile. Despre stres se mai vorbise pînă atunci de nenumărate ori: în fiecare companie, în pauza de țigară; la berea de după orele de birou; la aniversările cu tort mîncat în farfurii de plastic deasupra tastaturii; la coadă la supermarket și duminica în familie, toată această generație învîrtindu-se în jurul vîrstei de 30 de ani și a mediului corporatist vorbește despre stres, oboseală, lipsa timpului și uneori, dacă discuțiile continuă după miezul nopții în jurul unei sticle de vin, despre lipsa de sens a vieții. Dar că toate astea ar putea provoca moartea cuiva, nimănui nu-i trecuse prin cap pînă atunci. Raluca Stroescu a devenit deodată un simbol și moartea ei – „un caz“ emblematic pentru o întreagă generație care s-a identificat cu ea. Au circulat e-mailuri, s-au tras „semnale de alarmă“, forumurile ziarelor și blogurile s-au umplut de comentarii în care alți tineri, aflați în jurul aceleiași complicate vîrste de 30 de ani, își povesteau experiențele similare. Vorbeau despre „sistem“, despre „programul infernal de lucru“, despre „spălare pe creier“, despre dorințele false pe care societatea de consum le-a țesut în jurul nostru, despre pierderea iluziilor. Cîteva zile a părut că se pune la cale o revoluție; nu ar fi mirat pe nimeni dacă oamenii ăștia, atît de înflăcărați pe Internet, ar fi hotărît brusc să-și dea a doua zi demisia de la companiile unde lucrau și să meargă să se plimbe în parc, pur și simplu. Dar nu s-a întîmplat nimic din toate astea…
Ce faci cînd mai ai doar cinci ani de tinerețe?
La 30 de ani, începi să te gîndești – pentru prima dată cu luciditate – la drumul pe care ai apucat-o. E vîrsta la care te lovește brusc revelația că nebuloasa aia plină de promisiuni și incertitudini numită „viitor“ (din care, la 20 de ani, nu reușeai să deslușești mare lucru) e deja prezentă. Îți dai seama că, tot așteptînd plin de nerăbdare să înceapă piesa de teatru, ești deja pe scenă, în actul II, dar nu-ți știi prea bine replicile. Ai vrea să-l cunoști pe tipul care a scris piesa asta și să-i pui cîteva întrebări, să-i explici că ți-a greșit rolul, că e o eroare pe undeva, nu voiai să fii o denumire complicată pe o carte de vizită, voiai să faci un copil, nu ții morțiș să concepi reclame pentru detergenți, ci mai degrabă să salvezi ultimele balene albastre, nu trebuia să vinzi asigurări, ci să pictezi globuri de Crăciun.
Ai dat la o facultate ca să ai o diplomă, părinții ți-au tot repetat că viața e grea, economia de piață e dură, că trebuie să-ți faci un viitor, că un apartament costă mult și că acum nimeni nu te mai ajută, ai citit reviste glossy și reviste de business, unde doamne și domni îmbrăcați în costume impecabile explicau că, deși muncesc mult, au totuși timp și pentru familie (ai vrea să le dai un SMS și să-i întrebi cum de ziua lor are mai mult de 24 de ore), în fine, pînă acum nu ai avut prea mult timp de gîndire pentru că ai fost ocupat, au trecut cîțiva ani cu masterul, la început ai fost assistant, apoi executive, acum ești manager sau chiar director (altfel, totul ar fi fost în zadar), dar iată că vine momentul ăla în care rămîi singur pe scenă (la 30 de ani e vîrsta bilanțurilor), trebuie să ții un monolog și, invariabil, începi să te plîngi: de ce nu mai sînt petreceri ca-n tinerețe, de ce nu discutăm decît despre rate și mașini sau pamperși și grădinițe, de ce n-am mai fost la mare de 1 Mai, de ce nimeni nu mai are timp, de ce vorbim cu prietenii doar pe e-mail sau Facebook?
Timpul, după cum știm, nu mai poate fi dat înapoi, iar sociologii spun că la 35 de ani tinerețea se termină oficial, mai ai deci cinci ani în care trebuie să recuperezi, celebra criză de 50 de ani s-a mutat mai devreme pentru că totul se întîmplă pe fast forward în zilele noastre. Așadar, acum trebuie să găsești rapid ceva care să dea sens (opțiuni: îți faci blog, îți dai demisia de la slujbă, îți părăsești jumătatea oficială, pentru că ți-ai găsit sufletul-pereche pe Internet, pleci într-o călătorie exotică în Etiopia sau în Republica Dominicană, devii ecologist, dai admitere la Arte sau la Regie sau chiar la Silvicultură, te apuci de afacerea ta, faci un copil și stai acasă doi ani în concediu de maternitate, te înscrii într-un ONG care militează pentru drepturile animalelor, te angajezi fotograf pe un vas de croazieră pentru că vrei să vezi lumea, începi să citești Biblia, mergi la psiholog, te apuci de grădinărit sau de cursuri de improvizație, scrii un articol în Dilema veche despre cum te simți la 30 de ani). Sau, desigur, te trezești din vis, te îmbraci în costum și pornești către birou, înfrunți traficul ascultînd muzică la iPod, mănînci la prînz, deasupra tastaturii, o salată fără prea mult gust (comandată online), ieși în pauza de țigară și te plîngi de stres, de oboseală și de lipsa de sens a vieții la 30 de ani. După idealismul de la 20, în care vrei să muți munții și să schimbi lumea, vîrsta de 30 e plină de dileme și contradicții, de paradoxuri care nu te lasă să dormi noaptea: urăști efectele consumerismului, dar jobul îți cere să creezi o nouă strategie de marketing pentru un produs de larg consum; ești convins că familia e pe primul loc, dar continui să vii de la birou în miez de noapte și îți butonezi blackberry-ul în timp ce ieși cu bebelușul în parc. Ești un copil prins în capcana unei vieți de adult (desigur, dacă nu cumva te afli în Top 300 „Cei mai tineri oameni de afaceri români“).
Generația X, dar cu întîrziere
Atunci cînd, în 1991, americanul Douglas Coupland scria romanul Generația X, noi eram ocupați să descoperim capitalismul la care visaserăm, pe cînd stăteam la coadă pentru ulei pe cartelă. În mai puțin de optsprezece ani, am recuperat diferența: poveștile lui Coupland despre tinerii care refuză înregimentarea în sistem (fenomen ce mai tîrziu a devenit cunoscut sub denumirea de downshifting) au devenit cult (& cool) și la noi. Nu au fost însă cazuri în care vreun tînăr din România să renunțe la jobul super-bine-plătit și să se mute într-o rulotă, așa cum fac personajele din carte. Probabil asta ține de diferența dintre viață și literatură. Tot așa cum, după înflăcărarea virtuală de acum doi ani din jurul fetei-care-a-murit-de-prea-multă-muncă, oamenii s-au întors la joburi, la treburi și dead-line-uri, la ratele pe care le au de plătit, la stresul zilnic și la discuțiile terapeutice despre lipsa de sens a vieții, în jurul unei sticle de vin. Pe locul lăsat liber de Raluca Stroescu deja se dădea o bătălie pentru angajare între mai mulți candidați dornici să riște pentru a avea o carieră pînă la 30 de ani. Vîrsta la care unii, mai optimiști, sînt de părere că viața abia începe…
toate câmpurile sunt obligatorii
Acest articol are 1 comentarii.
1. Americanul Douglas Coupland...
adăugat de Pierre de Vara la data de 12 mai 2009 16:47:28
e canadian.
Ce-i drept, nascut intr-o baza militara din Germania...
Ce-i (iarasi) drept, a locuit citiva ani in California, locul unde se intimpla "Generation X", probabil pentru a face cartea mai digerabila globaliceste...
Altfel, cum ziceam, omul e canadian si foarte... constient de asta. Ce vreau sa zic cu asta?
Vezi "Souvenir of Canada" - o carte in doua volume in care descrie, poate mai bine ca oricine altcineva, etos-ul canadian, sau "Terry", o biografie inedita a legendei canadiene Terry Fox.
|
|
|
|
