| |
 LOCURI COMUNE |
|
Cristian GHINEA | atitudini mic-burgheze
Acești suedezi care ne conduc
E ceva frustrant în legătură cu suedezii. Cum dau de ei, cum îi invidiez. Suedezii sînt ca cei care aveau rude în Germania pe vremea lui Ceaușescu: ei mereu aveau jucării tari, mitraliere cu luminițe, ciocolată amăruie, gumă de mestecat, reviste cu femei dezbrăcate furate de la părinți. Pe scurt, erau insuportabili.
Cam așa sînt suedezii acum. Cînd am fost la Chișinău (de s-a nimerit cînd cu revoluția/lovitura de stat care oricum nu a mai avut loc), trebuia să cercetez donatorii internaționali pentru Republica Moldova. Cine erau cei mai cu moț în oraș? Suedezii. Nu doar că dau o mulțime de bani, dar îi mai folosesc și cu cap. Reușesc, în același timp, să lucreze bine și cu Guvernul moldovean, și cu contestatarii acestuia. Nu doar că se orientează spre proiecte utile, dar îi mai conving și pe alții (ca englezii) să bage bani în ideile lor. Singura satisfacție patetică este că agenția lor de dezvoltare internațională are o prescurtare urîtă în limba moldovenească – SIDA.
Cînd discutam cu o colegă ce am putea propune noi la CRPE pentru schimbarea finanțării învățămîntului din România, astfel încît banii să ajungă la părinți și aceștia să decidă mai degrabă decît birocrații din minister, ce argument îmi aduce? Așa fac suedezii, să propunem modelul suedez. Hait!
Cam cu aceste sentimente am pornit să scriu un raport pe care tocmai l-am lansat public, despre ce ar trebui să facă România în cele șase luni ale Președinției suedeze a UE („Răspunzînd provocării de a avea o voce în UE – România și Președinția suedeză a Uniunii“. E scris împreună cu colegii mei de la Centru și se găsește pe site, www.crpe.ro). Exasperant de normal, suedezii au pregătit impecabil preluarea cîrmei. Am citit un manual de comunicare special conceput de aproape 100 de pagini, de unde aflai, între altele, detalii despre fiecare minister al lor, cu departamentul care se ocupă de afaceri europene, persoana responsabilă și datele de contact. Și cam la fel cu fiecare instituție importantă. Ministrul lor pentru Afaceri Europene ține un blog special privind Președinția și tot face valuri cu declarații în presa europeană. Sloganul Președinției este „Taking on the challenge / Răspunzînd provocării“, de unde și titlul raportului nostru, o simplă pastișă de oameni invidioși.
Comentatorii răsuflă parcă ușurați: au venit suedezii, ăștia știu ce fac. E drept că vin după două președinții care au dat emoții. Francezii au provocat valuri, dar nu foarte multe rezultate. Sarkozy a fost energic, dar a și băgat lumea în sperieți: ceilalți europeni nu erau foarte siguri dacă să-l urmeze sau să le fie frică de el. Apoi au venit cehii. Nu că ar fi făcut greșeli mari, dar au reușit să dea impresia că nu sînt tocmai pregătiți. O schimbare de guvern la Praga în plin mandat european, senzația că e o țară prea mică pentru a conta, sentimentul de superioritate al multora din Vest față de unii din Est, fie ei și cehi. Toate au dus la evaluări negative: cehii nu s-au descurcat bine. Cu atît mai convenabil pentru suedezi. O țară suficient de mică cît să nu sperie restul Uniunii, suficient de mare cît să creeze alianțe, suficient de pragmatică cît să știe clar ce vrea. Și iar mă apucă invidia: toată lumea e convinsă că mandatul lor va fi unul de succes.
Iar sloganul nu e doar vorbă goală, suedezii chiar și-au propus multe. Vor să relanseze Strategia Lisabona, acel plan cvasi-eșuat de a face economia europeană cea mai competitivă și avansată din lume. Vor să obțină un acord european final înaintea conferinței mondiale asupra schimbărilor climatice de la Copenhaga (care ar trebui să înlocuiască celebrul Kyoto). Vor să treacă setul de directive ce ar urma să concretizeze Pactul European privind Migrația și Azilul, negociat de Președinția franceză. Vor să înceapă aplicarea Parteneriatului Estic, noua politică a UE privind șase țări din fostul spațiu sovietic, cărora le oferă mai mult decît bună vecinătate și mai puțin decît perspective de aderare.
Ne interesează aceste teme? Ar trebui. În legătură cu Parteneriatul Estic, România ar trebui să europenizeze relația sa cu Moldova, adică să-i convingem pe cei din UE că nu e un conflict bizar între două țări egal de imature, ci un conflict iscat de niște nevricoși care acuză Bucureștiul fără dovezi. Dar pînă atunci, ar trebui să ne decidem acasă ce vrem exact cu Moldova: mai sîntem avocatul aderării acestei țări la UE? În ce condiții? După ce ne hotărîm, Parteneriatul Estic este un instrument în care putem prinde o relație bilaterală care altfel ne dă imense bătăi de cap. În ce privește schimbările climatice, România este oarecum tipică pentru țările din Est: nu prea convinsă că ar trebui să facă și ea eforturi pentru reducerea emisiilor poluante, adică ideea e bună, dar pe banii altora. Est-europenii par a vrea să fie un fel de chinezi locali: să facă cei bogați eforturi, noi să mai poluăm o vreme pînă ne dezvoltăm. Deja UE a convenit pe niște ținte de reducere a emisiilor, care ne vor lovi, deși nu prea avem încă habar cum exact.
Suedezii, ecologiști cum îi știm, vor să facă aceste standarde chiar mai dure. Marșăm sau îi sabotăm? Aceasta e întrebarea. În ce privește Pactul European pentru Migrație, sîntem în situația ușor bizară că vom participa la niște dezbateri finuțe despre cum ar trebui Europa să-i trateze pe migranții din Africa și Afganistan, dar avem încă restricții pentru muncitorii români în anumite state membre, mai ales cele mari (nu și în Suedia, care a ridicat printre primele restricțiile).
Revenind la acești suedezi care ne conduc, am citit în aceste zile cîteva articole despre Suedia care încercau să explice eficiența maniacală a acestor oameni. Pacea care durează acolo de 200 de ani, luteranismul care a lăsat urme într-o țară altfel aproape complet laicizată, lipsa claselor sociale într-o țară prea mare și prea sălbatică pentru a fi suportat exploatare. Poate cîte ceva din toate. Dar, mă gîndesc așa, din perspectiva unui invidios irecuperabil, nu o fi și un fel de obișnuință a epatării? Suedezii ăștia invidiați de restul lumii poate s-au obișnuit cu această condiție: știu că lumea așteaptă multe de la ei și că trebuie să ne ia fața mereu, au devenit dependenți de asta. Nu e o explicație foarte științifică și nici nu ar putea fi probată. Dar dacă nu mai pot să fie altfel? O exista în Suedia o vorbă de genul „ca la noi la nimenea!“, dar cu sens taman invers decît în România?
toate câmpurile sunt obligatorii
Acest articol are 2 comentarii.
1. liberalism is a mental disorder
adăugat de dan l. la data de 24 iulie 2009 20:50:36
cazusi pe spate in fata unor tarani imbogatiti. se vede ca nu cunosti scandinavia. nici vestul, nici macar asa, aproximativ. insa scrii. ca doar ti-ai insusit, se vede bine din text, timpeniile la moda "dezbatute" in cafenelele socialismului european sinucigas. ah, si pretinsa voastra superioritate morala, a intelectualilor subtiri de stinga! exista unii americani, mai ales prin anumite campusuri universitare elitiste, care de zeci de ani plimba cite un "free tibet" bumper sticker, multumiti ca ei si-au facut datoria in chestie. daca ii intrebi ce parere au de ideea ca armata us sa elibereze tibetul, iti raspund: war is not the answer. cam asta inseamna stinga.
ps. care schimbari climatice? mai precis, de cind anume se intimpla astfel de grozavenii pe planeta? :-)
2. Suedia o tara NORMAL
adăugat de Mihaela la data de 24 iulie 2009 12:34:56
Am avut ocazia sa stau cateva luni in Suedia si ceea ce am invata despre mentaitatea de acolo contrazice un pic mesajul articolui.<br /><br />
Suedezi nu \"vor sa ne ia fata\", putin le pasa; nu sunt competitivi, din contra principiul promovat este colaborarea intre egali. Se conduc dupa reguli de bun simt, nu vor sa impresioneze ci doar sa faca ceea ce se cuvine.<br /><br />
Da, restul lumi are mult de invatat de la ei. Dar daca pornim prin a-i invidia cred ca pornim cu stangul.
|
|
|
|
