Dilema veche
Nume: E-mail:
   
   
 
 
MASS COMEDIA

Marius CHIVU
Versus Michael Jackson

„Starul înregistrărilor, al radio-ului și al videoclipurilor. Un om care a salvat singur industria muzicală. Un compozitor care a stabilit ritmul unei decade. Un dansator cu cele mai chic mișcări din cartier. Un cîntăreț care a depășit toate barierele gustului, ale stilului și chiar ale culorii.“ (Time Magazine)

Nu, acesta nu este încă un text despre moartea lui Michael Jackson. Este însă o reacție la două articole despre moartea lui, două articole siderante prin felul în care ignoranța merge mînă în mînă cu mistificările, prin superficialitatea muzicală placată pe tonul moralizator cu accente de diatribă provincială pseudo-metafizică împotriva culturii pop și a valorilor occidentale, două articole scrise nervos și grosolan, impertinente prin disprețul afișat față de un artist popular, la acea vreme încă neînhumat, față de milioanele de admiratori în doliu și, mai ales, ridicol prin felul în care declamă, cu o vehemență demnă de un scop mai înalt, mediocritatea lui MJ în ciuda opiniei la unison a specialiștilor. Cele două articole publicate, ambele, pe 30 iunie, aparțin lui Mihail Neamțu („Declinul apusean la moartea unui idol“ pe site-ul HotNews.ro) și lui Traian Ungureanu („When The Music’s Over“, pe blogul personal).

Insensibil la moartea unui om și iritat de sensibilitatea celorlalți, Mihail Neamțu se arată foarte îngrijorat de starea unei lumi occidentale în care niște milioane de oameni s-au găsit să „bocească“ un artist cu „inteligență de sugar“, un „pervers“, un „consumator avid de pornografie“ care-și atinge „frecvent cu mîna organele genitale“, tată „debil, ridicol și pre-senil“, „trist ca o paiață“ etc. Presa tabloidă își găsește, nesperat, în ortodoxistul Mihail Neamțu nu doar un cititor frecvent care reține și reproduce tot felul de informații dubioase, dar și un maestru ce frizează rasismul atunci cînd face pe psihanalistul de tarabă afirmînd că „împărțind același closet“ cu un cimpanzeu, „depigmentatul“ artist „descoperea o frățietate peste milenii.“

Nu se știe exact cît de bizar a fost MJ, cert e că oamenii l-au vrut bizar cu tot dinadinsul. Fiecare e liber să compileze propriul portret din tot ce s-a scris despre MJ, un artist cu totul și cu totul neobișnuit în jurul căruia fantezia (mediatică) a fost cu mult mai puternică decît adevărul (biografic), numai că Mihail Neamțu nu are nici o apetență pentru fenomenul pop, îl comentează și îl judecă după criterii nepotrivite. Despre stilul lui de dans, un mix original între elemente de balet și de breakdance culese de pe stradă care au impus un nou limbaj corporal (stil care îi fascinase pe Fred Astaire și pe Gene Kelly prin „nervozitate și ritm“), jurnalistul spune că era vorba doar de „cîțiva pași încordați într-un ritm obositor, robotizat și halucinant“. Nici vocea nu e pe placul lui Mihail Neamțu: „Bărbat de culoare neagră, MJ și-a negat masculinitatea printr-o voce efeminată strident“. Oare cum îți poți efemina o voce? Analizîndu-i stilul vocal, Rolling Stone Magazine scria: „Abilitatea lui de a cînta în staccato și de a cînta ritmuri complexe într-o perfectă sincronizare face din MJ cel mai bun vocalist ritmic din lume. Tehnic vorbind, era un tenor cu un ambitus ridicat care, înainte de a intra în falsetto, ajungea de la Mi de jos la Do de mijloc atingînd 44 de note. Datorită acelui vibratto instinctiv, era capabil să atingă octave pe care mulți tenori nu le ating cu vocea lor naturală.“ După dans și voce, urmează hainele: „MJ se îmbrăca și se dezbrăca cu același prost gust consacrat de vedetele din Hollywood. Kitsch debordant și insecuritate psihologică extremă“. Ce nu știe jurnalistul, dar dacă se informa înainte să se inflameze ar fi aflat foarte ușor, e faptul că MJ îmbrăca hainele designerilor Michael Bush și Dennis Tompkins, iar unele dintre jachetele sale erau create de Deborah Landis. Devenit fashion icon în anii ’80, influența lui MJ se simte și astăzi cînd jachetele cu pricina tocmai au fost restilizate de Balmain, iar celebra lui mănușă albă a fost omagiată de Louis Vuitton.

Elitist („Cîte cărți credeți că a citit Michael Jackson? Care literatură? Din cîte limbi? Din ce secol?“), dar preluînd toate clișeele tabloide, perorînd cu gravitate despre „hăul culturii de masă“, dar deplîngînd anonimatul Stelei Enache, grosolan prin limbaj și indecent prin felul în care manipulează aspecte din viața privată a artistului, dar reclamînd îngrijorat tocmai pierderea „partidei decenței“ în Occident, din acest articol plin de resentimente al lui Mihail Neamțu nu răzbate nici una din valorile creștine al căror apărător este. Textul este vanitos și plin de dispreț, vehement acuzator și condescendent moral, lipsit de bun-simț, compasiune și înțelegere față de semenii inferiori lui căzuți în patima pop-ului. Dacă totuși talentul lui MJ, pentru care nu are organ, nu-l oprește de la cele mai pline de desconsiderare afirmații, pe Mihail Neamțu nu-l impresionează nici măcar umanitarismul artistului care, implicat în peste 40 de acte caritabile, a donat copiilor bolnavi și săraci peste un miliard de dolari, a construit școli, parcuri, a dotat spitale, fiind considerat primul artist pop din istorie care a inițiat și girat campanii umanitare. De fapt, acest regretabil text scris la moartea unui artist care visa copilăria veșnică nu spune mai nimic despre MJ, însă spune prea multe despre autorul lui. Și pentru că tot se arată Mihail Neamțu dezamăgit de versurile lui MJ, îl sfătuiesc să asculte refrenul din „Man in the mirror“: „If you wanna make the world a better place / Take a look at yourself, and then make a change.“ Poate nu va găsi aici poezie, dar e posibil să găsească altceva.

Traian Ungureanu însă nu poate fi suspectat de inocență. Este stupefiant felul în care mistifică informații. „Majoritatea grupurilor care au urcat pe scenă la Glastonbury s-au ferit să spună ceva despre Jackson sau au recurs la remarci respingătoare. Contestatarii au avut de spus unul și același lucru: Jackson nu a făcut muzică mare, nu a schimbat o iotă din limbajul muzical al epocii pe care a dominat-o comercial și nu a fost, în cele din urmă, un adevărat artist“, afirmă TRU cu aerul celui bine informat. Dat fiind că referința la Festivalul de la Glastonbury este, în mod deliberat, măsluită (cu un simplu google puteți citi despre impactul real al morții lui MJ în timpul festivalului, cum a fost el comemorat ad-hoc de public și omagiat de mai toți artiștii, vezi http://entertainment.timesonline.co.uk/ tol/arts_and_entertainment/music/article6580488.ece), mă întreb dacă jurnalistul este impostor sau doar meschin. În ambele cazuri, își desconsideră grav propriii cititori. (Mă întreb dacă TRU folosește frecvent acest truc al minciunii afirmate cu aplomb bazîndu-se pe indolența și credulitatea cititorilor.)

Articolul lui Traian Ungureanu este, cap-coadă, o copulație de afirmații nefondate, false, ridicole: „a rupt legăturile cu tradiția din care s-a născut“ (cum, de vreme ce toate albumele sale au un filon soul-funk-R&B atît de pregnant?), „capacitatea sa motorie în scenă nu a lucrat în nici un fel asupra muzicii“ (oare ce vrea să spună sintagma „cel mai bun vocalist ritmic“?), „nu are posteritate artistică, pentru că nu a adus o schimbare de limbaj muzical“ („Nu s-a mulțumit să facă un album pop sau un album dance. El voia totul, combinînd chitara rock cu ritmurile R&B, corzile disco și funkul de acum 40.000 de ani. Producția la «Wanna Be Startin’ Somethin’» sună și acum la fel de magnific, fuzionînd un bassline sincopat de R&B cu o incantație tribală africană. Cine mai făcea asta atunci?“, Chris Cornell dixit), „asocierea repetată a lui Jackson cu școala soul vine dintr-un stereotip rasial“ (sau poate vine din cele 6-7 premii Grammy la categoria Soul/R&B), „imposibila tehnică dansantă – nu coregrafică – a lui Jackson“ etc.

Nu mă îndoiesc că cei doi jurnaliști au gusturi muzicale, dar decența ideilor și competența de a scrie despre muzică este cu totul altceva. Superficialitatea, enormitatea afirmațiilor și felul categoric în care cei doi contestă valoarea unui artist, a cărui listă de superlative, de performanțe și de premiere în istoria muzicii este enormă și atît de cunoscută încît a devenit clișeu, te fac să te întrebi dacă e vorba de inconștiență, de ignoranță sau de premeditare a controversei în vederea unei mai bune expuneri mediatice. Căci numărul de vizualizări al celor două articole depășește de cîteva ori audiența medie a jurnaliștilor. O audiență pentru care ar trebui să-și ceară scuze.



Trimite unui prieten!
numele tau:
mailul tau:
email prieten:


Adaugă comentariu
toate câmpurile sunt obligatorii

Nume 
E-mail 
Subiect 
Comentariu 
Introduceţi textul afişat mai jos în câmpul alăturat 



Comentarii
Acest articol are 35 comentarii.

1. probleme webmaster!

adăugat de Epigonul la data de 20 iulie 2009 21:51:48


Pana nu am scos diacriticele din comentariu, n-am putut posta! Poate gasiti o solutie, totusi...

2. Exchibitionism?!

adăugat de Epigonul la data de 20 iulie 2009 21:48:46


Cand scrie despre "exchibitionism" (sic!), probabil TRU se refera la ceea ce face el, un fost... chibit!
Exclusa greseala de tastare, a folosit termenul de doua ori.

3. MJ, un cretinel!

adăugat de John la data de 20 iulie 2009 19:17:23


un alt amator de senzatii tari (MJ si alte tampenii) care se cree ziarist


ieftin articol, ieftin personaj!

4. Multumesc si eu

adăugat de Dana Dima la data de 20 iulie 2009 11:37:11


Multumesc Marius Chivu! Asteptam articolul asta si iata, a aparut! Meritati o ciocolata alba aerata si cu cocos! :-)

5. mj forever

adăugat de dirty harry la data de 20 iulie 2009 11:03:37


un multumesc si din partea celorlalti forumisti de aceeasi orientare cu a mea, pentru aceasta punere la punct.

pentru o rotunjeala, insa, a acestei atitudini virile, se impunea si o mustruluiala a colegului de redactie sever voinescu, alt necrofil penibil plecat in cruciada impotriva lui mj.

6. MJ , (doar) un mare showman ...

adăugat de catal1n la data de 21 iulie 2009 16:01:31


Intre un ziarist care trece cam usor peste tabuul "despre morti , numai de bine " , dar argumenteaza facand apel la o cultura muzicala solida si un ziarist care crede ca valoarea unui artist este data doar de cantitatea de isterie produsa de acesta , il aleg fara rezerve pe primul .
Pe TRU , Neamtu si Voinescu ii pot pune in categoria ticalosilor cinici si nesimtitori , dar pe matale te trec direct in cea a tutelor isterice care-si smulgeau parul din cap cand il vedeau pe EL .

7. pt als

adăugat de ninat la data de 21 iulie 2009 13:11:56


Stiu ca nu se face sa/ti certi prietenii decit in privat, si mai stiu ca nu se face sa intervii intr/o prieteneasca cearta privata, indraznesc totusi sa va intreb : ati simtit ca Sever Voinescu ar fi iesit din amicala dvs. contrazicere cu vreo urma de parere de rau? Mai precis si in completarea gindului din finalul cristalinului text semnat de Marius Chivu, ati clintit ceva in Sever Voinescu si ati simtit ca ar vrea sa prezinte scuze cititorilor sai pt josnicia cu care a uzat de PRIVILEGIUL DE A SCRIE la dilema veche?

Ca si comentariul dvs. de saptamina trecuta din cu ochii/n 3/14, si reactia dlui Marius Chivu m/a zgindarit a cauta textul lui Mihail Neamtu, sa ma confrunt fara intermediari cu delirantele sale ifose de carturar. Am rezistat si de data asta, nu i/am citit gaunosul text, demult nu mai citesc productiile paranoide si mistificatoare semnate de Neamtu&TRU. Dealtfel, cei trei care au speriat Vestul fenomenului pop au cazut in aceeasi groapa, unde nu e loc decit de o singura ierarhie a valorilor, aia in care splendida varietate a formelor expresive devine o monumentala varza, cu foi mari si late, asa ca performantele artistice ale lui Pavarotti sint mestecate cu cele ale lui Stefan Iordache, iar Bach este tovarasul de scoala si de simtziri al Stelei Enache!

8. pentru als

adăugat de dirty harry la data de 21 iulie 2009 12:53:47


sper ca a iesit cu bataie! ;-)

9. nybooks

adăugat de Marx la data de 21 iulie 2009 10:22:03


http://www.nybooks.com/articles/22951

10. pt dirty harry

adăugat de als la data de 21 iulie 2009 07:32:58


lui sever i-am spus prin viu grai - nu se face sa-ti critici prietenii decit in privat ;P

11. a nu se uita: als

adăugat de dirty harry la data de 21 iulie 2009 06:44:30


da, da, si als e baiat bun, am uitat sa-l laud(mai nimereste si el cateodata partea corecta a baricadei ;-)

frumos ca va ombilicati impotriva altora, da cum ramine cu sarpele-din-sin se(r)ver, din propria redactie? fiti barbat!...

12. pt 'John'

adăugat de als la data de 21 iulie 2009 04:42:29


va recomand si '3,14'-le meu din nr 282, in caz ca l-ati scapat...
nu ma-ndoiesc ca o sa-l 'enjoy' ;)

13. 'john', zis si 'john'

adăugat de als la data de 22 iulie 2009 15:33:32


daca mi-ati spune numele + prenumele dvs. exacte as putea sa va zic vreo 2 de sa le tineti minte; asa, doar n-am innebunit sa injur un nick...! :)))

14. pt ninat

adăugat de als la data de 22 iulie 2009 05:28:03


sever a ramas un diplomat - iar acum, din pacate pt el, a devenit si un politician...

pe scurt (si cred ca pot divulga atita lucru!), l-am intrebat cum s-ar fi simtit daca marius chivu sau eu am fi scris - la moartea lui pavarotti - ceva similar, precizind din capu locului ca NU ne place nici opera, nici 'marele luciano', ca acesta era ridicol cu ditamai cirpele alea cu care-si stergea fata grasa & asudata si cu nenumaratele-i sotii/amante care l-au stors de bani; in plus, ca 'mostenirea sa muzicala' e vax!

apoi i-am spus ca de la moartea lui elvis nu sint decit 32 de ani, nu 44... ;P

15. Nedumerire

adăugat de Chris la data de 23 iulie 2009 22:13:32


Ma intreb ce ati vrut sa spuneti cu copulatia de afirmatii nefondate. E in romaneste? De la editia scrisa ma tot intreb. Lasind deoparte faptul ca nu am gustat articolul, e prea vehement si neaga dreptul la gusturi personale intr-o materie ca muzica.Nu cred ca cineva trebuie sa stie cite octave acopera o voce pentru a putea spune daca ii place sau nu acea muzica.Poate fi eventual impresionat tehnic, dar atita tot. Nu ma mai intind la comentarii, ca nu are rost.

16. MJ

adăugat de doc04 la data de 23 iulie 2009 20:32:16


Muzica lui MJ poate sa-ti placa sau nu. "Personajul" MJ poate sa-ti placa sau nu.
Dar sa arunci cu noroi numai de dragul audientei...Se pare ca Romanika e lovita de sindromul "Mazare".
In rest, pentru mine "clin d'oeil"-ul facut de Bono in timpul concertelor U2 spune multe...
P.S. In alta ordine de idei,chiar daca nu va place cenzura, eu m-as simti mult mai bine daca nu as vedea comentarii injurioase. Lasati-i sa-si deverse scirna pe alte forumuri...

17. s-a dus dilema

adăugat de andu la data de 24 iulie 2009 22:38:35


Ce multe randuri pentru a spune ca nu esti de acord cu ce crede cutare sau cutare despre MJ. Cum de ti-or fi dat aia voie sa publici asa mizerie pe asa o tema in dilema, nu inteleg. Le-ai dat spaga? Partea funny e ca, lasand la o parte gunoiul din cele doua articole, ei au dreptate si daca nu erau asa nebuni, erau mai convingatori.

18. MJ

adăugat de fan ton echilibrat la data de 24 iulie 2009 20:16:36


Ma bucura imens aceasta replica. Intamplarea face ca citisem un articol al lui Jon Pareles, musicolog, laureat la Yale, "chief music critic" al New York Times, iar la numai cateva minute articolul dlui Mihail Neamtu. Am ramas complet siderat si nu-mi venea sa cred ca poate fi conceput un astfel de articol. Cata frustrare trebuie sa fie acumulata in fiinta unei persoane ca sa poti scrie in acel mod? Prin contrast, interesat fiind doar de ceea ce numim un fenomen al aceleasi modernitati cu care ne flutura sub ochi tot timpul teologul nostru, am citit tot ce se putea numi cronica profesionista, iar nu tabloida despre o persoana care a concentrat atentia mediatica intr-o maniera fara precedent. Pe langa asanarea oricarui merit caritativ al cantaretului de muzica pop, n-am vazut in randurile dlui Neamtu decat ura, mistificari inutile, o frustrare pe care numai Domnia Sa si-o poate explica. Nimic mai regretabil sa te numesti lider de opinie si sa-ti permiti sa adopti un ton atat de virulent, in cele din urma calomnii si imagini mimetic preluate din tabloide, despre un personaj caruia nu-i cunosti dramele interioare, indiferent care ar fi ele. Cat despre logica efectului de masa ce a putut produce o astfel de audienta, nu ne ramane sa ne amintim decat numarul record absolut de albume vandute si apetitul pentru ironie, des adoptat in mesajele vedetei. M-as intreba ce tip de comportament as adopta la un succes atat de imens? E o interogatie si ptr. dl. Neamtu, de bun simt, totusi.

19. lui chris

adăugat de livia la data de 24 iulie 2009 14:10:33


faza e ca neamtu si tru nu se limiteaza la a vorbi despre gusturile personale. atunci da, chivu ar fi exagerat. citeste insa ce-au scris ei, caci ei neaga valoarea lui mj in general, nu in numele gusturilor personale. de asta chivu simte nevoia sa citeze din presa muzicala profi. octavele alea aratau ca vocea lui mj nu era "efeminata", ci era voce de tenor. asta nu e gust muzical, e nepricepere qed

20. lui als

adăugat de andu la data de 25 iulie 2009 11:08:05


Nu-i cam mult spus obsesie, als la doar doua cuvinte destul de comune? Ia articolul de deasupra si vezi acolo obsesie..

21. @ 'andu'

adăugat de als la data de 25 iulie 2009 05:33:10


'mizerie', 'gunoiul'...
dincolo de eleganta lexicului, nu putem sa nu remarcam ca aveti o adevarata obsesie a reziduurilor.
poate ca ar trebui sa fiti 'trasholog'?

22. felicitari

adăugat de grigutza la data de 26 iulie 2009 20:30:59


Citisem si eu articolele din Rolling Stone, din Billboard, din laviedesidees.fr, constattand ca la noi nici macar cei ce semneaza rubrici de "critica" muzicala de gen (pop-rock etc) din presa noastra habar n-au ce a insemnat MJ. Pacat ca-l descoperim abia dupa ce nu mai e, desi, de pilda - el a pus Bucurestiul pe harta lumii - de cel putin 2 ori: in 1992 si - mai ales - acum, cand toti se reped sa cumpere (la noi nu - ca nu se gaseste) SINGURUL concert live editat pe DVD - adica cel de la Bucuresti. Habar n-am care a fost criteriul pentru care a fost ales concertul de la Bucuresti, pentru ca presa de specialitate din vest (dupa cum se vede, presa serioasa, adica PRESA, nu varza) considera ca alte concerte sunt/au fost cele mai bune ale artistului. Prin urmare, ar trebui sa fim bucurosi macar din punctul asta de vedere: ca MJ a fost - pana acum - singurul nume mare din occident care nu ne-a desconsiderat. Si prin asta puteti intelege orice.
Inca o data, felicitari.

23. neamtu reloaded

adăugat de liviu la data de 26 iulie 2009 16:02:51


stai k neamtu revine cu drept la replica, hahaha! www.dilemaveche.ro/index.php?nr=284&cmd=articol&id=11091#comm

24. MJ

adăugat de kiti la data de 26 iulie 2009 11:57:47


Felicitari pentru articol, Marius Chivu! De fapt, ai readus in atentie valorile consacrate ale lui Michael Jackson. Multi il contesta, multi in renega, chiar dintre cei ce i-au stat alaturi sau chiar dintre rudele sale. Ce figura emblematica! Ce mare geniu! Suntem prea mici pentru a-i intelege viata, pentru ca noi nu am fost chinuiti cu toate limitele ce i s-au impus pentru a atinge suprematia. I s-au rapit multe dintre micile bucurii ale vietii, noi nu putem intelege, nu avem cum. Atunci, de ce sa criticam un OM care a facut foarte multe pt.semenii lui? Doar pentru ca ne credem "normali", 'intelepti", "talente"? Felicitari pentru articol si pentru argumente! Astept altele asemenea.
Te iubim, Michael!

25. Bravo, Marius!

adăugat de Iuliana la data de 26 iulie 2009 11:22:53


Multumesc pentru articol. Ma bucur ca ai avut curajul sa aperi, cu argumente de altfel, memoria unui mare artist.

26. Sa nu fim ipocriti

adăugat de Dana Dima la data de 27 iulie 2009 20:10:40


@Andu
Cum adica "s-a dus dilema"? Va simtiti prost ca cititorii acestei reviste pierd cateva minute din viata urmarind pe VH1 inca o miscare din Beat It sau ca recunosc o melodie de-a lui MJ dupa cateva acorduri? Sa fim seriosi! Nu mi-e rusine cu asta! Apropo: la ce concerte v-ati luat bilet la Festivalul Enescu? poate ne vedem pe-acolo! Sic!

27. BRAVO si MULTUMESC!!

adăugat de Iulia la data de 28 iulie 2009 08:56:47


Stimate Domnule Marius Chivu,
Va multumesc pentru acest articol! De acum inainte va voi pomeni in rugaciunile mele.
Va doresc sa va pastrati rectitudinea morala si sa fiti sanatos!
Iulia

28. multumesc

adăugat de marius chivu la data de 01 august 2009 22:29:31


multumesc tuturor celor care au citit/comentat textul meu. daca reveniti in aprox. o sapt. o sa las aici, pentru cei interesati, un link care o sa va duca la un text mult mai amplu - o analiza tehnica, detaliata & exclusiv muzicala a contributiei lui mj. asa cum o vad eu, fireste.

29. Anonimatul nu ne salveaza constiinta!

adăugat de Bogdan Teodorescu la data de 01 august 2009 20:38:55


Felicitari domnule Marius Chivu pentru acuratetea argumentelor dumneavoastra, greu de indepartat prin citeva invective ridicole! Acesta ar trebui sa fie glasul oricarui artist, care cunoaste prin experienta semnificatiile cuvintului creatie. Desigur, autorii articolelor pomenite, impreuna cu cei care au ingrosat rusinos cuvintele pe care le contin, au cazut in propria capcana, fiind victimele unui fenomen aparent dispretuit, popularitatea. Geniul nu se masoara in numarul cartilor citite ci in creatie (ex nihilo sau nu), dar poate si in umanitate, ceea ce cred ca le lipseste atit acestor jurnalisti cit si urmasilor lor. Invidia e la fel de condamnabila ca mindria. Domnule Neamtu, ati dat pe apa simbetei toate principiile pe care le aparati. Meditati mai mult la numele de crestin (ortodox sau in general)! Pentru un asa judecator ar trebui sa fiti un sfint. Zeflemeaua nu e garantia justitiei.

30. Anonimatul nu ne salveaza constiinta!

adăugat de Bogdan Teodorescu la data de 01 august 2009 19:04:22


Felicitari domnule Marius Chivu pentru acuratetea argumentelor dumneavoastra, greu de indepartat prin citeva invective ridicole! Acesta ar trebui sa fie glasul oricarui artist, care cunoaste prin experienta semnificatiile cuvintului creatie. Desigur, autorii articolelor pomenite, impreuna cu cei care au ingrosat rusinos cuvintele pe care le contin, au cazut in propria capcana, fiind victimele unui fenomen aparent dispretuit, popularitatea. Geniul nu se masoara in numarul cartilor citite ci in creatie (ex nihilo sau nu), dar poate si in umanitate, ceea ce cred ca le lipseste atit acestor jurnalisti cit si urmasilor lor. Invidia e la fel de condamnabila ca mindria. Domnule Neamtu, ati dat pe apa simbetei toate principiile pe care le aparati. Meditati mai mult la numele de crestin (ortodox sau in general)! Pentru un asa judecator ar trebui sa fiti un sfint. Zeflemeaua nu e garantia justitiei.

31. Multumesc

adăugat de Alina la data de 07 august 2009 18:25:26


Buna seara Marius,
Vreau sa-ti spun ca citesc mai tot ce are semnatura ta. Mi-am luat si "Cartea cu bunici" si n-am apucat sa te felicit. As fi vrut sa am talentul tau de a simti muzica si de a fi mereu informat dar anii au trecut si nu mai pot asculta chiar tot ce e nou. Eu vreau doar sa-ti multumesc ca ai fost de la inceputul discutiilor (nu, acum, cand unii au dat-o la intors) foarte corect in ceea ce priveste aportul lui MJ la fenomenul muzical. As vrea sa-ti gasesti mereu timp pentru o recomandare si astept analiza promisa. Cu mult respect, raman cititoare fidela!

32. Ma bucur sa constat ca exista in Romania si oameni civilizati

adăugat de Wendy la data de 07 august 2009 17:12:46


Multumesc domnule Marius Chivu si felicitari pentru curajul de a scrie frumos despre un artist sensibil. Astept cu nerabdare sa citesc analiza dv. privind muzica lui MJ.

33. Asteptam inca

adăugat de Oana la data de 13 august 2009 14:04:30


Buna Marius,
noi inca asteptam... tu, poate ai uitat! sau nu !?

34. Michael

adăugat de Mirela la data de 24 august 2009 11:22:32


Iata ca nu toti jurnalistii sint "inteligenti"ca Neamtu.Sint si altii care vad lucrurile corect.Intelectualii nostrii nici nu se fac iubiti,dar nici nu le convine daca sint altii.Si, cred eu,cine are valoare recunoaste valoarea.Poate si lui Mozart cu care se tot lauda intelectualii ,i-ar fi placut Michael,daca ar fi fost contemporani.Cine stie.Ce ar mai fi zis ei?Ca si Mozart e cultura de masa si isterizeaza masele.Ce bine ne-ar fi cu Michael linga noi si fara acesti"valorosi".Ar fi o planeta de 2 ori mai buna.

35. articolul promis

adăugat de marius chivu la data de 14 septembrie 2009 15:36:22


n-am uitat ca am promis un articol, doar ca am fost plecat citeva saptamina in vacanta si, sincer, am asteptat sa se mai calmeze putin spiritele. sper sa nu mai intirzii mult. multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase. e important pt mine!


 
 

 
 
© Dilema Veche 2006 - Toate drepturile rezervate