| |
 OAMENI CU DILEME |
|
Procesele nu sînt ca în filme – interviu cu Cristi DANILEȚ, judecător
Cristi Danileț este judecător din 1998, specializat în materie penală. A activat la Judecătoria Vatra-Dornei, Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Cluj, iar în prezent este vicepreședinte al Judecătoriei Oradea. Între 2005-2007 a fost consilier al ministrului Justiției și a reprezentat România în Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției din cadrul Consiliului Europei. În 2006 a început să posteze analize juridice pe blogul http://cristidanilet. wordpress.com, primul blog deschis de un magistrat român. Începînd cu 2003 a activat în cadrul asociațiilor profesionale ale magistraților, iar din 2009 este președinte al Societății pentru Justiție (www.sojust.ro), cel mai activ ONG specializat în reforma justiției.
Domnule Danileț, dacă nu mă înșel, ați debutat în Dilema veche, cu ceva ani în urmă, cu un articol unde povesteați cîte ceva din viața unui judecător român. Din cîte țin minte, nu era la fel ca în filmele americane: multe dosare, praf, stres. Totuși, din filme v-a venit ideea să vă faceți judecător?
Eu sînt un om de acțiune. Inițial, am vrut să dau la Academia de Poliție, să prind infractori. Am optat în final pentru Drept și am făcut o pasiune pentru dreptul penal. Totuși, nu mă imaginam stînd în birou ca judecător și dînd hotărîri prin care să trimit oamenii în pușcărie. Cînd am terminat facultatea s-a organizat concurs doar pentru judecători, m-am prezentat, am luat.
Revenind la filme, este viața de judecător în România comparabilă? Atunci, demult, vorbeați de supraîncărcare cu dosare, atmosfera încărcată în tribunal. Ce s-a schimbat?
Din păcate, față de articolul din Dilema veche din 2004, nu aș schimba decît data lui... căci situația este aceeași și azi.
Vorbim de perioada Rodica Stănoiu. De atunci s-au întîmplat două schimbări de guvern, o integrare europeană, un mandat al Monicăi Macovei, o monitorizare pe justiție, mai multe revoluții ratate în interiorul magistraturii. Nimic nu se vede altfel la firul ierbii?
Prea puține: calculatoare pe masa fiecărui judecător, o îmbunătățire a salariilor magistraților și un CSM care numește magistrații în funcție altfel decît prin mecanisme politice. Justițiabilii nu simt mare schimbare: toți sînt citați la aceeași oră, așteaptă ore întregi să le vină rîndul, unii avocați abuzează de dreptul la apărare, experții nu sînt destui, mandatele de aducere dispuse de judecător nu sînt întotdeauna executate de polițiști. Judecătorii au parte de același tratament: presa ne consideră vinovați pentru orice condamnare la CEDO, populația are o încredere scăzută în noi, politicienii ne acuză pe nedrept, hățișul legislativ e din ce în ce mai des, dosarele din ce în ce mai multe. În timpul ăsta s-a ajuns la situația în care judecătorii înșiși cumpără hîrtie pentru imprimante ca să trimită hotărîrile printate părților, grefierii roagă avocații să comunice adresele sau citațiile, liniile de telefon din birouri sînt tăiate pentru că nu mai sînt bani, președinții își plătesc singuri benzina pentru autoturismul instanței, ministrul dă telefoane la directorii de la lumină sau gaz pentru a nu întrerupe alimentarea instanțelor.
Am pomenit mai sus de Monica Macovei. Ați fost pentru o perioadă consilier la minister în cabinetul ei. Cum se vede justiția de sus?
În 2003-2004 eram printre puținii judecători care aveau curajul să vorbească despre neregulile din sistem. Odată numită ministru al Justiției, Monica Macovei a trebuit să își facă echipă și tocmai datorită activismului meu am avut oportunitatea de a face parte dintr-o echipă de judecători și procurori detașați în Ministerul Justiției pentru a lucra pe diverse proiecte cerute de Comisia Europeană în vederea aderării. Misiunea mea a fost să contribui la redactarea Strategiei de Reformă a Justiției 2005-2007 și a Planului de acțiune aferent, să țin legătura între ministru și magistrați (astfel am înființat primul forum electronic avînd ca membri magistrați, ong-iști și ministru) și să monitorizez activitatea CSM. Așa mi-am dat seama că situația pe care o credeam oarecum izolată e de fapt extinsă: problemele justiției și ale magistraților erau aceleași în toată țara, însă ei nu știau asta, pentru că nu puteau comunica. Atunci s-a făcut marea informatizare din 2005, cînd toți magistrații au primit calculatoare și legătură la Internet. Comunicarea a început și în curînd s-au născut asociații puternice de magistrați.
V-ați schimbat perspectiva asupra justiției? Se vede altfel după această experiență?
Cînd am plecat la Ministerul Justiției, în 2005, credeam că schimbînd niște legi sau regulamente, vom eficientiza sistemul. Ulterior mi-am dat seama că tarele sînt mult mai adînci și schimbarea urmează să se producă mai lent, natural, odată cu schimbarea generațiilor. Și nu m-am înșelat: au intrat în sistem sute de judecători tineri, cu altă perspectivă, cu pregătire temeinică. Ei au adus un suflu nou, mai competitiv, în justiție, calitatea e mai bună. Dar problemele de infrastructură și resurse umane le creează greutăți: sînt locuri multe libere, ceea ce înseamnă că judecătorii trebuie să lucreze în plus și dosarele celor lipsă, multe sedii sînt insalubre. Așa că tinerii judecători ajung curînd să vadă că realitatea e alta decît cea imaginată: nu au timp de viață personală, timpul de studiat noile reglementări este tot mai redus, viața socială este mult limitată.
Trebuie să spun că eu așteptam mai mult de la acest val și nu mi se pare că s-a schimbat mare lucru în comportamentul magistraților. De pildă, scandalul cu sporurile. De unde atîta solidaritate acolo, e moral să solicitați spor pentru că veniți la serviciu? Nu ar trebui dat sporul de stres doar celor care au de ce să fie stresați?
Sporul de stres a fost dat de legiuitor, pe vremea ministrului Stoica, parcă.
Și apoi a fost inclus în salariu, iar judecătorii au dat în judecată statul pentru a primi spor în plus față de noul salariu. Nu sună a judecată dreaptă pentru mine.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis anul trecut că abrogarea sporului de risc în 2000 nu s-a făcut în mod legal, ca urmare acest spor ni se cuvine și acum. De aceea, acțiunile judecătorilor care au pretins acest spor au fost admise. Oricum, raportat la numărul redus de judecători și procurori existenți în țară, acest spor nu a fost niciodată o problemă financiară, dar, în schimb, a devenit o armă împotriva judecătorului într-o campanie ieftină de asmuțire a poporului împotriva noastră.
Ați văzut caricatura lui Ion Barbu, cu doi judecători care îi spun lui Dumnezeu: „Conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu mai sînteți deasupra, ci dedesubtul nostru“? Îmi pare că exprimă o stare de spirit pe care o văd de la taximetriști la ziariști: lumea nu prea ține cu judecătorii, îi găsim lacomi și puși pe chichițe ca să își crească lefurile. Cît de mult greșim?
Judecătorii au judecat acțiunile colegilor lor tot așa cum parlamentarii își aprobă propriul buget, doctorii apelează la alți doctori pentru a-i opera, profesorii își dau copiii altor profesori pentru a-i educa. Lumea nu cunoaște viața judecătorilor, nu cunoaște sistemul, știe doar ce i se dă la TV. În realitate, foarte mulți magistrați sînt corecți și bine pregătiți profesional. Dar sînt și unii care au carențe în pregătire sau au probleme de integritate. Ei nu sînt o regulă în sistem, însă cazurile izolate fac să scadă încrederea populației în întreg sistemul. Iar populația are așteptări imense de la judecători și e normal, fiind sistemul special creat pentru menținerea ordinii de drept. Eu spun chiar mai mult: judecătorii au rolul de refacere a valorilor morale într-o societate românească decăzută, îndepărtată de principii sănătoase. E adevărat însă că judecătorii nu sînt deasupra legii, nici ei și nici alte autorități. Legea însă trebuie să fie dată cu multă responsabilitate.
Dar e numai problema de calitate a legilor? Comisia Europeană se plînge că judecătorii dau sentințe cu suspendare pentru corupție. Judecătorii acceptă excepții de procedură pe bandă pentru a scăpa de dosare. Recent, un judecător a decis să judece în stare de libertate un om care a înjunghiat un altul. Asta a dus la recentul conflict etnic între romi și maghiari. Ar merita respectivul judecător să fie dat la ziar cu poză și nume?
Eu personal susțin ca numele și poza judecătorilor, însoțite de CV-ul lor profesional, să fie publice. Un judecător nu are de ce se feri, tot ceea ce face el se desfășoară public și este de interes public. Cît privește modul de stabilire a unei pedepse, depinde mult de probele de la dosar și de persoana infractorului. Sînt de acord că faptele de corupție comise de funcționarii publici și demnitari sînt foarte grave, iar sancționarea prea ușoară poate încuraja extinderea ei.
Haideți să revenim la firul ierbii. Cum arată o zi de lucru pentru un judecător român?
Vă povestesc din experiența mea de la Cluj. În ziua de judecată ajung la 8 la instanță, la 8,30 intru în sală și încep să soluționez cele 50 sau 70 sau chiar suta de dosare. Știu cînd intru, dar nu știu cînd ies... Nu am apă de băut în sală, nici eu, nici părțile sau avocații. Aerul este condiționat… de deschiderea geamurilor. O mulțime de dosare trebuie amînate. O mare parte le soluționez. Ies după ore bune, uneori seara, din sală și încep cu ultimele resurse fizice să dau hotărîrile. Completez o grămadă de registre. Teoretic ar trebui să mă întorc în sală să fac pronunțarea soluțiilor. De regulă însă, părțile nu mai așteaptă, este prea tîrziu, așa că le vor citi în condică sau pe Internet, a doua zi. În zilele următoare trebuie să îmi motivez dosarele soluționate, să îmi pregătesc următoarea ședință, să citesc noile legi, să supraveghez activitatea vreunui compartiment administrativ al instanței. Dacă am noroc, sînt trimis la vreun seminar de pregătire vreo două-trei zile. Urmează week-end-ul, cînd teoretic lumea e în odihnă. Eu vin la instanță și mă întîlnesc cu o mulțime de colegi, ne salutăm, facem haz de necaz și ne întoarcem la dosare. Cine nu vine în week-end stă după-amiezele. Pentru penaliști e și mai rău, ei sînt chemați la arestări și noaptea.
Cîte dosare pe zi?
La Tribunalul Cluj, am soluționat în medie 100-110 dosare pe săptămînă. Așa am ajuns la performanța de a soluționa 1630 de dosare în 2008, în condițiile în care media pe țară e la jumătate. Iar anul acesta, doar în primele șase luni am soluționat 1200 de cauze! Tot ceea ce pare a conta e statistica: operativitatea trebuie să fie cît mai mare, dar pe nimeni nu interesează efortul depus de judecători pentru a soluționa aceste dosare. Și așa ajungem în cîțiva ani să ne plîngem de dureri acute de spate, de ulcer, de miopie, de diabet, mulți ajung la divorț sau, mai rău, să nu fie niciodată căsătoriți. Nu au timp…
Deci, de fapt, este ca în filme. Dar ca în filmele pesimiste.
În filme vedem chestii făinuțe: un judecător are o cauză într-o zi, se face audierea preliminară, a doua zi se ascultă martorii, a treia zi se dă hotărîrea și gata. Noi nu ne „permitem“ lucrurile astea: nu avem sistem de soluționare alternativă a dosarelor (legea medierii, în vigoare de doi ani, nu e aplicată), nu avem judecători într-un număr suficient, nu avem săli de judecată suficiente. Și, în tot chinul ăsta de a munci, vine un parlamentar sau un ministru cu o idee trăsnet: magistrații cîștigă prea mult, hai să le luam sporurile! De ce?! Vă spun eu: din 2005 magistrații sînt independenți. Știți ce înseamnă asta? Pericol pentru politicieni. Pentru că ani de-a rîndul, politicienii au influențat justiția și nu le vine a crede că azi nu o mai pot face. De aceea vor să ne țină altfel sub control. Nu este absolut fantastic că sîntem monitorizați pe justiție de trei ani și nu se dau bani acestui sistem?! Politicienii au cîștigat aderarea cu noi, acum vor să scape de monitorizare prin noi, însă ei nu dau nimic: legi proaste pentru care sîntem condamnați la CEDO, subfinanțare cronică, condiții de lucru improprii. La care se adaugă crucificarea noastră zilnică în presă și chiar trimiterea SRI prin instanțe. Chiar am devenit noi, magistrații, un pericol pentru țară?!
Dar măcar vi se spune respectuos „domnule judecător“? Se ridică lumea la intrare? Se miră că sînteți un judecător cu plete?
Chestiunea cu „domnule judecător!“ e variabilă: unii spun „onorată instanță“ ca în filmele americane, alții spun „domnule președinte“, ca la francezi. Au fost situații cînd justițiabilii prezenți în sală nu au știut cum să mi se adreseze. Așa că au spus... „domnule procuror!“. Cînd intru în sală lumea se ridică în picioare, e un moment solemn. Ulterior, în cursul ședinței de judecată, se păstrează această solemnitate, dar la mine în sală încerc să înlătur sentimentul de frică. Căci mulți vin la judecători nu cu încredere, ci cu frică: că nu știe ce i se va întîmpla, că nu știe care e mersul procedurii, că nu știe dacă judecătorul a citit dosarul sau dacă nu cumva partea cealaltă a încercat să „ajungă“ la judecător. S-a încercat să se ajungă la dvs.?
Am o carieră destul de lungă – 11 ani, din care nouă în sală și doi la minister. Da, s-a încercat să se ajungă la mine și cînd eram la minister, pentru a facilita admiterea unor fii de judecători în funcția de notar, și cît am fost judecător pentru a da soluții într-un anumit fel.
Cum se refuză o șpagă?
Dacă judecătorul dovedește caracter ferm în cursul timpului, nu va încerca nimeni să îl corupă. Dacă totuși se întîmplă să existe presiuni, șantaj sau sugestii, trebuie refuzat din prima. Un compromis făcut o dată te duce într-un lanț vicios din care greu poți ieși. Și pentru că tot ați pomenit de plete, am purtat plete mulți ani, niciodată nimeni nu mi-a reproșat nimic. Și chiar sînt tributar vorbei cîntecului „nu contează cît de lung am părul, important e cît și cum gîndesc“.
a consemnat Cristian GHINEA
toate câmpurile sunt obligatorii
Acest articol are 3 comentarii.
1. comentariu
adăugat de Nico la data de 02 august 2009 11:43:55
Cele spuse de dl.judecator sunt reale si multor oameni, care inca nu au ajuns pe holul unei instante, nu le vine a crede ca este posibil sa fie adevarat. Chiar si in familia mea, rudele mele spun de multe ori ca daca nu ar stii de la mine adevarul despre lucrurile care apar in presa, eu fiind grefier, ar crede tot ceea ce se spune despre justitie. Ar fi bine ca aceste adevaruri, asa cum sunt spuse de dl. judecator Danilet, sa ajunga la populatie, sa se inceteze intoxicarea lor cu tot felul de povesti la adresa justitiei. Dar, daca ar fi mai multi magistrati care sa aiba curajul de a spune lucrurilor pe nume, poate lumea ar afla cat d egreu este sa faci dreptate cand ti se pune bete in roate exact de catre cei care ar trbui sa ajute la bunul mers al justitiei, iar aici ma refer in primul rand la parlamentari (ei fac legile), la politicieni (din randul lor sunt alesi parlamentarii)si la executiv (care NU ne asigura baza materiala necesara functionarii.
Felicitari domnule judecator pentru curajul de care dati dovada spunand adevarul si va urez sa reusit in tot ce vi/ati propus .
Nicoleta
2. Cristi Danilet
adăugat de Aurelia Motoarca la data de 02 august 2009 08:58:37
Am fost colega de"suferinta"cu Cristi in calitate de procuror cind facea penal si numai cuvinte de lauda si apreciere la adresa lui.Ar fi bine ca si alti judecatori sa aiba aceeasi conduita integra,inteligenta si sirguinta in munca cum are el.Multi au incercat sa il marginalizeze in activitatea profesionala dar nu au reusit,fiindca afirmarea lui prin competenta profesionala nu poate fi contestata de nimeni.Ii doresc mult succes in cariera de judecator si sunt convinsa ca va junge departe.
3. Jos palaria!
adăugat de Andrei la data de 10 august 2009 05:10:52
Domnule Danilet, jos palaria! Ma bucur foarte mult sa aud un judecator vorbind astfel. Mult noroc si curaj mai departe!
|
|
|
|
