| |
 REGIMUL ARTELOR ȘI MUNIȚIILOR |
|
Andrei GORZO | dilematograf
Examen
● Francesca (România, 2009), de Bobby Păunescu.
Francesca nu e un film cu bătaie prea largă sau prea lungă – în înălțime sau în adîncime, dar e un examen de regie-plus-scenaristică trecut cu nota 10 de Bobby Păunescu și un examen de actorie trecut cu nota 10 de Monica Bârlădeanu. E o poveste „ruptă din actualitate“ despre o educatoare, Francesca (Bârlădeanu), care vrea să plece la muncă în Italia, consolidată cu o a doua poveste, mai „de senzație“, despre ce se întîmplă cu neisprăvitul ei de prieten (Doru Boguță) atunci cînd intră în atenția unor recuperatori, totul îngrășat cu observații sigure despre corupția din instituțiile publice românești, despre comerțul dur și nu de puține ori sordid cu locuri de muncă în străinătate, despre actuala dictatură a disperării capabile de orice, a primitivismului și a obrazului gros.
În acest film de debut, Păunescu e un realist și un moralist (în sensul înalt al cuvîntului), după modelul lui Cristi Puiu (care de altfel a produs filmul), al lui Răzvan Rădulescu (care a fost co-scenaristul lui Puiu) și al lui Radu Jude (care a fost regizor secund la Moartea domnului Lăzărescu). Ca moralist nu e la fel de interesant ca ei: observațiile lui sînt corecte, dar sînt relativ ușor de făcut („ușor“ din punct de vedere moral, nu tehnic: nu e vorba despre chestiuni de finețe, care-i impun unui observator să se uite bine și în el însuși ca să poată formula ceva valabil). Dar sînt inteligent formulate cinematografic: treaba cu realismul, Păunescu a înțeles-o bine. Costi Rogozanu îi reproșează „burțile prea «estetice»“ pentru „pretenția dur-realistă a filmului“. Presupun că se referă la timpii morți din viețile personajelor – o secvență în care-l vedem pe prietenul Francescăi venind acasă și mîncînd brînză topită pe un colț de masă (și atît), o secvență în care o vedem pe eroină la niște prieteni de-ai ei, zăcînd pe o canapea și lăsîndu-se tachinată pentru rochițele ei cuminți. Dar tocmai integrarea inteligentă a acestor timpi morți face ca părțile mai „dure“ (cele cu recuperatorii) să fie cu adevărat realiste: recuperatorii pe care-i vedem aparțin aceleiași lumi în care oamenii mănîncă îngîndurați, se relaxează cu prietenii etc. – pe scurt, au momente în care nu li se întîmplă nimic important. Spuneam că recuperatorii sînt elementul mai „de senzație“ al poveștii. Ei bine, numai ca materie primă; nu și ca tratare. Evenimentele care-i privesc sînt prezentate la fel de sobru ca toate celelalte. Filmul nu conține prim-planuri. De fapt, nu prea conține tăieturi de montaj de nici un fel – decît, bineînțeles, de la o scenă la alta; deci nu în interiorul scenelor. Păstrarea limitei de discreție și suprimarea montajului sînt elemente esențiale ale esteticii realiste, care trebuie înțeleasă și ca o atitudine morală. Ce înseamnă asta? În cazul particular al scenei de sex (care rămîne neconsumată) sau al scenelor care conțin posibilitatea violenței fizice (cele cu recuperatorii), asta înseamnă că evenimentele respective nu ne sînt vîndute pentru senzațiile tari pe care ni le pot oferi; ele ne sînt prezentate astfel încît să le putem analiza la rece. Iar în general, asta înseamnă că sîntem tratați ca niște adulți – că n-avem nevoie să ni se spună: „Acum e important ce zice el... acum e important chipul ei etc.“ (montajul ne spune lucrurile astea). Important e evenimentul în întregul lui; regizorul îl pune în scenă, iar analiza i-o facem noi (montajul îl și analizează în locul nostru). Păunescu aplică aceste principii ca un om care le-a înțeles.
Și Bârlădeanu? Cadrele lungi ale acestui film – minute întregi în care actorii trebuie să se miște cu precizie prin decor, rostind cantități mari de text – nu mai lasă loc pentru nici o îndoială în privința profesionalismului ei. Uitați-vă la secvența în care izbucnește în plîns, în autocarul care o duce în străinătate, atunci cînd află ce s-a întîmplat cu prietenul ei. Stilul de filmare nu-i permite să intre direct plîngînd, cum i-ar fi permis montajul (orice actriță poate să facă o criză convingătoare de plîns, dacă e ajutată din montaj); ea trebuie să intre treptat în stare, în timp ce vorbește la telefon. Pînă atunci, Francesca e aproape mereu controlată, reținută, preocupată (ceva mai puțin în momentele în care e cu prietenii ei sau în momentul în care e pe punctul de-a face sex, dar nici atunci nu renunță complet la autocontrol) și acest autocontrol îi vine bine actriței: dacă există un pic de anxietate în controlul ei, aceasta i se potrivește personajului. Rămîne un singur semn de întrebare referitor la ea (nu la ea în acest rol, ci la cariera ei viitoare): cîtă bogăție, cîtă culoare e în ceea ce reține, în ceea ce controlează? Sper că destulă și sper ca în rolurile viitoare să lase să se întrevadă, ocazional, cîte ceva din asta. Dacă nu, riscă să ajungă să semene cu actrițele acelea care joacă avocate sau doctorițe în serialele americane: întotdeauna competente, dar fără destulă culoare în competența lor.
toate câmpurile sunt obligatorii
Acest articol are 4 comentarii.
1. superb
adăugat de celina la data de 09 octombrie 2009 18:31:33
un film superb cu o forta deosebita. in acelasi timp o foarte mare surpriza pozitiva. se poate si la noi!
2. Chiar credeti?
adăugat de Mirela la data de 10 octombrie 2009 10:54:53
Domnule Gorzo, dumnevoastra chiar credeti ca acest fim este regizat si scris de Paunescu? Ca a avut el timp sa inveti aceste lucruri? Sau asa cum spune chair Paunescu a fost ajutat si la scenariu si la regie de Puiu? Ce nume ar trebui sa poarte acest ajutor?
3. Incantator film ... Incantatoare critica ...
adăugat de Kathy la data de 15 octombrie 2009 21:40:16
Am vazut filmul zilele astea la Iasi si simt ca acum l-am inteles mai bine pe Bobby Paunescu si filmul sau.
Am crezut ca mai urmeaza o parte la final ... Dar de fapt asta era si ideea de final care te lasa pe ganduri , suferind alaturi de Francesca.
Cat despre Francesca este interpretata excelent de Monica Barladeanu care se pare ca poate mult mai mult decat arata.
Poate vor mai face filme ....
4. parere de spectator
adăugat de monica la data de 20 octombrie 2009 12:25:48
O sa-l numesc pe domnul care a facut filmul regizor, cand o sa vad un film care nu seamana cu "Moartea domnului Lazarescu",in regia lui Cristi Puiu. Ca examen este mai bun ca a unui student de la regie film.E bine ca nu face filme pentru noi si ai nostri, si va lua chiar premii. Si-a mai insusit o lectie, si anume a modului de a gandi filmic, intr-un timp foarte scurt, cred.
Monica Barladeanu interpreteaza o femeie banala, se joaca pe ea, cum se spune. Are un dat al ei, da bine pe pelicula, si cu asta te nasti. Acest dat nu ti-l da nicio scoala de actorie de film. Si este naturala. Nu a avut ocazia sa arda niste etape la UNATC, intr-o scoala de actorie de teatru. Norocul ei!Nu este personaj in film, n-am vazut ca se transforma. Nu avem scoala de actorie de film, avem scoala de critici de film. Drumul spre personaj,pentru un rol in film este acesta: starea de natural, plus transfigurare. Transfigurarea tine de datele interiaore ale personajului, nu ale actorului. Mai astept un film unde sa vad ca interpreteaza un rol, si stie ce-i ala personaj.Si camera de filmat nu o iarta, prinde starea ei interioara nu a personajului. Am vazut o femeie macinata de grija rolului.Potential are si poate continua.Este o femeie banala, caruia-i lipseste condimentul. Nu are forta, iar vocea va trebui sa o mai lucreze... sa invete sa se relaxeze...pentru ca are nevoie. Fata ei arata altceva decat situatia data. Eu asta am vazut.
Din cauza erotismului din productiile hollywoodiene, unde scenariile sunt scrise de catre barbati, traim intr-o societate de frustrati. Vedem in filmul domnului Paunescu o secventa geniala (Francesca si Mita in dormitor ), unde prinde toate cliseele, fracturile erotice a timpului prezent. Apreciez pozitiv replicile celor doi si modul cum a fost filmata situatia.
In rest, actori mari in roluri mici. Doru Ana, in rolul nasului, l-am vazut ca la UNATC, cand era decan. Desi are potential, nu mai da mare lucru nici in teatru... Iar Dana Dogaru rosteste textul ca in teatru, dar are starea de relaxare in fata camerei de filmat. Nu-i lipseste experienta. Luminita Gheorghiu este prea mare ca actrita, pentru o distributie asa mica. Este unica si nu mai comentez!
Credibil in pielea personajului este actorul Boguta, care interpreteaza pe Mita.
In concluzie, am vazut un examen,ca sa folosesc titlul articolului scris de Andrei Gorzo, bunicel, fara sa consume banii publici, pentru ca l-as fi taxat si pentru asta. Doresc sa continue, pentru ca-l urmaresc de la distanta.
|
|
|
|
