| |
 LA ZI IN CULTURA |
|
„Nu e ținta noastră să devenim mainstream neapărat” – interviu cu grupul KUMM –
Kumm lansează vineri, 30 octombrie, la clubul Silver Church, al cincilea album din carieră, intitulat Far From Telescopes. Kumm înseamnă Kovacs Andras (clape), Paul Ballo (tobe), Sorin Erhan (bass), Mihai Iordache (saxofon), Cătălin Mocan (voce) și Eugen Nuțescu (chitară).
Atunci cînd un grup lansează un disc nou, trebuie să compară în fața media și să arate ce copil frumos a făcut. Vi se pare obositor acest lucru?
Kovacs Andras: Deloc. Ne place sa ne lăudăm cu ceva nou.
Eugen Nuțescu: Poate că sună aberant, dar dat fiind că, pînă acum, am crezut cu maximă sinceritate că fiecare nou album al nostru este cel mai bun, am jucat acest rol destul de sincer
Cum e să explici mereu la ce te-ai gîndit, cum s-a desfășurat procesul de creație?
Mihai Iordache: Cred că cel mai bine nu explici. Poți să spui niște lucruri, dar nu poți oricum să înlocuiești muzica în sine, așa că...
E.N.: Arhitectul Frank Gehry a fost întrebat odată, la conferința de presă prin care s-a inaugurat o clădire de-ale sale, la ce s-a gîndit cînd a construit-o. Și el a răspuns „Întrebați-l pe psihologul meu.” Cred că un artist, dacă simte nevoia să adauge ceva, verbal, la muzica pe care a compus-o, o face singur.
Cătălin Mocan: Pe lîngă asta, cred că e mult mai fermecător să-și facă fiecare părerea, cînd ascultă. Dacă tu spui că o piesă este despre ceva anume, poți să produci chiar confuzie, pentru că cel care ascultă acasă încearcă automat să facă legătura cu ce ai spus tu. Asta înseamnă să-ți pui ascultătorul pe un făgaș care, poate, nu e neapărat cel mai bun.
Există o cotitură stilistică pe Far From Telescopes; cum ați descrie-o?
E.N.: Eu cred că diferența vine mai ales din orchestrație, pentru că e mai simplă, mai rock’n’roll. Poate dacă am cînta piese de pe albumul anterior cu orchestrațiile pe care le-am folosit acum, distanța n-ar mai fi percepută atît de intens. Este, într-adevăr, o diferență și de sound, care ține de experiența noastră ca muzicieni, de inginerul de sunet, de studioul de sunet unde am înregistrat, toate astea contribuie la faptul că totul sună altfel.
Este acesta un album mai happy?
C.M.: E un album care spune chiar și lucrurile triste cu un surîs în colțul gurii. Sînt piese vesele sau care în prima fază așa par, dar sînt și piese care aduc aminte de atmosfera albumului anterior. Vorba unui Beatles: „Dacă vrei s-ajungi la sufletul publicului trebuie să ai priceperea de a combina comedia cu drama sau invers”. Astfel, toată lumea se va regăsi, cumva, în cele spuse de tine. Lucrul ăsta cred că ne-a ieșit cu acest album.
E.N. Eu mi-aș fi dorit să fie chiar mai happy decît a ieșit.
Ce ne facem totuși cu fanii care se înnebuneau după deprimări la tavă, ca în „Red Coffee”, de exemplu?
E.N.: Au cîteva piese care să-i mulțumească.
M.I.: Dacă am sta să ne mai gîndim și la asta, nu știu dacă am mai avea timp să cîntăm. Ar fi ca și cum ne-am gîndi care va fi rolul nostru în istoria muzicii. Egal, la fel de aberant.
K.A.: Uite, a fost cineva pe forumul nostru, care a semi-desființat albumul anterior imediat după ce apăruse. Apoi, probabil, l-a mai ascultat și s-a obișnuit cu ideea. Acum, după ce a ascultat cele cîteva piese noi, pe care le-am cîntat live, a zis că „nimic nu va mai fi ca Different Parties”.
E.N.: Semnul bun e că am avut mereu un nucleu dur de fani. Sînt oameni care au trecut peste toate furtunile stilistice și de componență și au rămas cu noi, pentru că într-adevăr există un filon care se păstrează în muzica noastră, evident în mod natural.
K.A.: Oamenii totuși așteaptă mereu ceva nou. Poți să cînți anumite piese ani de zile, uite, de exemplu „Dictionary” are 12 ani. Dar e de preferat să le oferi mereu ceva nou.
E.N.: E ceva foarte democratic, de fapt. Noi o propunem o cărare, un drum. Cine are chef, se ia după noi, cine nu, poate coborî la prima.
Mi se pare că astfel de schimbări se petrec de cîte ori apare cineva nou în formație. Venirea tobarului Paul Ballo a adus, parcă, niște ritmuri mai dansante...
C.M.: Piesele erau toate făcute înainte de venirea lui Paul. El și-a impus desigur, părerea, în tratarea cîntecelor, dar totuși, ele erau gata înainte.
E.N.: Dacă aducem în discuție schimbarea care a avut loc atunci cînd a venit Cătălin, e altceva. Cînd se schimbă solistul e ceva mai personal. Într-un fel e mai grav, pentru că mulți oameni se atașază mai mult de imaginea ta, decît de muzica ta.
La venirea lui Cătălin registrul s-a schimbat drastic...
C.M.: S-a modificat contextul de fapt. Cînd am apărut eu, au apărut și piesele care s-au potrivit mai mult cu mine.
E.N.: Cred că muzica îi reflectă pe cei care sînt în acel moment în Kumm.
M.I.: Tu de fapt te-ai prins de o chestie care la noi e o tradiție. De cîte ori a venit cineva nou, cînd s-a observat că omul poate să funcționeze în contextul Kumm, s-a trecut imediat la a compune cu el, ca să vedem exact ce ar face el. Mereu li s-a dat frîu liber noilor membri, să vedem ce poate face fiecare, la nivel creativ.
C.M.: Totul e OK, de fapt. Atîta vreme cît nu încerci să iei viața altuia...
Apropo, are un vocal actor niște ași în mînecă, datorită școlii absolvite?
C.M.: De unde văd eu lucrurile, nu neapărat. Poate că școala de actorie ajută, în sensul că ești obișnuit mai mult cu scena. Trebuie să exiști pe scenă, nu poți să stai cu mîinile în buzunare. Altfel, cred că e o problemă individuală. Eu, de exemplu, prețuiesc mai mult partea de actorie decît cea vocală, propriu-zis. Partea vocală mie mi se pare o chestie mai tehnică, ori eu nu țin să fiu tehnic. Aș putea să stau acasă să fac exerciții non stop și să cînt o linie de cristal, dar doar atît. Să nu intri niciodată în palatul de cristal.... Prefer să cînt în așa fel încît să spun ceva despre viața mea.
„Nu există rock’n’roll în România”
Mie mi se pare că sînteți oarecum suspendați între trupele bătrîne, consacrate demult și stratul neconsistent de trupe noi, la care auzi o piesă, după care nu mai auzi de ea... Cred că lipsește pătura medie de trupe bune...
M.I.: Cine a avut norocul sau ghinionul să prindă anii ’70 -’80 în România, dacă nu a deschis urechile să vadă ce se mai întîmplă și în afară, a rămas cu trei trupe, cinci actori și cam atît. Pe vremea aceea, apariția unui disc Iris era un eveniment în sine, așa că sigur ți-l luai. Nu avem cum să luptăm cu asta. E ca la prima dragoste...
C.M.: Eu cred totuși că există un strat mediu. Eu aș spera să fim în zona aceea de Vița de Vie, Omul cu Șobolani, Vank...
E.N.: Eu sînt mai radical și spun că nu există rock’n’roll în România. Există o sumă de oameni talentați, dar a căror mentalitate, la fel cu a celor mai mulți români, nu are nici o legătură cu rock’n’roll- ul. Românul s-a născut folkist...
Oare de aceea a spus Cătălin la un moment dat, într-un concert la Vama Veche „Vă mulțumim că vă place muzica noastră. Cred că sînteți niște extratereștri...”?
E.N.: Eu nu empatizez deloc cu gusturile țării ăsteia, în materie de muzică. Artiștii care mie-mi plac și sînt imenși în State sau Anglia, aici n-ar umple Sala Palatului. Așa că pot să-i înțeleg remarca. Nu are nimic de-a face cu ideea de „noi sîntem buni, alții sînt răi”. E exact ca la divorț, nepotrivire de caracter. Vorbea Matei Florian despre asta, într-un articol. Între The Smiths și Metallica, românul a ales Metallica. Asta e.
Ce vă lipsește pentru a deveni o trupă mainstream?
C.M.: Nu cred că e o țintă clară a noastră, să devenim mainstream. Dar nici nu ne ferim de asta. Dacă, ca o consecință a activității noastre și fără să fim nevoiți să facem mari compromisuri, apare mainstream-ul în jurul nostru, noi n-o să-l refuzăm.
Este Far From Telescopes un pas spre mainstream? Piese mai scurte, poate mai ușoare…
E.N.: Nu. Noi am cîntat pur și simplu ceea ce ne place nouă. Iar dacă există pe albumul ăsta piese de 2 minute jumătate, înseamnă că atîta le-a luat să spună ceea ce aveau de spus.
Apropo, sînt trei piese „trase în bucătărie”. Din textul uneia s-a extras chiar titlul albumului…
E.N.: Pur și simplu am vrut să facem și altceva decît aia cu mersul în studio și tras serios. Sînt niște intermezzo-uri muzicale. Pînă la urmă, de fapt așa cîntăm noi. Zdrăngănitul lui la chitară e prima probă de rezistență a unui cîntec. This is the campfire test! Dacă nu funcționează așa, nu funcționează altfel.
Și la capitolul live cu toate instrumentele vă descurcați foarte bine. Mă impresionează faptul că pînă acum n-am văzut două concerte Kumm la fel...
K.A.: Asta fiindcă nu știm să cîntăm! Greșim piesele! De-aia iese mereu altceva.
C.M.: Dar trecînd peste gluma asta, e bine dacă-i așa. Am și fost cotați drept cea mai bună trupă live din 2008. Sigur, habar n-am acum de către cine...
M.I.: Îți spun eu, de Actualitatea Muzicală, revista aia gen care vine o dată pe lună acasă, fără să o fi cerut!
E.N.: Mihai, mi se pare mie sau ești cam punk azi?
La ce vă așteptați de la lansarea acestui album?
E.N.: Am două scenarii, cel rău și cel bun. Primul zice că, asta e, fiecare zi poate fi ultima, chiar dacă sună cam patetic. Pe de altă parte, ne-am produs albumul singuri, nu a intervenit absolut nimeni între munca noastră și produsul final. Ne-am implicat toți, cu cît am știut și putut fiecare. Și simțim că se sudează totul, într-un mod nou și plăcut pentru toți. Cred că se naște un nou Kumm, care se tot naște de ceva vreme. Dar acum am făcut pași mari, după ce am trecut printr-o perioadă de acumulări.
C.M.: Eu o să zic ceva mai puțin major și apocaliptic. De-abia așteptăm să lansăm acest album, mai ales ca să putem cînta live niște piese pe care le-am păstrat, ca să avem ce oferi proaspăt la lansare. Va fi un concert la care se va cînta cu mult entuziasm, nu că asta nu s-ar întîmpla de obicei, ba dimpotrivă, uneori cred că există prea mult entuziasm care alunecă așa, spre circ, cîteodată. Poate colegii nu sînt de acord, noi avem tendința de a ne contrazice foarte mult între noi...
K.A.: Nu-i adevărat!
E.N.: Hai că e bine că e așa. Atîta vreme cît putem sta împreună la o masă și ne putem spune părerile, înseamnă că există toate ușile deschise de care e nevoie ca să fim cu toții Kumm. Spuneai...
C.M.: Că eu sper ca procentul de circ să fie mai scăzut. Vor fi invitați pe placul tuturor, sper. Un concert bun este cel mai jos lucru la care vă puteți aștepta. Și, că tot sînt eu cu citatele azi – nu știu ce am – să vă spun ce am citit eu despre succes. Succesul înseamnă să treci peste multe eșecuri fără să-ți pierzi entuziasmul.
Hai să încheiem cu un mic joc: dacă Kumm ar fi o culoare, ce culoare ar fi?
C.M.: Magenta.
E.N.: Roșu.
K.A.: Ați zis că ne contrazicem mereu. Și eu aș fi spus roșu... așa că zic albastru.
M.I.: Eu sincer aș fi zis verde. E complementar, nu?
Dacă Kumm ar fi un zgomot, ce zgomot ar fi?
C.M.: Un zgomot de cizmă care strivește o țigară.
E.N.: Un robinet stricat care picură într-un lighean plin.
A.K.: Un avion la decolare.
M.I.: Mă gîndesc la sunetul valurilor.
Dacă ar fi un cuvînt?
E.N.: Caracatiță.
M.I.: Dar e un cuvînt. Înseamnă nisip.
C.M.: Zgomot...
Dacă ar fi o... temperatură?
K.A.: 20 de grade. Pentru ă nu-mi place nici frigul, nici căldura.
C.M.: 37 cu 2!
M.I.: Ar fi 16 grade. Dar în aprilie, cînd te bucuri că sînt 16 grade.
E.N.: Eu nu pot să mă gîndesc la o temperatură. Eu văd Kumm așa, ca pe o iarnă caldă.
a consemnat Ana M. CĂLIN
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
