| |
 ...DIN POLUL PLUS |
|
Flavius-Alexandru ARDELEAN
Cum ne promovăm – despre infrastructura sectorului cultural –
România suferă de ani buni de un deficit de imagine în Europa. Probabil că vina este împărțită între participanții la dialog: vocea politicii externe, care s-a auzit firav în ultimii ani, incapabilă să adopte o poziție fermă, mass-media din spațiul european, care uneori cu rea-voință sau din lipsă de informare a transformat imaginea României într-un canal de colectare a deșeurilor sociale, dar și cetățeanul resemnat, care – se spune – refuză să folosească limba română pe stradă în Vest sau ezită să se declare român. Acest articol nu se vrea a fi o anchetă de urmărire, la modă în anii electorali, ci o analiză a unui fenomen fundamental, dar prea ignorat cînd vine vorba de promovarea imaginii noastre, ca români, în lume: cultura și rolul acesteia în dezvoltarea și consolidarea unei țări.
Pornesc în acest articol de la premisa că o politică culturală externă nu poate fi operativă și susținută coerent în lipsa unei infrastructuri interne în domeniul cultural. Metoda clasică a izolaționismului cultural este anacronică în contextul actual al globalizării. Rolul culturii și al artei este evident în procedeul de afirmare a unei națiuni pe plan mondial și european, mai ales una care se află în perpetuă reformă. Trebuie avută în vedere semantica termenului cu care operăm în cazul de față – dublul sens al „culturii“: modul de viață, identitatea unui popor (sensul larg, studiat cu predominanță pe tărîmul culture studies sau al antropologiei culturale) și arta. Pentru primul termen există reușite legislative remarcabile (UNESCO, „Our Creative Diversity“, Paris, 2005; Art. 151 din C.E. pentru UE). Unul dintre punctele dificile în problematica responsabilității statului este și această delimitare semantică – primul termen este reglat, dar cum susținem și promovăm artele?
Reducerea fondurilor este un rezultat al crizei financiare, însă asta intră în contradicție cu însuși efectul pe care îl poate avea cultura ca investiție de stat. România a organizat între 2005 și 2008 peste 2000 de activități culturale în afara țării. Conform planului Strategic pe 10 ani al MAE (http://www.mae.ro/index.php? unde=doc&id=35097&idlnk=1&cat=3), se va avea în vedere promovarea culturii românești, cu toate că printre prioritățile Ministerului pentru anul 2009 nu se numără acest deziderat. A se compara modul de abordare cu cel al Germaniei, care, conform statement-ului oficial de pe site-ul Ministerului de Afaceri Externe al Germaniei, consideră diplomația culturală drept una dintre cele trei principii de bază ale politicii externe germane, pe lîngă relațiile economice și culturale. Nu mă pricep la economie, însă îmi îngădui să lansez un raționament: probabil că reducerea fondurilor este un rezultat al crizei financiare, însă asta intră în contradicție cu însuși efectul pe care îl poate avea cultura ca investiție de stat – domeniul artei și al culturii este unul dinamic și profitabil, predispus la extindere, creează locuri de muncă, dar reprezintă și un potențial creativ pentru economie. Nu este deloc surprinzător că multe companii din Vest lovite de criză au investit mai mult în cultură pentru a cîștiga simpatia clienților pierduți și pentru a-i sensibiliza. Cultura și arta acționează la un nivel profund al ființei umane, în chiar esența sufletului. După cîte văd, imaginea României a devenit obiect de lucru pentru noul Minister al Turismului, sînt însă curios să aflu în ce măsură participă Ministerul Culturii sau Ministerul Educației la acest proces de (re)branduire a României pe sume imense de bani.
Problemele sînt însă acute pe plan intern și rezultă dintr-o lipsă a personalului specializat în domeniul managementului cultural, a unei societăți civile puternice și a activismului cultural. În timpul „Mitingului breslei creative. Soluții pentru dezvoltarea sectorului cultural independent“, întîlnire din data de 21.02.2009 a ministrului Th. Paleologu cu sectorul cultural independent, eveniment organizat de The Ark la București (http://www.cultura.ro/ News.aspx?ID=1356), s-au menționat următoarele probleme structurale ale sectorului cultural: 1. lipsa de comunicare cu MCCPN, birocrația excesivă și lipsa transparenței (30,76%); 2. accesul greoi la finanțare (17,43%); 3. dezvoltarea resurselor umane, crearea unei clase de manageri culturali profesioniști (12,82%). Ultimul punct este cu adevărat important, pentru că munca în domeniul cultural este puternic interdisciplinară și necesită cunoștințe temeinice pentru a stăpîni procesele și mecanismele actului cultural.
Există puțini specialiști în acest domeniu, iar cei dornici de a se specializa sînt ori nevoiți să se perfecționeze în străinătate, ori prin intermediul puținelor programe autohtone, prea puțin recunoscute pe plan internațional, de educare în această disciplină. Celor plecați le rămîne însă la întoarcerea în țară să profeseze cu o titulatură care nu se regăsește în nomenclatorul de meserii: managerul cultural. Cred că o soluție ar fi implemetarea de programe de M.A., de ce nu și de B.A., în cît mai multe facultăți. Orașe precum Cluj-Napoca (cu cele în jur de 20 de facultăți cu secții în limba germană) sau Timișoara pot beneficia de resursele multiculturalismului deja existent. De ce tot ofer ca exemplu Germania? Pentru că în Germania acest proces de implementare s-a pornit în urmă cu 20 de ani (1989 Hamburg, 1990 Ludwigsburg și Hagen) și s-a dezvoltat puternic într-o disciplină pluralistă și orientată spre domeniul practic, astfel încît putem considera evoluția germană a managementului cultural o poveste de succes. Aceasta s-a realizat pe fundalul conștientizării forței capitalului cultural pentru evoluția societății și a economiei. De ce nu ar funcționa și la noi? Delia Mucică amintește că un guvern ar trebui să implice arta și cultura în politica externă. România, o țară a eternei dezvoltări și reforme (fără profunde schimbări însă), nu își mai permite să ofere forme fără fond și nu are voie să se dezvolte fără a ține cont de tradiția culturală, dar și de fenomenele culturale actuale. Termenul de cultură ca izvor al evoluției și al creativității este minunat prezentat în raportul UNESCO din Paris, 2005 – „Our Creative Diversity“.
Managerul cultural este nu numai un promotor, ci și un arhitect de punți și un integrator (Hermann Rauhe, „Kulturmanagement als Management für Kunst und Kultur“, în: Hermann Rauhe/Christine Demmer (coord.), Kulturmanagement. Theorie und Praxis einer professionellen Kunst, Berlin, 1994, p. 7). Subliniez însă cu tărie că fiecare dintre noi poate fi un ambasador cultural al României în afara țării, prin susținerea valorilor culturale românești în afara granițelor, și un manager cultural în interiorul ei, prin sprijinirea artiștilor locali de valoare. Pledez în același timp pentru constituirea unei comunități de profesioniști în domeniul cultural, specialiști cu o profundă înțelegere nu numai față de cultura așa-zis înaltă, ci și față de cultura underground, a artei de stradă, sub toate formele ei. O clasă de profesioniști cu instrumentele necesare înțelegerii proceselor socio-economice și cultural-politice actuale. Consider că așa am putea oferi culoare nu numai unei societăți civile prea puțin prezente, ci am deschide calea către un acces mai ușor la artă și cultură, prin ONG-uri de gen, centre culturale etc. Dorința însușirii unui rol european pe care să îl merităm, potențialul nostru cultural imens și toți acei artiști tineri care simt nevoia unor platforme de exprimare – toate acestea au nevoie de o voce puternică cu un discurs cultural pertinent și cu o conduită activă, care să ne așeze valorile adevărate într-un dialog productiv cu celelalte culturi ale lumii.
Flavius-Alexandru Ardelean (flaviusardelean.wordpress. com) este masterand cu o bursă DAAD la Institutul de Management Cultural din cadrul Facultății de Pedagogie din Ludwigsburg, Germania.
toate câmpurile sunt obligatorii
|
|
|
|
