| |
 REGIMUL ARTELOR ȘI MUNIȚIILOR |
|
a.l.ș.
Cuvînt de rămas-bun
Dragi cititori,
Sînt mai bine de 16 ani de cînd scriu la Dilema (veche)... (Este, practic, dublul celei mai lungi relații pe care am avut-o cu cineva!) Am fost de față la nașterea revistei, la aniversările ei succesive, la părăsiri (unele, din fericire, temporare) și regăsiri, la prime-veniri și primeniri, la schimbări și mutări, la bucurii și tristeți, la suișuri și coborîșuri și iar suișuri. Cum se zice la nuntă, „la bine și la greu“. A fost – o mărturisesc fără nici un bemol – cea mai plină experiență profesională pe care am avut-o vreodată. La lansarea Dilemei, în ianuarie 1993, Cosașu a spus (memorabil cum îl știm) că o revistă se face dansînd. Ei bine, tot ce mai pot adăuga este că am dansat – dilematic – cît să schimb vreo zece perechi de pantofi. Dilema a reușit acest pariu aproape imposibil: să armonizeze „stilurile de dans“ diferite ale unor oameni feluriți. Am dansat, fiecare cum am putut și știut, însă pe aceeași muzică. A dance to the music of time (este titlul unui roman englezesc) în interpretarea orchestrei dirijate de Andrei Pleșu.
Iar la sfîrșit, o reverență.
Spun, aici, „sfîrșit“ pentru că simt că, în ce mă privește, am ajuns la un fel de finiș. Cheful de a dansa mi-a pierit. A intervenit o rutină, o rugină, o insatisfacție (pur personală) legată de meseria de jurnalist. Și chiar de critic de film: am văzut, în ultimii ani, cum acest statut – la care visam, adolescent, nesperînd că visul mi se va împlini – a ajuns să nu mai însemne nimic. Credeam că sîntem utili, noi, criticii de film; îmi dau seama însă tot mai mult că probabil împărțim cu cronicarii de dans calitatea de „cea mai nefolositoare meserie din lume“. Asta, văzuți din afară. Dinăuntru, constat că ceea ce începuse ca o pasiune devine un soi de sinecură. Sîntem invitați la festivaluri, în jurii etc., ca și cum am fi deportați în vagoane de lux. Condiția fiind să nu ne uităm o clipă pe geam, ci numai la filme. Or, dincolo de geam, oamenii nu văd filmele pe care le vedem noi, ci filmele de la televizor, pe care noi le-am văzut deja. Părem că ne chinuim să stoarcem soare din castraveți...
Am avut totuși norocul să fiu martorul renașterii filmului românesc. Numai că, din păcate, perspectivele – și aici – sînt sumbre. Cînd doi dintre cei mai optimiști regizori români (Cristian Mungiu și Tudor Giurgiu) recunosc, în diverse interviuri, că filmul românesc a luat un start bun, dar va rata finișul din indolență sau incompetență instituțională, lucrurile sînt mai grave decît dacă ar spune-o un pesimist incurabil. Nu știu dacă românii mai sînt interesați să vadă filme românești bune; știu însă sigur că statul nu dă o ceapă degerată pe ele. Ce să mai vorbim despre critică...
Mi-ar fi, cu siguranță, foarte comod să mă prefac, avînd de partea mea – deja – comoditatea de a scrie ușor, fără efort. M-aș preface că jurnalismul e ceea ce-mi place mai mult să fac, că lumea e foarte interesată de opiniile mele, că statutul pe care mi l-am dorit e la fel de prestigios ca atunci cînd mi l-am dorit, că nimic nu s-a schimbat și că, în fond, chiar dacă totul s-a schimbat, pot continua ca și cum – un finiș comod, senin și nedilematic. Dar, tocmai pentru că întrebările pe care mi le pun sînt mai numeroase decît răspunsurile pe care le-aș putea da, am decis să mă opresc aici. O experiență se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare.
Vă mulțumesc că m-ați însoțit o bucată de drum.
a.l.ș.
Ne-a plecat menuetul
Căci menuet era dansul asortat lui Alex. Leo Șerban în viziunea lui Andrei Pleșu de la începuturile Dilemei. Și nu a plecat în țara de origine a menuetului, în Franța adică, ci mult mai departe, tocmai acolo unde domnește tangoul și unde, după cum spune o vorbă din redacție, nu mai e nici extrădare, nici suspin. Ne-a lăsat așadar în inferioritate numerică, să ne strecurăm fără ajutorul lui printre nenumăratele hore și bătute locale. O să ne lipsească și el și tot bagajul lui, adică acel geamantan pe care cei de la aeroport o să agațe un bilet pe care o să scrie Buenos Aires. A luat cu el și poza de pe birou a lui Marilyn Monroe pe care o iubește nespus (poate chiar mai tare decît pe Woody Allen). Cu același geamantan pleacă peste mări și peste țări, spiritul lui grațios și neobosit, spontaneitatea lui intelectuală, micile lui revolte de bun-simț civic și nemilitantist. Nu va mai fi cine să coordoneze în revistă cu ușurința lui teme imposibile precum „bunătatea“, „răutatea“ sau „lenea“. Nu va mai fi nici cine să-și asume ironic folosirea greșită, dar tot mai populară (fără negație) a adverbului decît. Va lua cu el instinctul și măiestria lui speciale de a detecta și pune la punct orice fel de fanatism sau terorism cultural și nu numai. Dar, ce putem face dacă, după ce-a văzut toate filmele din lume, a ales lumea mare? Ne-a pus în fața faptului împlinit, așa că putem doar să-i urăm drum bun, ședere plăcută acolo unde se duce (aproape în Patagonia) și adaptare ușoară la statul invers, cu capul în jos adică, de pe partea cealaltă a globului. Decît atît putem face pentru tine, dragă Leo.
Redacția
toate câmpurile sunt obligatorii
Acest articol are 15 comentarii.
1. la bonne aventure!
adăugat de Kazmer Kovacs la data de 06 noiembrie 2009 17:08:23
Sa ne scrii, draga Leo!
2. nu stiu daca am dreptul sa intreb,
adăugat de ninat la data de 06 noiembrie 2009 16:30:27
dar intreb : ce cauta alex leo serban la buenos aires?! Am inteles, lumea e mare si cautarea continua, dar de ce in lumea noua a lui als nu mai e loc deloc si de cititorii sai fideli? o asa tradare inca nu s/a pomenit! ...:)
3. de ce "adio"?
adăugat de cititor la data de 07 noiembrie 2009 08:21:01
de ce acest adio atat de ...net,daca imi pot permite?doar exista net-ul acesta,care a transformat planeta intr-un sat global.
haideti,d-le a.l.s.,macar o corespondenta,un biletel cu impresii,din cand in cand,de la celalalt capat al satului!
4. Imi pare rau !
adăugat de Florentina la data de 09 noiembrie 2009 15:20:23
Imi pare rau ! In acelasi timp simt ca este o decizie buna , o decizie gandita... Pare o nebunie, dar sunt convinsa ca nu este asa.. Atat de departe...Tot dragul si toata admiratia mea..
5. pe cine mai penalizez, monser?
adăugat de groucho marx la data de 11 noiembrie 2009 18:41:59
nu egzista ievadare,
daca stalkerii nu vrea,
nu se poate sa se plece,
daca nu-i si voia mia.
;-)
6. pt. giuvanul popii chucky
adăugat de mulliganoglu la data de 11 noiembrie 2009 13:42:21
dantul buf
cu reverente
or' mecanice cadente
7. drum bun
adăugat de alina mungiu-pippidi la data de 11 noiembrie 2009 02:29:36
Draga Leo<br />
<br />
ce frumos statement. ce frumos nou inceput. Si eu ma gindesc adesea la Patagonia: sint vecina cu doi condori din Anzi, pe care ii vad zilnic cind cobor cu bicicleta la Landwehr Kanal, ma privesc, impasibili, de pe stinca lor din Gradina Zoologica. Nu le place aici,tinjesc dupa Thalcave si Tauka.<br />
<br />
Drum bun. Gindurile noastre te urmaresc cu mare afectiune.
8. a.l.s.
adăugat de Rodica S. la data de 12 noiembrie 2009 20:22:38
Oare de ce ma simt parasita?cu mult dor...
9. rectificare
adăugat de alina la data de 12 noiembrie 2009 18:07:44
rectificare legata de ''decizia indelung gandita'', m-am referit desigur la comentariul care se intituleaza COINCIDENTA,si nu la cel cu nr. 8, adica al meu!
10. vaya com dios!
adăugat de alina la data de 12 noiembrie 2009 18:00:44
regret aceasta plecare a d-voastra! grupul si asa subtire de critici de cinema, asa cum l-ati catalogat ca cea ''mai nefolositoare....'' va fi la propriu mai gol... sunt convinsa k a fst o decizie indelung gandita( lasand la o parte comentariul cu nr.8!!!). in fine, vaya con dios si sa mai tineti legatura cu dilema veche sau alte publicatii la care ati scris , spunandu-ne ce se intampla pe acolo in lumea cinemaului.
11. sunt trista
adăugat de o cititoare la data de 12 noiembrie 2009 17:56:27
Il y a longtemps que je vous lis, domnule a.l.s., mai exact de la 17 ani (acum am 30). Ma vad inca treversand vaporoasa Calea Bucuresti la Rotonda, ca sa cumpar Dilema, intr-o sambata dimineata de vara in Craiova. Pe atunci nici eu nu vedeam decat filmele de la televizor. Acum downloadez cu nerabdare al dvs. own privete cinema si stiu ca daca merg la un film pe care l-ati recomandat, va fi cu siguranta cel putin interesant.
Pur si simplu nu reusesc sa-mi inchipui cum va arata lumea in care n-am sa va mai citesc.
12. coincidenta
adăugat de adina iuga la data de 12 noiembrie 2009 00:13:17
Nu stiu cum se face, dar d-l Alex.Leo Serbaan a ales sa plece definitiv intr-una dintre tarile cu cea mai mare concentare de homosoexuali si a ajuns la Buenos Aires exact in ziua celei mai mari Gay Parade din lume. Ii dorim noroc.
13. multumiri
adăugat de als la data de 13 noiembrie 2009 13:57:45
multumesc doamnelor si domnisoarelor care au scris aici, exprimindu-si regretul pt plecarea mea.
decizia mea de a nu mai scrie - draga ninat - nu are, in niciun caz, vreo legatura cu cititorii sau cititoarele, ci este legata de dorinta mea de a face altceva... de a (ma) schimba... de a ma 'reinventa'.
un fel de: changer de ville, changer de vie.
daca va supara, lo siento! lo siento mucho...:(
ps doamna care se refera la nustiuce concentratie de homosexuali se pricepe, cu siguranta, mai bine ca mine la asa ceva - eu, recunosc, habar n-aveam!
cit priveste 'ziua exacta' cu parada gay (apropo, detest paradele de orice fel, inclusiv gay!), nici de asta n-am avut habar, insa doamna pare sa stie pertinamente exact cind am plecat...
asta ma face sa ma simt, pina in ultima clipa, valorizat pentru ca 'monitorizat :)
14. dnei adina iuga
adăugat de ninat la data de 13 noiembrie 2009 11:59:03
Doamna, ziceti : "Nu stiu cum se face, dar dl als a ales sa plece definitiv intr/una din tarile cu cea mai mare concentrare de homosexuali ...
Sa va spui ce NU stiu eu: nu stiu daca argentina chiar este tara cu cea mai mare concentrare de homosexuali, dar certamente stiu ca intre o tara cu cea mai mare concentrare de homosexuali si una cu cea mai mare concentrare de canibali, cum este romania, de preferat ar fi prima. Va spune treaba asta un heterosexual care se loveste aproape zilnic de cite un canibal made in ro si care intelege perfect alegerea lui als. doar refuzul lui als de a mai comunica cu cititorii nu il inteleg, da asta este o alta poveste.
15. To Whom It May Concern
adăugat de mulliganoglu la data de 16 noiembrie 2009 17:18:27
Alex. Leo Serban Spune:
1 iulie 2008 la 11:32 am
Ideea cu “nepolitetea” este relativa – exista o intreaga traditie, in cultura (literatura/arta plastica etc), nu a “nepolitetii’ – cum politicos spuneti -, ci a insultei, batJOCurii, obrazniciei si persiflarii de-a dreptul: Dada (in general, avangardele), revista “Pula” (facuta de Geo Bogza), teatrul absurd etc. (Este o traditie cu radacini vechi – vezi si “Modesta propunere” a lui Swift, care propunea… gatirea copilasilor ;-) )
Ei bine, acest “trend” – daca vreti – propunea enormitatea & grozavia, refuzul ORICAROR norme “civilizate”, considerind ca “bunul gust” este – de fapt – prost, si invers!
<b>A insulta pe cineva, la el/ea in casa (ba si mai bine, a-i insulta copiii, portretul parintilor, eventual icoana – if any) e the thing to do…</b>
Ei bine, asta face si revista “Republik” – la care eu tin f mult, si unde scrie si Anca G.
<b>Si eu zic k e f bine ca cineva (nu conteaza cine) mai are curajul sa atace si acele locuri molute (bebe, mama, tata, blabla) pe care corectitudinea politica le tine la caldurica…</b>
|
|
|
|
