Teatrul, o experienţă a timpului

Publicat în Dilema Veche nr. 754 din 2-8 august 2018
Teatrul, o experienţă a timpului jpeg

Mă delectez citind numărul consacrat bibliotecilor de către revista Secolul 21, condusă de două vechi cunoştinţe, Geta Brătescu şi Alina Ledeanu. Treptat, mi se impune diferenţa dintre cartea care aşteaptă şi există în afara mea și experienţa teatrului sau a dansului, unde timpul nu poate fi decît simultan: actorul şi spectatorul îl împărtăşesc. Sîntem prezenţi împreună şi ne scăldăm în „fluviul aceleiaşi durate“, timpul ne asociază şi, deopotrivă, îl consumăm, îmbătrînim în comun. Actorul pe scenă şi spectatorul în sală, dincolo de diferenţa de statut, sînt supuşi aceleiaşi experienţe. Timp comun, timp împărtăşit! O bibliotecă şi o sală de teatru prin aceasta se disting. De aceea, cu vîrsta, nu din plictis, ci din răspundere faţă de propriul timp, serile teatrale mi se răresc. Economia e precauţie personală. Îmi place să mă gîndesc la tinerii actori care vin fără a le mai oferi ca jertfă timpul meu în calitate de martor. Noi aparţinem unor temporalităţi distincte. E motivul pentru care prefer să mă atașez unor comunităţi de vîrstă comună, nu doar pentru că ne cunoaştem de demult, ci şi pentru că, instinctiv, refuzăm deopotrivă irosirea timpului. Prin spectacolele sale scurte, Brook afirmă implicit şi acest lucru. Şi de aceea le iubesc.

O prietenă îmi răspundea, cînd îi expuneam convingerea despre „îmbătrînirea comună“: „E şi cazul dansului“. Da, dar dansul e doar prezenţă şi evident că azi, cînd spontaneitatea se impune, el, mai mult decît teatrul, satisface această pasiune generală. Scena şi sala se dăruiesc clipei. În teatru, dimpotrivă, intervine un alt timp, timpul textelor, timp conservat pentru a cărui reînviere, împreună, scena şi sala se reunesc. Timp istoric, cultural, străvechi, timp ce se actualizează în contextul spectacolului, iar plăcerea teatrului provine tocmai din recursul la acest aport străin care ne aminteşte că nu sîntem doar prezent, că ne putem afilia altui timp. Astfel se explică intensitatea marilor montări cu un text clasic. Nu sîntem singuri, comunicăm cu străbunii care, cum spune Electra, „nu sînt morţi atîta timp cît noi ne gîndim la ei“.

Dar astfel intervine o altă întrebare: acest timp „terț“, acest al treilea timp, cum poate fi el tratat? Opţiunile au fost îndelung antinomice. În anii ’60, sub influenţa unei cărţi celebre, Shakespeare, contemporanul nostru, care „i-a sculptat viaţa“, cum îmi spunea Jan Kott, autorul ei, prin afilierea operei la datele şi experienţele lumii de azi, s-a practicat un program de temperare a distanţei proprii „timpului trecut“ căruia îi aparţine textul. Astfel, Brook sau Radu Penciulescu au pus în scenă Regele Lear, Iuri Liubimov – Hamlet, şi atîţia alţii, mai ales în ţările din fostul Est. Apoi, ca reacţie polemică, s-a afirmat dorinţa de a asuma îndepărtarea în timp şi de a prezenta textul ca fiind cu adevărat o expresie „istorică“, aparţinînd unei alte durate. Peter Stein semna, din acest punct de vedere, Orestia sa mitologică. Noi, spectatorii şi actorii, ne reuneam graţie acestui timp „de altundeva, de altcîndva“. Şi astfel, cele două „timpuri“, cel „contemporan“ şi cel „istoric“, au intervenit distinct în „prezentul“ comun al teatrului.

Această bipolaritate a cunoscut excese. Unele au dus, mai de mult, la o negare a timpului. Sînt spectacolele, de la Living Theatre la Grotowski, care au optat pentru ceea ce am putea numi „esenţa“ omului, animate de utopia retrospectivă de a accede la „timpul originilor“. Altele, mai recente, integrînd referinţe jurnalistice, aluzii imediate, au convertit „contemporaneitatea“ în gust pentru „actualitate“; ele decepţionează tocmai pentru că reduc timpul străin, al textului, la contingent, la cotidian, şi produc astfel un efect de banalizare. „Actualizarea“ amuză doar iniţial, căci apoi îşi pierde pertinenţa şi cade într-o deplorabilă desuetudine. Azi, marii regizori care se confruntă cu acest „al treilea timp“ procedează la o hibridizare a lui, amestecînd urmele trecutului şi semnele prezentului. Timp de odinioară şi timp de acum. Reprezentaţia devine locul unde această asociere experimentală tulbură raportul cu timpul, timp dislocat, eterogen, impur. Ca în spectacolele lui Ivo Van Hove sau Krzysztof Warlikowski.

La Avignon, anul acesta, s-a confirmat o mutaţie proprie teatrului modern care nu mai caută să producă evenimente atipice, evenimente extreme antrenînd spectatorii în locuri inedite, inaccesibile, ci, dimpotrivă, procedează la o dilatare a duratei, la o extindere a timpului. Julien Gosselin a prezentat o trilogie romanescă după opera scriitorului american Don DeLillo. Spectacolul, care narează evenimente extrase din țesutul societăţii americane, durează zece ore şi se înscrie, astfel, în categoria reprezentaţiilor ce consideră durata o formă de rezistenţă actuală, de refuz al vitezei, de luptă împotriva precipitării proprii timpurilor moderne. Teatrul se constituie într-un refugiu unde se cultivă indiferenţa la scurtcircuitul mail-urilor şi sms-urilor, într-o confruntare cu destine şi acte fără accelerări intempestive sau reducţii abuziv concentrate. Asemenea spectacole ne permit, dincolo de ficţiunea reprezentată, să percepem timpul la teatru ca pe o experienţă comună: noi ne consumăm împreună zece ore din viaţă şi, dacă nu plecăm, cum o spuneam, atunci îmbătrînim împreună.

Timpul ca experienţă dilatată antrenează o modificare a protocolurilor teatrului. Spectatorului nu i se mai impune imobilitatea, ci, ca în marile epoci teatrale, elisabetană sau orientală, el poate ieşi, reveni, urca pe scenă. Dar, astfel, spectacolul, prin această alternanţă între interior şi exterior al sălii, introduce o relaţie cu arta proprie tinerelor generaţii, relaţie întemeiată nu pe continuitate, ci pe discontinuitate. Timpul îşi pierde identitatea tocmai pentru că este un timp dislocat, cînd supus scenei, cînd autonom, la dispoziţia spectatorului.

În forfota off-ului de la Avignon m-a tulburat prezenţa oamenilor în vîrstă care îşi promovau spectacolele cu o naivitate derutantă. Ei atestă persistenţa unei nevoi de socialitate, afirmînd în acelaşi timp rezistenţa faţă de lenea televiziunii şi gîlcevile cafenelelor. Nu calitatea contează, îmi spun eu, ci demersul. Curajul de a fi bătrîn printre tineri, de a nu capitula. Aceşti actori diletanţi, cu un zîmbet tandru pe buze, nu sînt recent convertiţi la teatru, nu îşi afirmă o vocaţie tardivă, ci, dimpotrivă, ei ne apar ca nişte vechi pasionaţi ce nu se predau, care îşi păstrează cu obstinație, dincolo de eşecuri şi iluzii, o veche iubire pentru teatru. Ea poartă amprenta timpului personal. În schimb, cîtă decepţie produc regizori reputaţi, care, la sfîrșit de drum, se prezintă individual în off exprimînd impudic refuzul de a pune capăt carierei, de a se opri! Ei vor să continue, cu preţul unei degradări evidente şi al unei vanităţi de creaţie care şi-a pierdut forţa de altădată. Dacă amatorii vîrstnici emoţionează, artiştii care nu se retrag decepţionează. Există un timp pentru toate şi, implicit, un sfîrşit.

Răsfoiesc un volum cu replicile lui Shakespeare despre teatru şi regăsesc celebrul monolog al lui Puck din Visul unei nopţi de vară, unde acesta, adresîndu-se spectatorilor, asimilează reprezentaţia care se încheie cu somnul ce începe. Din prezentul teatrului nu păstrăm decît amintiri asemenea celor din vise. Timpul teatrului ţine de clipa împlinită şi de persistenţa onirică. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Scena lumii, anii Dilemei (Editura Polirom, 2017) și Ușa, o geografie intimă (Editura Nemira, 2017).

Foto: Christophe Raynaud de Lage

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.