Claudiu CONSTANTINESCU | Pe de altă carte
Dragi American Airlines
● Jonathan Miles, Dragi American Airlines, traducere din limba engleză şi note de Andrei Oprea, Editura Leda, 2010.
O fi el roman de debut, dar n-are strop de naivitate sau de stîngăcie. Dimpotrivă, e profi de la un cap la altul şi foarte grijuliu cu răbdarea cititorului – nu degeaba autorul său are în spate ani buni de vechime în presa americană de top, pe subiecte literare sau ne. Jonathan Miles e trecut prin multe – chestii, socoteli, cărţi –, aşa că romanul lui nu încearcă marea cu degetul atunci cînd îşi propune să testeze resursele magnetice ale biograficului, cu povestea unei vieţi de om spusă cum, unde şi cînd te aştepţi mai puţin
Textul cărţii e o lungă petiţie, scrisă de un anume Benjamin R. Ford (Bennie, pentru apropiaţi) către American Airlines, în orele petrecute într-un aeroport din Chicago, unde prevăzuta escală de 45 de minute a zborului său de la New York la Los Angeles se va întinde pînă la o zi şi o noapte. Omul e plin de furie şi are timp suficient ca să şi-o verse metodic pe „toanta“ companie aeriană în cauză, numai că, tot încercînd să explice cît de important era pentru el să ajungă la vreme în Los Angeles, Benjamin R. Ford – „fost tată, fost poet, fost beţiv“ – îşi pune în pagină întreaga viaţă, plus ceva ramuri mai de jos ale arborelui său genealogic. Protagonistul e unul pitoresc şi dezabuzat, cinic şi tandru în egală măsură, iar în proza lui petiţionară sînt jucate abil umbrele unor Salinger şi Burroughs, ale literaturii lejere, „de aeroport“, ca şi ale unui imaginar roman polonez, din care eroul nostru reproduce pasaje traduse cît se poate de liber.
Cartea vă oferă cîteva comparaţii adorabil de „americăneşti“, scene tăioase sau infinit de delicate şi, în general, un zbor plăcut al minţii, pe varii direcţii, fără goluri de aer.
PUBLICITATE
● Din tot ce am auzit săptămîna trecută, nici o idee nu m-a zguduit ca aceea încredinţată lui Laurenţiu Ungureanu, de la Adevărul, de către pensionarul Simion Avram, adică fostul clovn Siminică, celebrul Siminică: „Acum nu mai e circ… a dispărut de tot clovnul adevărat“. Am repetat aceste cuvinte, căci aveam de ce, de cîteva ori pe zi. (R. C.)
● S-ar putea să încalc legea privind protecţia datelor personale – nu ştiu. S-ar putea să scrie Cristian Ghinea (încă) un articol foarte bun pe tema asta, precum cel despre Orange – nu ştiu. Dar simt nevoia să vă împărtăşesc textul celui mai nou spam pe care l-am primit (desigur, în semitraducerea automată pe care o oferă Internetu’): „Hi, doar a decis să se cunoască nu veţi fi un fel surprised. If de tine, atunci poate doriţi să ştiţi (lurita_4life@yahoo.in). cu dragoste. lurita“. Ahhh, Lurita…(M. V.)
● Săptămîna trecută, Adrian Păunescu urla pe Realitatea TV despre „mizeria“ sistemului care permite moartea bebeluşilor în maternităţi. Cum omul ştie cîte ceva şi despre sistemul care permite uciderea oamenilor în trafic, l-am ascultat cu atenţie. (M. C.)
citiţi
În vremuri de demult, moartea era prezentă mai abitir decît astăzi. Sărăcia norodului îi accentua vizibilitatea, căci de murit nu-i mare filozofie, îngropăciunea îi miza, şi sărindarele, şi riturile alea funerare, şi… Uliţele, maidanele, şanţurile ascundeau deseori cadavrele celor rătăciţi în viaţă; cerşetori, vagabonzi sau doar calici care „adormeau“ pentru vecie uneori pe cîmpuri, alteori pe la porţile unora.
citiţi











