Afirm în argumentul Dosarului acestui număr că festivalurile sînt, probabil, cel mai bun lucru care s-a întîmplat literaturii române în ultimul deceniu. Într-un fel, acestea au contribuit din plin la civilizarea peisajului literar prin susținerea diversității și a dialogului, prin faptul că, de foarte multe ori, scriitorii străini invitați, îndeosebi poeți, nu erau – și foarte mulți încă nu sînt – traduși în română. Practic, festivalurile sînt forme prin care cititorii români pot cunoaște, nemijlocit și pe viu, scriitori străini. Așa cum venirea lor la noi contribuie din plin la expansiunea literaturii române în afară. Căci un festival literar nu presupune doar lecturi, dialog și dezbateri, ci și contacte și promovare bazate pe afinități. În ancheta Dosarului, la întrebarea legată de lipsurile pieței literare românești, revine chestiunea agentului literar. Or, festivalurile suplinesc într-o bună măsură această lipsă, transformînd scriitorii străini și, mai ales, traducătorii în agenți literari. Dincolo de interacțiunea scriitorilor cu publicul, în general din provincie (acolo unde „comunitățile locale își ridică scriitorii la un rang al elitei sociale cultivate și respectate, caracteristică pe care, într-o mare măsură, capitalele au pierdut-o“, după cum spune Corina Șuteu), importanța festivalurilor rezidă tocmai în această interacțiune a scriitorilor din diverse literaturi care încearcă, și uneori reușesc, să suplinească interesul scăzut și/sau absența profesioniștilor din anumite zone editoriale. Spune tot Corina Șuteu: „În cadrul festivalurilor se nasc rețelele inițiaților, se consfințește calitatea unui autor, gestează ceea ce, mai tîrziu, va deveni o valoare marchetabilă.“ Confirmă și Lucian Dan Teodorovici: „Festivalul este spațiu de întîlnire, înainte de toate. Întîlnire între scriitori și scriitori, iar în cazul nostru mai mult de atît, căci FILIT propune și întîlnirea între scriitori, traducători, manageri culturali, critici, jurnaliști, artiști plastici, muzicieni ș.a.m.d.“

De altfel, la întrebarea legată de lipsurile pieței literare, răspunsurile sînt, din păcate, foarte variate. Lipsesc așa: marketingul și imaginația, agenții literari, librarii de calitate și meseriașii literari (redactori, corectori, graficieni, DTP-iști, PR-iști), o politică naţională a lecturii și evaluarea editorială, premii literare oneste, lecturi publice cu bilet de acces, presa culturală de calitate… Și doar la prima strigare.

Cu toate acestea, avem peste o duzină de festivaluri literare, specifice sau generaliste, unele deja cu istorie și tradiție, altele foarte hip, unele underground, altele cu expunere în mass media, unele cu bugete de buzunar, altele cu finanțări consistente, fiecare cu un specific sau un concept mai vag sau mai clar formulat. Oricum ar fi, importanța lor e evidentă. Cînd FILIT sau „Poezia e la Bistrița“ au fost amenințate cu întreruperea (din rațiuni de politici bugetare și/sau de politică locală meschină), comunitatea a protestat și lucrurile au reintrat în normal. Ceea ce confirmă rolul de coeziune socială al acestui tip de manifestări culturale. Cum spune Lia Faur: „Festivalurile împrospătează aerul unei comunități și ideea creației în sine poate schimba percepția vieții cotidiene.“ Un beneficiu enorm!

Există cîteva chestiuni cu potențial disfuncțional în ceea ce privește festivalurile de la noi și, fără pretenția de a le expune sistematic și integral, voi trece cîteva în revistă. Poate chiar în primul rînd, finanțarea de către autorități, care presupune două mari dezavantaje, ambele subliniate și de Mircea Vasilescu: obișnuirea publicului cu accesul gratuit la cultură și, infinit mai nociv, tentația autorităților de a specula/confisca electoral evenimentul. Discursurile de deschidere ale oficialilor de la Consilii Locale și Primării sînt niște orori, ar trebui interzise; în fond, e vorba de niște funcționari/administratori de bugete care oricum nu citesc literatură. Unde mai pui că autoritățile sînt vinovate de faptul că în absolut orice oraș din țara asta lipsesc săli adecvate pentru evenimente artistice. În destule și sonore cazuri – București, Timișoara și Iași –, pentru festivalurile literare (ca și pentru concertele de muzică) nu există săli cu capacitate de peste o mie de oameni, cu lumini și sonorizare adecvate. Avem doar piețe pentru chermeze populare.

O altă problemă a festivalurilor este legată de promovare, de „marketing și imaginație“, cum spune Robert Șerban. Nu toate, dar destule festivaluri se desfășoară aproape clandestin, fie din lipsa bugetului care nu permite promovarea mediatică și/sau stradală suficientă (afișe, panouri, bannere, flyere, clipuri, postări plătite), fie din lipsa imaginației sau a priceperii. Cum spune publicitarul Valentin Suciu, „trebuie să faci literatura interactivă și spectaculoasă din punct de vedere vizual și sonor pentru ca tinerii să te lase să intri în lumea lor“. Or, multe festivaluri nici nu există pe Internet sau în social media, nu au nici măcar un website sau o pagină de Facebook/Instagram, iar cînd există nu sînt active, updatate sau folosite în mod atractiv. În cele mai multe din cazuri, conturile online sînt active doar pe durata festivalului, după care intră în adormire.

Aici intervine un alt aspect problematic: în restul anului, festivalurile nu au sau nu-și permit să organizeze evenimente conexe care să întrețină interesul pentru brand și nici nu știu cum să se folosească de potențialul evenimentelor trecute pînă la ediția viitoare (prin fotografii, înregistrări audio/video, interviuri, traduceri, antologii etc.). Ceea ce conduce la o altă lipsă: dimensiunea multimedia. Festivalurile de la noi nu au sau nu și folosesc (suficient) arhiva. Pentru propria legitimare, fiecare festival ar trebui să-și construiască o arhivă, un centru, un mic muzeu. Tradiția trebuie să se vadă, să fie consultată și vizitată, nu e suficient să fie afirmată doar prin cifrele romane care marchează numărul crescînd al edițiilor. Ceea ce întreține un alt aspect deficitar: creșterea și fidelizarea publicului. Un festival nu trebuie doar să-și invite/aștepte publicul, trebuie să și meargă la el acasă. E vital ca festivalurile, în timpul desfășurării lor, dar și în restul anului, să organizeze evenimente în școli și licee pentru a duce înapoi cartea, literatura și scriitorii acolo de unde sistemul educațional i-a dat afară. Festivalurile trebuie să-și asume și acest rol educativ, vorbindu-le copiilor despre artă, predîndu-le lecția diversității și a diferenței, ispitindu-i, în cele din urmă, cu o experiență completă și inedită. Un alt aspect deficitar fiind subliniat de Șerban Alexandrescu: „Literatura trebuie probabil să rămînă tema care ancorează un festival literar, însă în jurul ei vor trebui să se învîrtă o sumedenie de alte lucruri care să facă din festival un minunat și divers big day out“. Adică evenimente diversificate, conexe sau chiar non-literare: grafică, film, muzică, ateliere de meșteșuguri ale hîrtiei sau cărții, spre exemplu. Unele dintre aceste lucruri se întîmplă deja (vedeți răspunsurile la întrebarea 5 din ancheta Dosarului), dar ar trebui să devină o regulă.

Și mai e ceva, ceva ce am descoperit personal, mergînd deopotrivă la festivaluri românești și străine, fie ca scriitor, fie ca jurnalist: în general, numărul scriitorilor invitați la noi este mult prea mare, ceea ce-i face să nu se poată produce satisfăcător. Cînd sînt invitați mulți scriitori, fie există prea multe evenimente care se suprapun și publicul, același, trebuie să aleagă ce anume să rateze, fie timpul acordat cunoașterii fiecărui scriitor în parte (prin lectură sau dialog) este nerezonabil de mic. Cum mi-a spus cîndva organizatorul unui foarte mare (în termeni de public) festival european de poezie, cine invită mai mult de 10-15 scriitori la un festival fie denotă o acută lipsă de încredere în literatură, fie suferă de grandomania organizatorului căruia nu-i pasă nici de public, nici de scriitori, ci numai de aspectul impunător al line-up-ului și de aglomerarea de nume de pe afiș.

În încheiere, reiau fără alte comentarii ideea Corinei Șuteu: „Festivalurile de literatură sînt, pentru orașele din lumea largă, adevăratele spații de reconectare la umanism, locuri în care o comunitate sensibilă, asediată de tehnologie, superficialitate și flux informațional, se regăsește, ca să respire sens, ca să redescopere povești adevărate și tulburătoare despre oameni.“ 

P.S. Calendarul festivalurilor literare din această toamnă: LitVest la Timișoara (26-29 septembrie), FILIT la Iași (3-7 octombrie), „Poets in Transylvania“ la Sibiu (11-14 octombrie) și FILTM tot la Timișoara (24-27 octombrie).