Somnul învinsului

Publicat în Dilema Veche nr. 386 din 7 - 13 iulie 2011
Somnul învinsului jpeg

Ioan Es. Pop, Unelte de dormit, cu 10 desene de Dumitru Gorzo, Editura Cartea Românească, 2011. 

Aflat la al cincilea volum de poezie şi după o „pauză“ de opt ani, Ioan Es. Pop nu se află deloc într-o postură de invidiat. Primele sale trei cărţi, memorabilele Ieudul fără ieşire (1994), Porcec (1996) şi Pantelimon 113 bis (1999), i-au adus mai toate premiile literare importante şi l-au impus imediat, consolidîndu-i statutul de cel mai important poet debutat după ’90. În anii 2000, i-au apărut trei antologii româneşti (Podul, 2000; Rugăciunea de antracit, 2002; şi No Exit, 2007), cîteva ediţii bilingve, ba chiar şi reeditări, şi tot mai multe traduceri în limbi europene. Privind în urmă, Ioan Es. Pop este, alături de Cristi Popescu, Ion Mureşan şi Angela Marinescu, printre cei mai citiţi/citaţi şi, mai ales, influenţabili poeţi ai ultimelor generaţii, în condiţiile în care Gellu Naum şi M. Ivănescu, de pildă, alţi doi mari redescoperiţi şi cu o cotă critică ridicată şi în creştere în ultimele două decenii, nu au fost urmaţi în poeticile lor de poeţii tineri, decît cu foarte puţine excepţii. S-ar putea spune, aşadar, că, în acest moment, Ioan Es. Pop este un poet de-a dreptul clasicizat, chit că împotriva propriului ideal. Dar asta e, în cel mai bun caz, o fatalitate a valorii. 

Nu este însă prima dată cînd poetul are de înfruntat aşteptări uriaşe. În 2003, volumul Petrecere de pietoni, primul care apărea după triada deja amintită, se deschidea cu un „argument împotrivă“ unde Ioan Es. Pop îşi lua cîteva precauţii: „Scrisul e doar fractură, iar neputinţa de a mă trăi întreg – aproape o compensaţie. Am ajuns la această soluţie, justă şi pentru mine, şi pentru raporturile mele cu alţii, lucrînd pe ascuns asupra unei speranţe pe care o visam mîntuitoare: că scriu ca să-l conving pe Dumnezeu, că-mi amîn sau atenuez astfel moartea. M-am înşelat. A scrie nu oferă mîntuire. În schimb, am trăit mica revelaţie că trebuie să scriu pentru că n-am alte îndemînări; că există o măruntă comunitate de excluşi care supravieţuieşte prin acest fel de iluzie...“ Era în acel contra-manifest şi o încercare de a se detaşa de propriul mit, de a renunţa să mai confere propriului scris o funcţie sacră; altfel spus, era vorba de o eliberare prin recunoaşterea imposibilităţii de a mai crede în forţa şi de a se mai ridica în tăriile revelator-salvatoare ale poeziei de altădată. Poate că, pe undeva, era vorba (şi) despre anxietatea repetiţiei. Scrisul ca obişnuinţă. 

Ca şi acel volum compozit, deşi fără jocurile frivole de limbaj de acolo, Unelte de dormit nu mai este o carte unitară, de aceea tensiunea care o străbate e una resemnată, tonul este mult mai soft, poetul e cumva concesiv & confesiv, mai narativ şi mai explicit, chit că temele (şi abordările) sînt aceleaşi: vina, inadaptarea şi izolarea, damnarea şi nenorocul, răul visceral şi angoasa existenţială, captivitatea în prezent şi confuzia dintre mîine şi ieri, tentaţia autodistrugerii, vizionarismul întunecat şi revelaţiile alcoolului... Toate acestea subsumate, mai mult sau mai puţin, supra-temei somnului din titlu ca alternativă a vieţii şi anticameră a morţii, ca spaţiu incert – de repaus, ascundere şi izolare – între cele două spaime, ca stare de letargie, absenţă şi uitare de sine în vertijul existenţei, precum în poemul de deschidere: „cînd eram mic, visam să fiu şi mai mic. / mai mic decît masa, mai mic decît scaunul, / mai mic decît cizmele mari ale tatălui. / cît un cartof, atîta mă visam. / pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pămînt şi gata, / pînă toamna nu-i mai necăjeau. // mă visam în cuib, printre ei, / dormind cu dulceaţă-n întuneric, / întorcîndu-mă pe-o parte şi pe alta vara / iar apoi căzînd din nou în somn. // şi toamna să mă trezesc tot nedormit / şi tot nespălat ca fraţii mei / şi cînd să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra / şi să le strig: nu mai săpaţi, nu mai săpaţi, / căci vin acasă de bunăvoie, / dacă-n primăvară mă puneţi la loc, // şi primăvara să fiu primul pe care / îl aruncă înapoi în cuib / şi tot aşa, să rămîn să dorm mereu, / din cuib în pivniţă şi din pivniţă în cuib, / ani mulţi, neîntors şi uitat“.

Doar că această obsesie a somnului (ea însăşi o temă mai veche) nu unifică ciclurile volumului, iar atmosfera apăsătoare, viziunile, ipostazele şi scenariile terorii, care altădată şocau acum au ajuns previzibile, sună deja familiar, iar tragismul s-a diluat prin repetitivitate. Sound-ul este acelaşi şi trebuie să rămînă recognoscibil, nu asta e problema, ci efectul de ecou resimţit: poemul „om de zi, om de noapte“ este doar o altă variantă a poemului dedublării celor doi Pop în ipostazele nocturn-diurn, intim-social din textul mai vechi „în timp ce pop îşi vîră degetele pe gît“; poemele „cînd am auzit că va trece pe şoseaua noastră“ şi „dumnezeul tramvaiului 40“ reiterează acelaşi scenariu al aşteptării şi rătăcirii perpetue din poemele „năneşti“ sau din „luni de zile, auzind că circulă din nou“, aşa cum „cîntec de leagăn“ reia tema ratării şi ruşinii, a întoarcerii (în)frînte acasă însoţit de „carele-ncărcate cu nimic“, simili-proza „Pînă să ajung în aşezarea asta“ în care la marginea unei văi dintr-un sat îndepărtat există un zid de întuneric care desparte lumea aceasta de Dincolo este înrudită cu povestirea „Între frontiere“ unde la marginea unei gropi din afara oraşului timpul şi spaţiul sînt rarefiate şi se pot vedea scene din trecut sau din viitor... Scenele de vină şi teroare din copilărie revin cu imagini deja ştiute (cum este îngroparea în pămînt a Amintirilor din casa morţilor), apare din nou personajul măcelarului, precum şi al duhovnicului ca pereche a eului alcoolic, iar versuri care acum fac poeme distincte („dorm de două zile. m-am trezit degeaba, / e tot azi“), altădată erau doar finaluri de poeme („[...] numai că mîine iar e azi – dezamăgire / mîine n-o să fie nicicînd mîine“). 

Există şi cîteva schimbări de registru, cum este ciclul „potriviri după alecsandri & co.“, un exerciţiu postmodern al (supra)punerii propriilor viziuni şi obsesii în forme clasice, construind un intertext în negativ, ca să zic aşa, căci peste pastelul lui Alecsandri se aplică stratul unor tonuri mai grele: „din văzduh, cumplita iarnă cerne norii de zăpadă. / de acum, legat cu lanţuri de un leagăn în ogradă, / pe copil or să tot cadă fulgi cu colţi sticloşi de lup. / va fi trup doar ca să moară cel ce n-a fost nicicînd trup. // iar şezînd în bibliotecă, mult se va mira străinul. / va lăsa deoparte cartea şi va da deoparte vinul. / nu de moarte o să-i pese, ci de veşnicia ei. / va fi doar un fel de mîine încheiat la ora trei. // fiara va intra cu jale, melancolică ţintind / tomurile de pe rafturi, dac-o să mai fie cînd. / vor bea ceaiuri lungi pe prispă, pufăind din ţigaret. / vremea se va toarce moale, timpul va mişca încet. // şi cînd neguri arzătoare se vor prăbuşi alene, / s-or acoperi de carne şi vor aţipi în vene, / unde sîngele-i va duce spre întîiul lor strămoş. / fioros va bate gîndul, sumbri fi-vor şi frumoşi. // lungi troiene călătoare îi vor clătina puţin. / va fi plin de întuneric, iar opaiţul va fi plin“. Acest ciclu numără doar cinci poeme şi oricum rămîne un exerciţiu, nu e o schimbare, o cale de urmat.

Unelte de dormit este o carte cu destule poeme bune şi cu cîteva texte care au mai păstrat din forţa de altădată şi-şi găsesc importanţa (cum este cel final, „cu aceşti ochi, cu care n-am văzut“), doar că, direct spus, nu se ridică la standardele ridicate de Ioan Es. Pop însuşi şi cele mai multe sînt reluări şi autopastişe. Situaţie care repune pe tapet cîteva întrebări (retorice) fundamentale: are scriitorul „voie“ să se repete şi în ce limite? În numele cărui principiu i se poate imputa că nu se reînnoieşte constant şi cel puţin la aceeaşi valoare? (Nu este asta o formă de tiranie?) Care este limita trecerii aprofundării unor teme în redundanţa lor? Cît de inepuizabil poate fi cu adevărat un scriitor şi de ce n-ar fi epuizarea parte din jocul artei, poate chiar cheia ei? Cum o zice Ioan Es. Pop însuşi într-un posibil meta-vers: „poezia este istoria celor învinşi“.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.