ApeRider susține spiritul civic și buna purtare! „Bike Sharing is Bike Caring”

4 iulie 2018
simeon stalpnicul png

Pentru cei care nu cunosc încă proiectul, Ape Rider este primul sistem de Smart Bike Sharing din România, apărut din nevoia oamenilor de a avea la dispoziție biciclete dockless pe care să le poată utiliza, ușor și rapid, la orice oră, din aproape orice loc din București și împrejurimi, susținînd traficul alternativ și nu în ultimul rînd, protejînd mediul înconjurător, prin combaterea poluării.

Peste 2000 de biciclete sînt disponibile în acest moment în tot orașul și în localități din județul Ilfov, oamenii folosindu-le atît pentru relaxare, cît și pentru a ajunge la job, club, întîlniri de afaceri etc.

Ele pot fi găsite în parcările virtuale existente în apropiere de marile intersecții, parcuri și stații de metrou și autobuz.

Bicicletele pot fi utilizate simplu, descărcînd aplicația ApeRider, plătind taxa de activare de 20 lei, cu ajutorul cardului personal, scanînd codul QR și deblocînd bicicleta. Trebuie să te asiguri că ai serviciul de date, Bluetooth şi locația active. La finalul cursei, bicicleta se blochează manual, printr-un antifurt aflat pe roata din spate.

Prețul unei curse de 30 de minute este de doar 1,9 lei. În plus, utilizatorii, în această perioadă de dezvoltare a aplicației, primesc un voucher în aplicație, în valoare de 100 lei, pe care-l pot folosi pentru cursele viitoare. Practic, plătești 1 leu și călătorești de 100 lei.

simeon stalpnicul png

La sfîrșitul călătoriei, antifurtul se acționează manual pentru finalizarea cursei, iar bicicleta se lasă într-una dintre parcările virtuale.

Pentru securitatea bicicletelor, acestea vin echipate cu GPS integrat, lucru care ne ajută să le reperam în timp real, oriunde ar fi localizate.

În acest moment aplicația este în faza beta, ceea ce înseamnă că se lucrează la îmbunătățirea ei, cu ajutorul feedback-ului primit de la utilizatori, lucru care se întîmplă zilnic, 24/24. Pentru orice feedback, sau eroare apărută, există un număr de telefon, la care colegii noștri răspund cu soluții imediate: 0374.77.12.44.

Ca în orice proiect de asemenea anvergură, sigur că există erori și riscuri, pe care noi ni le-am asumat de la bun început, dar avem încredere că oamenii care iubesc bicicletele, și nu în ultimul rînd Pegas, ne vor susține în acest proiect.

Există cazuri de biciclete furate, avariate, lăsate în locuri greu accesibile, există și clienți nemulțumiți și poate nu cu cele mai bune intenții, dar de aceste lucruri ne ocupăm în mod constant cu ajutorul poliției locale și naționale, existînd o rată de recuperare foarte mare pînă în acest moment.

Deoarece numărul bicicletelor este foarte mare, avem nevoie de susținerea și ajutorul tău.

Dacă și tu crezi că Bucureștiul merită să aibă un sistem de smart bike sharing și că putem face asta împreună, te invităm să te implici, semnalînd orice neregulă: faptul că bicicletele prezintă defecțiuni, sînt furate, sînt vandalizate, sînt lăsate departe de parcările virtuale, sau chiar ducînd personal bicicleta într-o parcare virtuală.

Am gîndit împreună un sistem de recompense pentru voluntarii noștri, pe care îi invităm

● fie să se înscrie în comunitatea ApeRider pe grupul Aperiders de pe Facebook,

● fie să trimită mailuri și notificări la hello@aperider.com,

● fie pot raporta nereguli pe http://aperider.live/report,

recompensele fiind fie sub forma de vouchere valorice, care pot fi utilizate pentru curse ApeRider, fie discount-uri la articolele din gama Pegas (biciclete, role, skateboard-uri, accesorii, etc.).

Nu ne propunem să combatem infracționalitatea din București și România prin introducerea acestui sistem (cu toate că în acest moment cam asta se întîmplă, ca efect colateral al lansării sistemului), ci doar ne dorim să aducem oameni împreună, cu ajutorul cărora acest sistem să poată fi utilizat într-o manieră civilizată și oamenii să se poată bucura de biciclete calitative, disponibile la orice pas.

Avem încredere că putem dovedi cu ajutorul susținătorilor mersului pe bicicletă, că putem face un sistem de smart bike sharing funcțional și în România!

Mai multe detalii despre aplicație pot fi găsite și pe www.aperider.com.

Bike sharing is not bike stealing. :)

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.