Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 747 din 14-20 iunie 2018
Cu ochii n 3,14 jpeg

DUPĂ CE UNII REPREZENTANȚI
AI AUTORITĂȚILOR
AU STUDIAT PROCESELE CHIMICE
DIN CORPUL UNOR CONSUMATORI DE BUNĂVOINȚĂ,
UNELE NUMERE AU RĂMAS PRINSE ACCIDENTAL ÎN SCUTECE 

● După ce a cîștigat ușor un meci din optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, Simona Halep a făcut o declarație neobișnuită: „Mă gîndesc la cîștigarea unui Grand Slam, dar nu știu dacă se va întîmpla în acest an sau în această viață.“ Uau! Nu ne rămîne decît să sperăm că o asemenea creștere a reflexivității nu-i va dăuna competitivității. (A. M.)

● Penka, o vacă aparținînd bulgarului Ivan Haralampiev, a trecut din greșeală granița în Serbia, iar polițiștii de frontieră n-au observat-o. Un sîrb a identificat-o după ecuson și a vrut s-o restituie proprietarului, dar autoritățile bulgare au decis că vaca trebuie împușcată, pentru că a părăsit granițele UE și nu mai are voie să vină înapoi. Ar trebui să existe libertate de mișcare și pentru animale. Iar unii reprezentanți ai autorităților ar trebui închiși în țarcuri, cu talangă de gît. (D. C.)

● Cafeaua este cel mai răspîndit drog recreaţional. Cercetători ai unei universităţi americane au studiat procesele chimice şi neuropsihice din corpul unor consumatori de cafea şi au constatat că sînt asemănătoare cu cele ale unor dependenţi de heroină. Sper ca această descoperire să nu se soldeze cu vreo interdicţie. N-aş vrea să fim nevoiţi să cumpărăm cafeaua, pe sub mînă, prin cine ştie ce ganguri întunecoase… (M. M.)

● CIA a publicat un raport anunţînd că, în viitorul apropiat, Coreea de Nord nu are nici o intenţie de a renunţa la armele sale nucleare. Kim Jong-un ar părea însă că ia în considerare deschiderea unei francize de hamburgeri în Pyongyang, în semn de bunăvoinţă. Cum ar veni, pacea trece prin stomac. (C. Ş.)

● Unele numere de mașini ies din obișnuita rutină senzaționalistă gen SEX, FBI, CIA. Am trecut pe lîngă o mașină cu numărul UNT. M-a înduioșat și mi-a adus aminte de vremurile de tristă, dar și hilară amintire, cînd o colegă de facultate a vrut să-l seducă pe un coleg cu un pachet de unt. (I. P.)

● Un loc de parcare de 2,5 pe 5 metri s-a vîndut în Hong Kong cu 760.000 de dolari, scrie South China Morning Post, citat de CNN. Cu un preț de aproape 61.000 de dolari pe metru pătrat, locul de parcare este mult mai scump decît prețul pe metru pătrat, 18.300 dolari, al unui apartament din Hong Kong. Cele mai scumpe locuri de parcare din lume au rămas cele din Manhattan, unde sînt cîteva pentru care s-a plătit cîte un milion de dolari. E adevărat că suprafața lor e de două ori mai mare decît a celui din Hong Kong. (A. M. S.)

● Potrivit unui studiu realizat în 43 de porturi, din Peru pînă în Chile, 46.000 de țestoase sînt prinse accidental în plasele pescarilor, în fiecare an. 16.000 dintre acestea mor din această cauză. Seria celebră Les Tortues Ninja a împlinit 34 de ani. (A. M. S.)

● Ies dintr-un supermarket, cu căruciorul plin. Deasupra mormanului de cumpărături tronează un pachet de scutece. Cînd ajung în dreptul ușii, alarma începe să țiuie. Mă opresc nedumerit. Un bodyguard aleargă spre mine, aruncă o privire în cărucior și mă consolează: „Stați liniștit, e de la pamperși“. (M. P.

serban georgescu bibilica jpg jpeg

ÎNTÎMPLĂTOR SAU NU,
FURIA CELOR CARE DORESC
SĂ IASĂ ESTE SFÎRȘITUL 

● În Piaţa Obor, pe o bancă, doi beţivi trăgeau dintr-o sticlă de vin şi discutau politică. Primul: „Păi, l-am avut pe Radu Vasile prim-ministru… apoi l-am avut pe Ţapu’, care nu mai ştiu ce-o fi fost… pe Năstase… iar acum asta, Dăncilă?! Să fim serioşi…“ Al doilea: „Îţi zic io că la ultimele alegeri, dacă era o coadă de mătură pe lista pesedeului, coada aia de mătură se alegea. O coadă de mătură!“ Întîmplător sau nu, a doua zi, la Bookfest, se lansa cartea lui Radu Paraschivescu Două mături stau de vorbă. (A. P.)

● În mai 2018, la 50 de ani după mai ’68, am văzut la Paris, pe trotuarul din fața intrării în stația de metrou Châtelet, această inscripție: „Furia enunțiativă este un mușchi“. (D. S.)

● Pentru a diminua rata divorțurilor din China, autoritățile din cîteva provincii au hotărît să dea un test celor care doresc să iasă din mariaj, pentru a vedea cît de bine își cunosc partenerul. Care e ziua de naștere sau mîncarea preferată – se numără printre întrebări. Cu cît răspunzi mai corect, cu atît obții divorțul mai greu. Dar, oare, dacă încearcă să copieze, sînt scoși din examen? (S. G.)

● Vocabular de epocă (cu circulație publică): SĂRAC (adj.). Cînd ți-a rămas prea multă lună pînă la sfîrșitul banilor. (R. M.)

Foto: I. Popovici, Ş. Georgescu

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.