Paul BREAZU | Audio şi n-am cuvinte

Mica Devoluţie din Iunie

 

 

Devo a fost mereu un proiect muzical care a scăpat nonşalant categorisilor atît de convenabile criticii de muzică şi isteriei atît de dragi falansterelor de fani. Înţeleasă în fel şi chip de unii sau de alţii, trupa imprevizibilului Gerald Casale este astăzi, la 30 de ani distanţă de „Whip It“, cel mai straniu hit care a lovit vreodată Billboard-ul, un soi de legendă, iată vie, despre care se vorbeşte pe la colţuri.

Vlad STOIAN

Trupele româneşti nu sînt coerente-n mesaj

 

 

Mihai Dinu, fostul director muzical al RFI România vreme de 16 ani şi fostul director de programe Radio Total, ulterior devenit Gold FM, e acum music manager-ul singurei staţii naţionale pe ultrascurte care face audienţe colosale cu muzică indie şi cu tot felul de obscurităţi care rarisim au legătură cu mainstream-ul: Radio Guerilla.

Aron BIRO | Audio şi n-am cuvinte

Resurse risipite

 

 

Mă întreb dacă Herbie Hancock ştie ce piese se află pe acest album. E un album cover version, cu piese culese de la Bob Dylan, Beatles, John Lennon, Sam Cooke, Bob Marley, Peter Gabriel şi unii mai obscuri. Teoretic, cînd faci un album de coveruri, îţi alegi piesele.

Paul BREAZU | Audio şi n-am cuvinte

Noaptea devoratorilor de suflete

 

 

Anul trecut, în mai, un CD pe care apăreau numele lui Danger Mouse (îl ştiţi măcar ca jumătate a duo-ului Gnarls Barkley), Mark Linkous (un muzician american foarte talentat, care a pus bazele proiectului Sparklehorse şi a colaborat cu toată floarea cea vestită a muzicii de orice fel) şi David Lynch (chiar el!) stătea pe rafturile magazinelor care vînd muzică.

"România e ţara care m-a hrănit spiritual"

 

 

Obişnuiam să mă întreb de ce a trebuit să mă nasc într-o Românie comunistă, în mediul traumatizant al cuvintelor înfundate în gîtlej şi în acea teamă paralizantă de a-ţi exprima adevărata identitate. Mama m-a crescut cu folclor românesc şi, de cîte ori era tristă şi deznădăjduită, cînta din tot sufletul. Aşa am învăţat să iubesc doina populară şi, mai tîrziu, să-mi exprim la rîndul meu ofurile şi bucuriile prin muzică, păpuşi, poezie... România m-a hrănit spiritual şi sînt ceea ce sînt tocmai datorită mediului din care vin. 

Aron BIRO | Audio şi n-am cuvinte

Sub gluga jazzului

 

 

Trebuie să fie al naibii de greu să faci muzică în România. De trăit din muzică nu se pune problema, e o umilinţă majoră să explici mereu părinţilor de ce faci vocalize în dormitor, în loc să-ţi găseşti o slujbă onorabilă. Să te apuci să şi cînţi altceva decît hip-hop, manele şi dance e demenţă curată. 

Paul BREAZU | Audio şi n-am cuvinte

Înapoi în prezent

 

 

În Living with Music, culegerea de scrieri despre jazz a romancierului Ralph Ellison, scriitorul american compara muzica cu o maşină a timpului care transportă în prezent momentele (considerate) pierdute ale trecutului. În fapt, este vorba despre reprezentarea actuală a anumitor părţi din trecut.

Aron BIRO | Audio şi n-am cuvinte

Jazz unplugged de film

 

 

Ca mai toată scena nu-jazz, Tonbruket e o trupă de festival mai degrabă decît una de studio. Diferenţele între album şi concert sînt majore, şi nu din pricină că trupa îşi augmentează spectacolul cu vreo formă de circ auxiliar, dialog cu publicul şi felurite năzbîtii. E vorba în primul rînd de o diferenţă de sound între înregistrare şi „pe viu“, o diferenţă care iese în evidenţă la stilurile muzicale curate, fără distorsiuni agresive.

Paul BREAZU | Audio şi n-am cuvinte

Ritualuri de trecere

 

 

Cu cîteva excepţii, n-am prizat încercările muzicienilor români de a integra în opera lor teme venite din zona folclorică. Phoenix a reuşit, acum mai bine de 30 de ani, să se apropie de idealul unui sunet care n-avea cum să fie originat decît în spaţiul acesta, motivele sonore cvasi-primitive fiind inteligent şi convingător topite în ceea ce muzica îşi asuma atunci ca modernitate, rock-ul.

3 întrebări pentru

Gărîna lui Kafka

A 14-a ediţie a Festivalului de la Gărîna are loc în plină criză! Cît de greu a fost?

În ceea ce priveşte autorităţile din Timiş, lucrurile au luat o turnură absolut descalificantă. Pot înţelege că bugetele sînt substanţial reduse în această perioadă, dar să anulezi dreptul operatorilor privaţi de a participa la licitaţiile de proiecte, justificînd că nu sînt bani nici pentru evenimentele proprii, e de-a dreptul stupid.