Despre eternul nostru complex de inferioritate

Publicat în Dilema Veche nr. 652 din 18-24 august 2016
Despre eternul nostru complex de inferioritate jpeg

E seară, sîntem la Ambasada României de la Haga, frumos îmbrăcaţi şi bînd vin din pahare cu picior. O doamnă olandeză îmi povesteşte cu căldură despre cum a locuit la o familie nevoiaşă din Sibiu, ca să poată simţi cu adevărat România. Cu cîţiva ani în urmă, m-aş fi simţit încurcată. M-aş fi simţit şi prost şi poate aş fi încercat să îi spun lucruri despre cum mai sînt o mulţime de alte experienţe în România. Acum, în schimb, iau distanţă. Am în faţă o femeie educată şi îmbrăcată elegant, care crede că să înţelegi România înseamnă să stai trei săptămîni într-un bordei fără lumină. Sîntem în 2016. Şi chiar am obosit.

Locuiesc de aproape nouă ani în Olanda şi de-a lungul timpului am povestit şi explicat o mulţime de lucruri despre România. Sînt deschisă să povestesc şi să arăt atunci cînd sînt întrebată. Dar adesea o întrebare nu e chiar o întrebare. Cînd cineva care abia te-a cunoscut se lansează direct într-o discuţie pornind de la o generalizare uneori pasiv-agresivă, întrebarea e ce şansă de succes are o asemenea discuţie din start. Ne-am obişnuit cu genul acesta de situaţii, ba uneori pot părea chiar justificate. Şi totuşi România se află la doar cîteva mii de kilometri distanţă de oricare alt punct din Europa. Nu există nici o scuză pentru care măcar o sumă de informaţii decente şi diversificate să nu parvină, şi mă întreb cît de des postura de a explica, de a apăra şi de a te simţi niţel prost nu alimentează, de fapt, aceeaşi percepţie-clişeu. Mă întreb în ce fel am putea vorbi despre România astfel încît discuţia să devină echilibrată, despre un loc cu bune şi cu rele, despre o ţară şi nu despre un loc pierdut între corupţie şi probleme.

Simt că prea des ne asumăm reducţio­nismele despre români. Ne-am asumat că avem o imagine negativă şi pînă şi cea mai banală remarcă pornită din necunoaştere merită gîndită, procesată şi internalizată. La o petrecere, la cinci minute după ce ne-am cunoscut, un individ îmi mărturiseşte cum banca la care lucrează are un departament de fraude special pentru români. O prietenă îmi povesteşte cum într-un magazin spune că e româncă şi cineva aruncă o pseudo-poantă: „Atenţie la portofel!“ O altă prietenă îmi spune cum primul lucru care a fost întrebată într-o dimineaţă, la un job nou, a fost dacă a citit despre românul violator din Spania. Cine porneşte o discuţie de la un asemenea punct nu este curios şi nu caută un unghi nou. Posibilitatea unei conversaţii este, de fapt, ratată din start. În esenţă, ce au toate momentele de genul asta în comun nu e o imagine negativă despre România, ci o completă lipsă de bun-simț şi o crasă ignoranţă din partea interlocutorului.

În mod subtil, o discuţie pornită din­tr un punct de genul acesta te pune în poziţia „celuilalt“, cel din afară. Sentimentul că ai mereu de contracarat o stigmă e tare obositor şi, mă gîndesc, absolut inutil. Întîmplările astea îmi aduc aminte de o scenă dintr-un serial recent, în care o femeie celebră şi albă îi spune unei femei de culoare: „Tu eşti una dintre cele bune“. Acceptăm diverse comentarii ca pe un dat pentru că am vrea să dovedim că sîntem dintre „cei buni“ şi pare că simplul fapt de a exista în carne şi oase, de a te comporta decent şi a încerca să fii amabil nu e suficient. Poate că toate explicaţiile şi exemplele pe care le putem da într-o discuţie ocazională spun ceva nou despre România, însă din start, simpla nevoie de a dovedi ceva schimbă natura contactului uman şi balanţa de egalitate dintr-o conversaţie, şi o mută din sfera unei interacţiuni sincere în sfera judecăţilor de valoare, pentru că porneşte de la premisa generalizantă că tu ai putea, poate, dacă reuşeşti, să fii excepţia.

Desigur, nu toţi vesticii gîndesc la fel, dar dorinţa de a îmblînzi percepţia unora dintre ei poate merge pînă la punctul în care încalcă demnitatea. Acum cîteva luni am găsit pe Internet o campanie care propunea ca românii din Olanda să lase bileţele prin mijloacele de transport spunîndu-şi povestea. Istorii de genul „Bună, eu sînt Radu, sînt român, dar uite că muncesc, am familie, sînt băiat de treabă. Poţi să mă mîngîi pe cap dacă vrei“. Oare ce fel de lucruri bune ar putea aduce o asemenea abordare? La o extremă și mai îndepărtată se găsesc cei care încearcă să recontureze imaginea țării pornind de la o mîndrie națională exagerată, ancorată în registrul sentimentalo-mitic și într-o imagine idealizată a României.

Cînd spui că eşti român simţi că duci o întreagă ţară în spate şi, totuşi, majoritatea dintre noi nu sîntem rude şi nu avem nici o legătură cu cei care fură pe ­Champs-Élysées. De-a lungul timpului, nu am văzut nici un vestic care să se simtă responsabil sau ruşinat de un criminal cu aceeaşi naţionalitate. Însă cîţi dintre noi nu ne simţim profund jenaţi în banala circumstanţă în care un conaţional vorbeşte tare în avion în mijlocul unor străini perplecşi?

Dar dacă stigma pe care o percepem e mai puţin amplă, însă mereu alimentată de simplul fapt că sîntem mai mereu conştienţi de ea? Pînă la urmă, România nu e un sat cu cîteva sute de oameni, toţi la fel, ci o ţară cu aproape douăzeci de milioane de locuitori. Şi totuşi, de pe poziţia celui care se justifică şi căruia îi este ruşine, riscăm să transformăm interacţiunea cu străinii într-un examen sisific pe care unii se zbat să îl treacă şi la care, inevitabil, apare cineva nepregătit şi îi face pe toţi ceilalţi să pice.

Poate că adesea luăm preocuparea pentru cum sîntem percepuţi mult prea în serios. Vestul a fost mereu undeva acolo, un ideal, o aspiraţie, o iluzie şi o imagine despre cum am vrea să fie România şi totuşi nu este. Şi în procesul comparaţiei ceva a mers prost, foarte prost, şi am ajuns să confundăm o diferenţă de nivel de dezvoltare cu legitimitatea unor judecăţi de valoare legate de calitatea noastră umană. E ca şi cum o diviziune economică ar implica şi una morală. Astfel ajungem să ne plasăm la ani-lumină distanţă, divizaţi emoţional între dezamăgire faţă de problemele, de altfel, reale ale României şi, în acelaşi timp, ataşamentul şi dragul pentru această ţară care nu e chiar „ca afară“, dar pe care o înţelegem şi am vrea să fie înţeleasă pentru toate amintirile care ne sînt dragi nouă.

În final, nu cu demonii clişeelor din media ne luptăm sau cu percepţiile altora, ci cu demonii noştri interiori şi cu un gen de inferioritate care nu se bazează pe nimic altceva decît pe un sentiment de neadecvare acceptat în timp, combinat cu o nevoie profundă de a fi văzuţi cu adevărat şi de a aparţine Europei.

Cred că ar trebui să ne asumăm neajunsurile României, dar nu ca şi cum ele ar fi imaginea noastră în oglindă la nivel individual şi interior, ci ca pe un fapt şi ca pe ceva ce poate fi schimbat în timp. Felul apologetic în care ne poziţionăm adesea în relaţiile cu străinii e neconstructiv şi face ca percepţiile lor generalizante să pară veridice. Şi cu fiecare astfel de moment de jenă mai dispare ceva din stima noastră de sine. Pe final, sîntem pur şi simplu oameni şi România e pur şi simplu o ţară cu fantasmele şi logica ei. Dar dacă doi interlocutori se comportă ca şi cum ar exista un elefant roz în mijlocul sufrageriei, atunci nici nu mai contează că el este doar o iluzie, e ca şi cum ar fi real. 

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă free­lance și co-fondatoare a Eastwards and Spotlight: Romania, festival de film și fotografie.

Foto: wikimedia commons

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.