În căutarea lui Gardel

Iuliana ALEXA
Publicat în Dilema Veche nr. 532 din 24-30 aprilie 2014
În căutarea lui Gardel jpeg

Am plecat la Buenos Aires după trei ani de dansat tango la Bucureşti, ca să înţeleg de unde vine farmecul acestui dans. Sau mod de agregare socială – cum vreţi să îi spuneţi. Pentru că tangoul nu e doar un dans, ci un întreg aparat social de întîlnire, interacţiuni între sexe, comportament, modă, muzică. Evident, e un stil de viaţă, la fel cum e şi cel al metaliştilor sau al hipioţilor, o subcultură. Muzica, oamenii cu aceleaşi preferinţe, un aer comun. Şi? Nu e nimic mai mult?  

Ba da, e mai mult, cel puţin aşa îmi place să cred. Adică poţi să ieşi din perioada rock sau hippie şi să-ţi ascunzi tatuajele devenite cam jenante, dar tangoul îl poţi accesa pînă la vîrste înaintate. Poate de aceea vezi tangueros de peste 70 de ani încă în centrul societăţii, la fel de iubiţi, de populari, de aureolaţi de legenda pe care le-o atribuie ceilalţi (în vreme ce un Mick Jagger cîntînd, la vîrsta lui, despre amor sau sex e puţin – cum să spun – age inappropriate, aici vezi un Carlos Copello sau Flaco Dany ca nişte mătci înconjurate de discipoli obedienţi). L-am intervievat pe Carlos Copello, dansator cu multă experienţă internaţională, o legendă deja. Analizîndu-i discursul (plin de afirmaţii de genul „azi oamenii se concentrează pe spectacol, nu pe tango, pe pasiune“, „tangoul este prietenie, se dansează cu inima“), mă gîndeam că ar fi similitudini cu nişte ritualuri de iniţiere. De obicei, aşa îi auzi pe cei care iniţiază în arte marţiale, cuvinte criptice, definiţii circulare („el tango es el tango“…), care te lasă frustrat, dar şi cumva inhibat că tu, profanul, încă nu pricepi despre ce e vorba şi e posibil să treacă ceva vreme pînă cînd înţelegi şi tu ceva despre tango… Îl auzeam vorbind despre răbdare şi nevoia de a nu recurge la artificiile în dans, aşa cum maeştrii de arte marţiale le vorbesc despre răbdare şi umilitate ciracilor lor… În tango trebuie să te iniţiezi şi să rabzi. Sincer, nu sînt de acord cu asta. Am învăţat să dansez la Bucureşti, unde, apropo, se predă chiar bine de către „iniţiaţi“ la locul faptei, Argentina. Şi se dansează bine. Maeştrii (majoritatea peste 60 de ani) strîmbă din nas la auzul ritmurilor Bajos Fondos sau Gotan Project, adică tango nuevo, blasfemie şi pucioasă. Pînă la Piazzola, ce Dumnezeu... Conflictul între generaţii e vizibil, tinerii au succes în SUA, cu figuri noi. Dar dacă te consideri connaiseur, nu iei în serios spectacolul lor, ci cultivi societatea maeştrilor vîrstnici şi repeţi mai departe filozofia lor exclusivistă. Tango salon e tango salon. Basta.  

Dar tot de la cei vîrstnici înţelegi de ce are tangoul atîta succes şi de unde îi vine farmecul. Nici o treabă cu clişeul senzualităţii (deşi, din exterior, pare realmente un dans senzual, adevărul este că trebuie să fii foarte bun tehnic ca să poţi transmite emoţie şi senzualitate în mişcări, altfel e… orice altceva). Elba şi Nito Sottile sînt un cuplu de maeştri care dansează de mai bine de 50 de ani şi mi-au povestit că la milonga, pe vremuri, se venea în cea mai bună formă, că doamnele se coafau impecabil înainte de dans şi domnii nu erau admişi fără smoching şi cravată. Nici vorbă de dansul democratizat de azi, cu adidaşi şi cămaşă transpirată…

Dar ce e atît de emoţionant în Buenos Aires? Eu am plecat pentru trei săptămîni acolo, departe, unde nu mai fusesem, de una singură, ca să mă pun la încercare (dacă vreţi şi voi să veniţi, zburaţi cu Air France şi KLM, au cele mai bune legături. Şi cele mai frumoase stewardese, lucru important cînd tremură avionul din cauza turbulenţelor de la Ecuator. Eu am avut de transportat şi un cîine (viu) pînă acolo. Şi pentru căţei au servicii grozave, zău... Unul dintre scopurile acestei vacanţe a fost să îmi studiez reacţiile, percepţiile în faţa noului, avînd eu curiozitatea pe care o aveau pe vremuri medicii care încercau remedii pe pielea lor, ca să îi creadă lumea că au descoperit ceva. Aşadar, refuzînd să am o experienţă turistică clasică, m-am cazat în barrio (şi nu în centru), am mers kilometri întregi pe jos ca să reţin locurile (mi-am dat seama, cu ocazia asta, că realmente creierul feminin nu e cablat prea bine pentru orientare în spaţiu; e şi asta o informaţie utilă, mai ales dacă reflectez la cîte ocoliri inutile am recurs numai ca să fiu sigură că ajung unde trebuie). Am aflat că harta nu e teritoriul, şi că e mult, mult mai bine să întrebi localnicii pe unde, ce şi cum. Şi te vor ajuta, politicoşi şi serviabili. Viaţa de noapte e mai intensăşi mai diversă decît în orice oraşîn care am ajuns eu pînă acum. Mereu ai ceva de făcut pînă la 4-5 dimineaţa. Milonga (petrecerea de tango) o găseşti peste tot, dar e bine să întrebi cunoscătorii unde experienţa e mai autentică. Turismul face să apară spectacole de tango peste tot, unele doar aşa, de film… Porteños privesc condescendent naivitatea turiştilor americani, care dau bani grei pe un spectacol de ceva care numai tango nu e.  

S-a deschis o milonga chiar şi într-o biserică ucraineană, ceea ce mie mi se pare dovada supremă de şic şi inventivitate în materie de ştiinţă a ambientului de aici. Argentinienii citesc mult, au unele dintre cele mai frumoase librării din lume, au acces permanent la evenimente culturale pe care guvernul oraşului Buenos Aires le sprijină generos. Sînt mîndri de oraşul lor şi sînt în stare să îţi spună din orice colţ al acestuia dacă e deschis în cutare sau cutare loc. Arhitectura mi se pare a fi personajul principal al filmului turistic, cu toate ale sale esquinas variate, bogate, din diverse epoci, colţuri splendide, întreţinute perfect sau, dimpotrivă, lăsate pradă decăderii şi foamei sălbatice de dezvoltare urbană, care face să apară lîngă o clădire romantică o monstruozitate de plastic şi termopan. În Recoleta sau Palermo, cartierele şic, m-am plimbat zile în şir fotografiind intrările în scările blocurilor. S-ar putea scrie un tratat de arhitectură urbană (la intersecţie cu antropologia) despre aceste locşoare: cochete, de o eleganţă încîntătoare, scările blocurilor sînt la Buenos Aires tot ceea ce nu sînt ele aici, în România: spaţiu de conversaţie între vecini, salonaş, loc public important.  

Şi pentru că orice experienţă interculturală e interesantă în ambele sensuri, l-am întrebat pe prietenul Gabriel Puente, care a fost timp de cinci ani ataşat cultural la Ambasada Argentinei din Bucureşti, cum a receptat el România: „Românii cunosc destul bine azi cultura tangoului argentinian. Pentru că în perioada interbelică, tangoul era de succes în Bucureşti, aşadar, există o oarecare afinitate istorică pentru acest tip de muzică şi de dans, ce s-a dezvoltat în ultimii ani, iarăşi. La fel, mi se pare că românii ştiu multe şi despre fotbalul nostru, pentru că e un sport popular şi avem mulţi jucători de renume internaţional. Dar văd că se ştiu lucruri şi despre mîncarea argentiniană (cine nu a auzit de carnea noastră de vită?). Argentinienii mei ştiu însă despre România doar lucruri fragmentate, legate mai mult de Nadia Comăneci, Ion Ţiriac şi Ilie Năstase... Dacă mă întrebi ce mi se pare simpatic la români, pot să îţi spun că mi s-a părut agreabil să văd că există similitudini între noi şi voi. Temperamentale, culturale, pentru că sîntem latini şi asta e vizibil. Românii sînt deschişi la schimburi interpersonale, asta e mereu plăcut. Sînteţi spontani în faţa străinilor şi flexibili.“

Iuliana Alexa este redactor-şef al revistei Psychologies.

Foto: Iuliana Alexa

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.