„Autenticitate pură și simplă, cu toate riscurile ei“ – interviu cu Simona SORA

Publicat în Dilema Veche nr. 744 din 24-30 mai 2018
„Autenticitate pură și simplă, cu toate riscurile ei“ – interviu cu Simona SORA jpeg

Ați publicat în 2009 o carte care se numește Regăsirea intimității. Spuneați că „intimitatea nu este astăzi o temă la modă în România. Iar corpul – centrul nodal al intimităţii – nici atît“. S-a schimbat ceva de atunci?

Am publicat acea carte legată de intimitate în primul rînd pentru că voiam să dau un răspuns, cît mai onest cu putință, întrebărilor legate de îndreptățirea unui anume fel lectură critică. Eu făceam cronică de întîmpinare de ani buni, din anii ’90 dacă stau să mă gîndesc bine, și eram în continuare la fel de nedumerită (ca aceia care se întrebau „A cui e? Cine o ține?“) de mobilul acestui fel de scris. Întrebarea pe care mi-am pus-o de cîte ori citeam o carte despicînd-o și recompunînd-o (și cîte cărți rezistă la atare procedură?) era: de unde acest impuls? Și în raport cu ce set de valori (interioare/exterioare) dai un verdict în care impulsul ăsta e, orice s-ar spune, hotărîtor. Am detestat întotdeauna arbitrariul în zona asta, așa că m-am gîndit să explic (teoretic și practic) felul în care am citit cîte un set de cărți (din momentele de dezinhibare 1933 și 1989) în care interioritatea, corporalitatea, intimul deveniseră subiecte posibile. În ce voiam să fac eu atunci, aducînd în discuție felul în care comunică, la nivel intim, printr-o carte, scriitorul cu cititorul, nu s-a schimbat mare lucru. Aș zice chiar că lucrurile stau acum – la noi, ca la mulți alții – mai prost ca prin 2000, cînd exista o critică literară funcțională. În fond, povestea asta cu intimitatea e un bibil, o nevoie de mai-multă-autenticitate într-o zonă în care, oricum, falsul sare în ochi și țipă de la prima frază… Acum ne-am întors din nou la onestitate: întrebarea pe care (nu doar eu) mi o pun în legătură cu cititul cărților de către unii și alții e dacă ei fac politici editoriale, jocuri de glezne, plăți în natură, nu dacă lectura lor vine din „coborîrea“ în mintea scriitorului

Putem vorbi de o altă corporalitate în literatura română care începe odată cu Hortensia-Papadat Bengescu?

Cred că Hortensia Papadat-Bengescu a făcut ceva nemaifăcut (mai ales de către o femeie) pînă la ea în literatura română: a ieșit din subiectivitatea, lirismul, autoanaliza primelor sale cărți și a ajuns la „obiectivitate“, construcție epică masivă, analiză riguroasă printr-un fel de switch pe care nici nu-l bagi bine de seamă dacă nu i citești toate cărțile într-un interval relativ scurt. Sprijinită decisiv de E. Lovinescu, ea era acuzată de alți critici din epocă (Felix Aderca, Mihai Ralea) sau de mai tîrziu (Negoițescu) de contrafacere, falsificare deliberată a conținuturilor sufletești (implicit prozastice). H.P-B însă a făcut ceva mult mai complicat: a ieșit din autocentrarea lirică de care pătimea mai toată proza scrisă de femei prin însumarea interiorităților/intimităților personajelor și subsumarea acestui conglomerat unei conștiințe care le disecă de-a dreptul clinic. I-a păcălit pe toți, cu excepția lui T. Vianu, și (nu doar) de asta o ador.

Sînt scriitoarele mai dispuse să deschidă aceste „uși interioare“? Mai preocupate de „trupul sufletesc“?

Orice scriitor e dator să deschidă toate ușile care-l duc dincolo de complezență, com-portamentism, drumuri bătute. În rest, cum bine zicea profesorul nostru de literatură: „Pentru artist, femeia nu-i femeie“. „Ușile interioare“ ale scriitoarelor și scriitorilor duc în același loc, singurul care contează; „trupul sufletesc“ n-are gen sau sex, deși un punct G s-ar putea să aibă…

Unde începe și unde se termină intimitatea cu o carte / un autor?

Cum pe vremea cînd scriam despre intimitatea cititorului cu cartea mă luam în serios, am stabilit un set de trăsături utopice pentru intimitatea cititorului cu cartea: cultivarea sinelui prin intermediul cărților (literaturii), nu a Cărții unice; citit conștient, continuu, nu compulsiv; libertate de alegere, nu autoimpunerea unor lecturi obligatorii; citirea cărții în spiritul său, nu în litera sa, citirea fără grile; negocierea sensului în funcție de lecturile anterioare; o identificare conștientă și limitată; încredere în substratul ontologic al lumii din carte și în integritatea autorului; înțelegerea unicității cărții, dar și a influențelor exercitate literar asupra ei; recitirea și sesizarea noutății cărții; respectarea și conservarea integrității cărții; detașare față de cartea citită; conștientizarea anumitor reacții (ținînd de istoria exterioară) față de carte sau autor; acceptarea/respingerea cărții fără ipoteze contrafactuale care ar transforma-o în altă carte; intrarea într-un ciclu al lecturii și bibliotecilor infinite. Totuși, această relație cu o carte încetează în momentul în care apare următoarea…

Dacă ar fi să dați o definiție pentru intimitate, ce ați alege?

Cea mai bună definiție a intimității pe care am găsit-o este una psihologică, cea a lui Willy Pasini din Éloge de l’intimité: „o puternică individualizare și o siguranță de sine susceptibile de a face să coexiste și să dialogheze între ele diferitele părți ale personalității“. Pentru mine, intimitatea asumată e o dimensiune a omenescului, autenticitate pură și simplă, cu toate riscurile ei.

a consemnat Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.